Bible

1 Iată cuvântul Domnului, Asupra Babilonului Și-asupra țării cea pe care Neamul Haldeilor o are, Cuvânt care a fost rostit Prin Ieremie, negreșit: 2 „De știre, printre neamuri, dați Și-apoi un steag să înălțați! Vestiți dar, ceea ce vă zic! Nimeni să n-ascundă nimic! Ziceți așa, neîncetat: „Tot Babilonul e luat, Iar Belul este-acoperit De-o grea rușine și zdrobit E Meradocul! Rușinați Sunt ai lui idoli și sfărmați! 3 Un neam, din miazănoapte, vine Și împotriva lui se ține. El are să îi pustiască Țara și-o să i-o nimicească, Încât – în urmă – nimenea N-o să mai poată sta în ea: Nici oameni nu au să mai fie, Nici dobitoace n-au să vie, Căci va fugi orice suflare Din țară, căutând scăpare.” 4 „Când vremea ‘ceea se arată, Când vin acele zile, iată Că ai lui Israel copii – Precum și ai lui Iuda fii – Se vor întoarce, căci se-adună Plângând, să meargă împreună, Să-L caute pe Domnul lor, Pe Dumnezeul tuturor. 5 Vor întreba de drumul care Duce-n Sion și fiecare, Spre el, apoi, o să privească Și-n acest fel au să vorbească: „Veniți, ca să ne alipim De Domnul și ai Lui să fim! Un legământ să facem noi, Ce va fi veșnic, mai apoi, Și-n felu-acesta, niciodat’, El nu mai poate-a fi uitat!” 6 „Poporul Meu ajuns-a-n urmă, Să fie precum e o turmă De oi pierdute, rătăcit De cei care l-au păstorit. Aceia cari îl păstoreau, Pe munți și dealuri îl purtau Și mult ei l-au îndepărtat, Încât staulul l-au uitat. 7 Mâncat a fost poporul Meu, De cei ce-l întâlneau, mereu. Dușmanii lui au zis apoi: „Nevinovați, ne aflăm noi, Ci vinovați sunt – negreșit – Doar ei, căci au păcătuit Mereu, în contra Domnului Și-a sfântului Locaș al Lui, Acela cari, pe-ntinsul firii, Lăcaș e al neprihănirii. Păcatele poporului Sunt împotriva Domnului Care-i Nădejdea ce-o aveau Părinții lui, pe când trăiau.” 8 „Grabnic, din Babilon, fugiți! De la Haldei, iute, ieșiți! Ca niște țapi, vă așezați În fruntea turmei și, plecați! 9 Din țara care e aflată În miazănoapte, curând – iată – Am să ridic și-aduce-voi Mulțimi de neamuri, mai apoi, Asupra Babilonului. Când vor veni-mpotriva lui, Oameni-aceia au să fie Înșiruiți de bătălie. Au să-l lovească și astfel Vor stăpâni ei, peste el. Din felu-n care slobozesc Săgețile, se dovedesc Că sunt războinici iscusiți Care nu sunt obișnuiți A se întoarce înapoi, Cu brațul gol, de la război. 10 Atâta timp va fi lăsată Haldeea de a fi prădată, Încât cei ce-au s-o jefuiască Ajunge-vor să obosească. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.” 11 „Pentru că voi vă veseleați Necontenit, când jefuiați Tot ceea ce se dovedea Că este moștenirea Mea! Ca o juncană, voi săreați, Mereu, în iarbă! Nechezați Asemeni unor armăsari Ce se vădeau focoși și tari!” 12 „A voastră mamă-i îngrozită Că-i de rușine-acoperită. Aceea care v-a născut, De-o grea rușine s-a umplut. Ea este coada tuturor, A tuturor neamurilor. Ajuns-a un pământ uscat, Din care apa a secat! 13 Din pricina mâniei Lui Și a urgiei Domnului, Ea o să fie pustiită Și nu va mai fi locuită. În urmă, toți aceia care Vor trece, ca din întâmplare Pe lângă Babilon, mirați, Se vor uita și-nspăimântați Vor fluiera, când vor vedea Rănile ce le va avea. 14 La Babilon vă adunați Și-n linie vă înșirați, Pentru bătaie pregătiți Voi, toți arcașii cei vestiți. La Babilon vă adunați Și arcurile vă-ncordați! Săgeți, nu economisiți, Asupra lui, când le zvârliți, Căci împotriva Domnului E îndreptat păcatul lui! 15 Din toate părțile apoi, Scoateți un strigăt de război! Ale lui brațe sunt întinse, Iar temeliile-i, cuprinse De-un tremur greu, s-au dărâmat. Ale lui ziduri s-au surpat. Căci răzbunarea Domnului S-a prăvălit asupra lui. Vă răzbunați! Faceți la fel După cum a făcut și el! 16 Din Babilon, să-i nimiciți Pe cei ce seamănă! Loviți Pe toți cei care se vădesc Că secera o mânuiesc, La vremea secerișului! De a nimicitorului Sabie-ntinsă, fiecare Să fugă, căutând scăpare, În țara-n care s-a născut, La neamul pe cari l-a avut. 17 Precum o oaie rătăcită Care, de lei, a fost gonită, E Israel. A fost mâncat – Întâi – de cel înscăunat Peste Asiria și iată Că ultimul ce se arată E Nebucadențar, cel care În Babilon e cel mai mare. El este cel care-a venit Și-ale lui oase le-a zdrobit.” 18 Din astă pricină, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel Și Domn al oștii, a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Îl pedepsesc pe cel aflat În Babilon drept împărat. Țara am să i-o pedepsesc Și pe cei care-o locuiesc, La fel precum este știut Că în Asiria-am făcut. 19 Iată, pe Israel, apoi, Îl voi aduce înapoi, Pentru că pe a lui pășune, După aceea, îl voi pune. Va sta-n Basan și în Carmel, În Efraim și-apoi, la fel, În Galaad o să mai pască Și foamea o să-și potolească. 20 Vremea aceea când se-arată”– Domnul a zis – „va fi cătată Nelegiuirea cea pe care Neamul lui Israel o are, Dar nu va fi găsită ea. Păcatul pe cari îl avea Iuda nu va mai fi aflat, Pentru că Eu voi fi iertat, Atuncea, astă rămășiță, Ce-i din a lui Israel viță.” 21 „În contra țării – dovedită, De două ori, drept răzvrătită – Te suie și o pedepsește! Fără zăbavă, urmărește Pe toți, să îi măcelărești, Ca astfel să îi nimicești! Să împlinești dar, negreșit, Tot ceea ce ți-am poruncit! 22 În țară-i strigăt de război Și mare e prăpădu-apoi. 23 Vai, cum s-a rupt și s-a sfărmat Ciocanul ce a măcinat Întreg pământul! Negreșit, E Babilonul nimicit, În mijlocul neamurilor Și-al tuturor popoarelor! 24 O cursă-n cale ți-am întins Și fără să te-aștepți, te-ai prins Tu, Babilonule, în ea, Căci ai căzut în cursa Mea!” „Ai fost ajuns și apucat, Pentru că tu ai cutezat Ca împotriva Domnului Să lupți, stârnind mânia Lui. 25 Domnul deschis-a casa-n care Armele-Și ține la păstrare, Scoțând arma mâniei Lui. Asta-i lucrarea Domnului, A Celui ce-i stăpânitor Și Dumnezeu al oștilor, Lucrare care s-a făcut În al Haldeilor ținut.” 26 „Din toate părțile veniți Și-n Babilon vă repeziți! Deschideți ale lui grânare, Mormane mari, să faceți, care Vor fi ca snopii, iar apoi Le nimiciți, pe toate, voi! Să nimiciți dar, totul, până, Nimic din el, n-o să rămână! 27 Prindeți toți taurii aflați În el și îi înjunghiați! E vai de ei, căci – negreșit – Vremea pedepsei a venit! 28 Ascultați strigătele lor, Cele ale fugarilor Cari Babilonu-l părăsesc Și care în Sion vestesc O răzbunare-a Domnului, Din pricina Templului Lui! 29 Pe-arcași, degrabă, să-i chemați! Veniți voi cei ce încordați Arcul și stați în jurul lui – În jurul Babilonului – Să nu scape nimeni, din el! Să-l răsplătiți și voi, la fel Cu faptele ce le-a făcut! Căci după cum este știut, El, cutezanță, a vădit, Astfel încât s-a semețit Față de Domnul, de Acel Cari Sfânt îi e, lui Israel!” 30 „De-aceea, tinerii lui, pradă, Pe uliți, morții, au să-i cadă” – Domnul a zis – „și pier apoi, Toți oamenii lui de război, Atunci când ziua ‘ceea vine.” 31 „Iată că am necaz pe tine!” – Zisese Domnul cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu. „Iată că ziua a sosit, În care fi-vei pedepsit! 32 Acela care ne-ncetat Se dovedise îngâmfat, Iată-l dar că se poticnește Și cade și nu se găsește Nimeni să-l salte iar, la loc. Cetăților lui, le pun foc, Iar flăcările mistuiesc Tot ce-mprejurul lui găsesc.” 33 Al nostru Domn a zis astfel: „Fiii ieșiți din Israel Și cei din Iuda sunt luați Și împreună-s apăsați. Aceia cari îi înrobesc I-au prins și nu-i mai slobozesc. 34 Însă al lor Răzbunător – Numit Domn al oștirilor – Este puternic și-o să vină Să apere a lor pricină. El are să aducă iară, Vremea odihnei, peste țară, Iar cei în Babilon aflați Vor tremura, înspăimântați.” 35 Domnul a zis: „Pun sabia Ca împotrivă să le stea Haldeilor, sau celor cari În Babilon sunt cei mai mari Și celor care se vădesc Cum că acolo locuiesc! 36 Apoi, voi pune sabia Ca împotrivă să le stea Prorocilor ce se vădesc Numai minciuni că prorocesc Și-i fac, pentru-ale lor cuvinte, Precum sunt cei lipsiți de minte! Apoi, voi pune sabia Ca împotrivă să le stea Vitejilor cari sunt ai lui, Și-ncremeni-vor locului! 37 Apoi, voi pune sabia Ca împotrivă să le stea Și visteriilor menite Ca să ajungă jefuite! 38 Voi pune sabia să plece Și-ale lui ape să le sece, Căci e o țară-a tuturor, A tuturor idolilor, Iar oameni-au înnebunit, Cu ai lor idoli, negreșit. 39 Tocmai de-aceea, din pustie, Șacali și fiare au să vie, Acolo ca să locuiască. Nimeni n-o să mai îndrăznească Să vină-n acel loc să stea, Pentru că el va rămânea Un loc pustiu, pentru vecie. 40 Locul acela o să fie: Ca și Sodoma și – la fel – Ca și Gomora va fi el Și ca cetățile aflate Chiar în a lui vecinătate, Unde nu poate nimenea Să vină ca apoi să stea. 41 Iată că un popor apare Din miazănoapte. Un neam mare, Precum și niște împărați – La margini de pământ aflați – S-au ridicat și ei acum, Și iată-i că pornesc la drum. 42 Sulițe au oameni-acei Și arcul îl mânuiesc ei. Lipsiți de milă se vădesc Și-asemenea mării mugesc. Pe caii lor, ei vin grăbiți, Gata de luptă pregătiți. Iată dar, ceea ce te-așteaptă: Ei, împotriva ta, se-ndreaptă, Fiică a Babilonului! Scăpare, pentru tine, nu-i! 43 Cel care e încoronat În Babilon drept împărat, Aude vestea, se-ngrozește, Vlaga din brațe-l părăsește Și-l doare spaima ce îl paște, Ca pe-o femeie care naște… 44 De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Îi fac pe toți ca – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?” 45 Să ascultați dar, negreșit, Ce hotărâre a rostit Domnul și planurile Lui În contra Babilonului, Precum și a țării pe care Neamul Haldeilor o are! „Iată, îi voi târî apoi, Asemeni unor slabe oi! Cu-adevărat, îi pedepsesc Și casele le pustiesc. 46 De strigătul luării lui – Luării Babilonului – Pământul e cutremurat. Un țipăt mare s-a iscat, Plin de durerea tuturor, În țările neamurilor.”