Bible

1 Despre copiii cei pe care Poporul lui Amon îi are, Domnul vorbit-a în ăst fel: „Feciori, nu are Israel? Și oare, toți acești feciori Nu sunt ai lui moștenitori? Atunci, Malcom cum izbutește, Ținutul Gad de-l stăpânește? Și cum de e al său popor, Al Gadului locuitor?” 2 Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.” 3 „Hesbonule, gemi îngrozit, Căci Aiul este pustiit! Strigați voi, ale Rabei fiice, Iar al vost’ glas să se ridice Spre-naltul cerului! Strigați Și-n saci numai, să vă-mbrăcați! Bociți-vă, adânc oftând, Pe lângă ziduri alergând! Căci Malcom a ajuns să fie, Cu toți ai lui, dus în robie: Cu preoți și cu toți cei cari Sunt căpitanii lui cei mari! 4 De ce, în văi, ți s-a aflat Pricina ta de lăudat? Iată că valea ta-i pierită: Se scurge, fiică răzvrătită, Care încredere vădeai În visteria ce-o aveai, Zicându-ți: „Cine va putea Să fie, împotriva mea?”!” 5 Acela care-i Domn, mereu, Și-i al oștirii Dumnezeu A zis în acest fel apoi: „Asupra ta, aduce-voi Groaza. Ea-ți va ieși în cale, Căci e-mprejurul țării tale Și vă va izgoni apoi, Pe fiecare dintre voi! O să fugiți drept înainte Și nimeni n-o să ia aminte Ca să îi strângă pe cei cari Se vor vădi a fi fugari!” 6 „Dar”, a zis Domnul, „înapoi Aduc pe prinșii de război Ai fiilor celor pe care, Poporul lui Amon îi are!” 7 Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Edomului. Domnul oștirii, astfel, spune: „Nu e-n Teman, înțelepciune? Sau chibzuința a pierit, De la cei care au vădit Că pricepuți sunt, în popor? S-a dus înțelepciunea lor?” 8 „Fugiți, dați dosul și plecați În peșteri să vă așezați, Localnici ai Dedanului! Peste Esau și țara lui, Nenorocirea va sosi, Atunci când îi voi pedepsi.” 9 „Oare, de ar veni, cumva, La tine-n vie, cineva, Să strângă rodul viilor, Oameni-acei – în urma lor – N-ar mai lăsa nimic, în vie?” „Dacă în noapte au să vie Hoții, atât vor fi furat, Până se vor fi săturat! 10 Eu Însumi voi veni apoi, Ca pe Esau să îl despoi. Nu va putea a se feri, Pentru că voi descoperi Ascunzătorile în care Credea că va găsi scăpare. Vecinii lui, copii sau frați – Atuncea – nu vor fi cruțați, Ci vor pieri și-n acest fel Nu va mai fi nimic din el! 11 Lasă-i pe-ai tăi orfani, căci Eu, În viață am să-i țin mereu, Iar văduvele-ar face bine Să-și pună-ncrederea în Mine!” 12 Căci Domnul în ăst fel vorbește: „Iată, cel ce nu trebuiește Să bea potirul, tot îl bea, Și-atunci crezi că tu vei putea Să scapi făr’ a fi pedepsit? Nu! Nu se poate! Negreșit, De-acest potir, parte-i avea, Pentru că și tu îl vei bea!” 13 Domnul apoi a cuvântat: „Pe Mine Însumi, am jurat, Că Boțra nu va fi cruțată. De-aceea, pradă va fi dată Ocărilor și pustiirii, Blestemului și nimicirii. Cetățile ei au să fie Dărâmături, pe veșnicie.” 14 O veste, eu am auzit, Cari de la Domnul a venit, Iar printre neamuri a trimis Un sol care astfel a zis: „Vă strângeți și vă pregătiți, Ca împotrivă-i să porniți! Hai, ridicați-vă și-apoi, Vă pregătiți pentru război!” 15 „Căci iată, te voi face mic, Disprețuit și de nimic! 16 Înfumurarea ta cea mare Și-a inimii tale-ngâmfare Te face să te rătăcești, Pe tine, care locuiești Pe culmile dealurilor Și-n crăpătura stâncilor. Dar chiar dacă, cuibul ți-l pui Pe culmile vulturului, Și-acolo am să te lovesc Și am ca să te pedepsesc.” 17 „Edomul fi-va pustiit, Iar cei cari îl vor fi zidit, De-ale lui răni, se vor mira Și-nspăimântați, vor fluiera. 18 Ca și Sodoma și – la fel – Ca și Gomora va fi el Și ca cetățile aflate Chiar în a lui vecinătate, Unde nu poate nimenea Să vină ca apoi să stea… 19 De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Fac dar, Edomul – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?” 20 „Să ascultați ce hotărâre A luat Domnul, cu privire La al Edomului ținut Și-apoi ce planuri a făcut Contra acelora pe care, Locuitori, Temanu-i are: „Iată, îi voi târî apoi, Asemeni unor slabe oi, Iar casele lor, părăsite Ajunge-vor, și pustiite! 21 De vuietul ce l-a iscat Căderea lor, s-a clătinat Pământul, iar strigătul lor, Atât e de răsunător, Încât ajuns-a – negreșit – La Marea Roșie-auzit… 22 Exact așa după cum zboară Un vultur, iată – bunăoară – Că și al Boțrei crunt vrăjmaș, În zbor, pornit-a din sălaș. Aripile sale-au cuprins Boțra, atunci când s-au întins, Iar inima vitejilor – Din al Edomului popor – Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.” 23 Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Damascului: „Hamatul și Arpadul, pline, Ajuns-au de mare rușine. Rușinea e pe a lor față Și în obraji le-a pus roșeață, Pentru că ele au aflat O veste rea ce le-a speriat, Iar frica lor e-atât de mare, Astfel încât nici un leac n-are. Ca marea cea dezlănțuită, Nu poate ea fi potolită. 24 Iată, Damascul e topit: Se-ntoarce, fuge încolțit De groaza care-l urmărește. Neliniștea îl bântuiește, Asemenea unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.” 25 „Ah! Iată cum nu e cruțată Cetatea ‘ceea minunată, Slăvită, care se vădea Că este bucuria mea!” 26 „De-aceea, tineri-au să cadă, Pe ulițele ei, drept pradă În gheara morții” – Domnul zice. „În ziua ‘ceea, au să pice Ai ei bărbați, căci au să piară Oamenii de război, din țară.” 27 „Voi pune foc Damascului, Precum și zidurilor lui. Palatele cele domnești Și casele împărătești Ce sunt în Ben-Hadad aflate, De flăcări vor sfârși mâncate.” 28 Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Chedarului Și-a-mpărățiilor pe care Țara Hațorului le are, De Nebucadențar luate, În urma luptelor purtate De către cel ce se vădea Că-n Babilon împărățea. Domnul a zis: „Vă ridicați! Către Chedar vă îndreptați Și nimiciți fiii pe care Țara din Răsărit îi are! 29 Le vor fi turmele luate, Iar ale lor corturi, prădate. Pânzele lor au să le ia, Cămilele de-asemenea – Cu tot calabalâcul lor – Și-au să le strige tuturor: „Jur împrejur, doar spaimă mare!” 30 „Fugiți! Fugiți dar, fiecare, Din răsputeri și căutați Un loc, unde să v-așezați Voi, cei cari din Hațor sunteți! La depărtare vă țineți, Căci Nebucadențar – cel care, În Babilon, este mai mare – O hotărâre a luat” – Domnul a zis – „și a cătat, Un plan, ca să alcătuiască Și-n contra voastră să pornească.” 31 „Vă ridicați și-apoi porniți În iureș, ca să năvăliți Peste un neam ce-i liniștit, Căci locuiește fericit Și fără teamă” – Domnul spune – „Neam cari, zăvoare, nu își pune, Pentru că nici porți el nu are, Singur trăind, între hotare. 32 Cămilele ce-s ale lor, Bune de jaf ajunge-vor, Iar turmele lor au să cadă, În mâinile vrăjmașe, pradă. În vânt, am să îi risipesc Pe toți cei care se vădesc Că își rad colțul bărbilor” – 33 Domnul a zis – „iar în Hațor, Numai șacalii au să vie Căci pustiu fi-va, pe vecie, Și oamenii nu vor putea, Nicicând – acolo – ca să stea.” 34 Cuvântul ce-a venit de sus, Care de Domnul a fost spus Prin Ieremia, robul Lui, Privind soarta Elamului – Pe vremea-n care Zedechia, În Iuda, a avut domnia – În felu-acesta a sunat: 35 „Domnul oștirii a strigat: „Sfărâm arcul Edomului – Tăria și nădejdea lui – 36 Iar cele patru vânturi, iată, Asupra lui au să se-abată, Din cele patru părți pe care Cerul cel necuprins le are. În vânt, am să îi risipesc Pe cei care îl locuiesc Și nu va fi nici un popor Să nu aibă fugari de-ai lor, Cari din Elam să fi venit, Ca adăpost să fi găsit. 37 Pe ai Elamului bărbați Îi fac să tremure, speriați – Mereu – în fața tuturor Celor ce sunt vrăjmași ai lor. Atuncea, toți dușmani-acei Au să aducă, peste ei, Necazuri și mânia Mea. Eu Îmi voi scoate sabia, Cu ea ca să îi urmăresc, Până când am să-i nimicesc.” 38 „Iată că jilțu-Mi de domnie, Vreau, în Elam, ca să Îmi fie” – Domnul a zis – „și-am să veghez, Acolo ca să Mi-l așez. Îl nimicesc pe cel aflat Peste Elam ca împărat, Precum și pe toți acei cari Se dovedesc ai lui mai mari.” 39 „Însă în zilele de-apoi, Îi voi aduce înapoi Pe prinșii de război pe care Țara Elamului îi are. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit”