1Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus Și care e o prorocire, Prin Ieremia, cu privire La Filisteni. Aste cuvinte Rostite-au fost, mai înainte Ca Faraon să năvălească În Gaza și s-o nimicească.
2„Așa vorbește Domnul: „Iată, Din miazănoapte se arată Cum se ridică ape mari. Asemeni sunt râului cari Iese din matcă și se-ntinde Asupra țării și cuprinde Cetatea, înecând pe cei Ce sunt locuitori ai ei. Țipă cu toții, disperați, Și se bocesc, înspăimântați
3De huruitul carelor, De scârțâitul roților, De tropotul cailor care Se-apropie în goană mare. Părinții n-au să mai voiască, Spre-ai lor copii să mai privească, Căci au să fie vlăguite Al lor mâini și ostenite, Încât nu vor mai căuta La ai lor prunci a se uita,
4Pentru că vine ziua-n care A Filistenilor suflare Are să fie nimicită. În acea zi, va fi stârpită Și lumea care se vădea Precum că ajutor dădea, Fiind în slujba Tirului Și-asemeni a Sidonului. Căci Domnul o să-i nimicească Pe Filisteni și-o să zdrobească Și rămășița cea pe care Ostrovul, zis Caftor, o are.
5În timpul care o să vie, Gaza, pleșuvă, o să fie. Ținutul Ascalonului Și restul din văile lui Are să piară!” „Până când, În a ta piele, ai de gând Ca tăieturi să-ți scrijelești, Ca să se vadă că jelești?”
6„Ah! Sabie a Domnului, Capăt când pui măcelului, Ca să te odihnești odată? Întoarce-te, ca așezată Să fii în teacă! Te oprește Și cată de te liniștește!”
7„Dar cum poate să se oprească Și cum să se mai liniștească, Dacă mânia Domnului, În contra Ascalonului Și-a coastei mării a-ndreptat-o, Neîncetat, și-a ațâțat-o?”