Jeremiah 34
1 Iată cuvântul Domnului, Spre Ieremia, robul Lui, Atunci când Nebucadențar, Peste al lui Iuda hotar, Cu mare oaste a trecut – Pentru că sprijin a avut Din partea împăraților, Precum și a popoarelor Care atunci se dovedeau Că-n stăpânirea lui erau – Vrând, cu Ierusalimu-apoi, Ca să pornească un război, Lovind cetățile pe care Acesta-n jurul său le are:
2 „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „La Zedechia – cel aflat În Iuda, ca și împărat – Du-te și spune-i: „Acest loc Are să fie ars, în foc, Căci îl dau pradă celui care, În Babilon este mai mare.
3 De-asemenea, ia seama bine, Că te privește și pe tine! Nici tu nu vei avea scăpare. Vei fi luat, fără cruțare, Și-n Babilon ai să fii dus. Față în față vei fi pus, Cu cel ce este așezat În Babilon, drept împărat.
4 Ia seama la acest cuvânt, Din partea Domnului Cel Sfânt, Tu – Zedechia – cel aflat Pe scaunul de împărat! Așa vorbește, despre tine, Domnul! Să iei dar, seama, bine! „Iată că nu vei fi tăiat, De sabie. Vei fi lăsat
5 În pace ca să te sfârșești. Iar după cum îți amintești Că pentru-ai tăi părinți aflați Peste popor ca împărați, S-au ars miresme, să știi bine, Că tot la fel și pentru tine Are să ardă ăst popor. Jelit, în fața tuturor, Tu ai să fii. Au să se-adune Și-apoi „Vai, doamne!” îți vor spune. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
6 Atunci, prorocul Ieremia, La împăratul Zedechia – Deci la Ierusalim – s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus,
7 Tocmai în vremurile-n care, Acela cari era mai mare În Babilon, împresura Cetatea și-n război era Și cu cetățile pe care Ierusalimu-n jur le are, Lovind cu oastea de Haldei, Lachisul și-apoi Azechei. Aceste două mai erau Cetățile ce se vădeau C-au mai rămas necucerite Dintre cetățile-ntărite Cari libere se mai aflară, Atunci, în a lui Iuda țară.
8 Iată cuvântul Domnului, Spre Ieremia, robul Lui, Când Zedechia a făcut O învoială și-a cerut Poporului ce se vădea Că la Ierusalim ședea, Ca să vestească, peste fire, Atunci, o mare izbăvire A robilor. El le-a cerut,
9 Celor care robi au avut, De-ndată să îi slobozească Și nimeni să nu mai robească Pe o Evreică sau Evreu, Căci frați erau, de neam Iudeu.
10 Poporul și aceia cari Se dovedeau a fi mai mari Au făcut astă învoială, Legatu-s-au – fără-ndoială – Să-și slobozească fiecare Pe frații pe cari, robi, îi are. Apoi, cu toții au făcut Așa precum li s-a cerut, Căci robii și i-au slobozit.
11 În urmă, ei s-au răzgândit Și astfel și-au adus apoi, Robii și roabele-napoi, Silindu-i robi ca să le fie.
12 Atunci a trebuit să vie, De sus, cuvântul Domnului, La Ieremia, robul Lui. Cuvântul cel venit de sus, Aceste vorbe le-a adus:
13 „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Eu am făcut un legământ, Cu cei care părinți vă sânt, Când din robia lor amară – Deci din Egipt – i-am scos afară. Atunci când i-am eliberat, Astă poruncă le-am lăsat:
14 „Să treacă șapte ani și-apoi, Liberi voiesc să-i lăsați voi, Pe toți cei care vă sunt frați Și cari la voi, robi sunt aflați. Cel care ți se vinde ție Și frate-ți e, liber să fie. Și sora ta, de-asemenea, Să fie liberă și ea.” Ai voști’ părinți nu au urmat Poruncile ce le-am lăsat.
15 Dar am văzut, însă, că voi, În inimi, v-ați întors ‘napoi Și-n felu-acesta ați știut Ce este bine de făcut În fața Mea, căci ați vestit O zi în cari ați slobozit Pe-aceia ce se dovedeau Precum că robi, la voi, erau. În fața Mea – fără-ndoială – Voi ați făcut o învoială, În Casa peste cari, mereu, Este chemat Numele Meu.
16 Însă pe urmă, am văzut Că vorbele nu v-ați ținut, Ci în picioare le-ați călcat Când înapoi vi le-ați luat. Numele Meu L-ați pângărit, Pentru că voi i-ați înrobit, Din nou, pe cei eliberați Cari din robie-au fost scăpați.”
17 De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Pentru că nu M-ați ascultat Și pentru că nu i-ați lăsat Liberi, pe cei ce-au fost vestiți Că au să fie sloboziți, Iată că și Eu, mai apoi, O slobozenie, peste voi, Îngăduiesc: a sabiei, A ciumei și a foametei. În urmă, după al Meu plac, De pomină am să vă fac Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ.
18 Toți oamenii care-au călcat Poruncile ce le-am lăsat Și învoiala dată vouă, Tăind dar, un vițel în două, Trecând, în urmă, printre ele, Printre bucățile acele –
19 Și când în ăst fel vă vorbesc, Aflați precum că Mă gândesc La căpeteniile cari Sunt, în Ierusalim, mai mari, Precum și-n a lui Iuda țară, Pentru că ei doar, când tăiară Vițelu-n două, am văzut, Printre bucăți, că au trecut; Apoi, alăturea de ei, Gândesc la preoții acei, La dregători și la popor, Precum și la famenii lor Cari de asemeni am văzut, Nestingheriți că au trecut Printre bucățile tăiate, Față în față, așezate –
20 Pe toți cei care-au săvârșit Lucrul acest ne-ngăduit, Am să îngădui ca, drept paradă, Pentru ai lor vrăjmași să cadă. Dușmanii mâinile-și vor pune Pe ei și-apoi, îi vor răpune, Iar păsările cerului Și fiarele pământului Se vor hrăni din carnea lor.
21 Pe cel care, peste popor, Se află pus drept împărat Și, Zedechia, e chemat – Precum și pe aceia cari Sunt căpitanii lui cei mari – Îi dau celui care, pe tron E așezat, în Babilon Și cari s-a depărtat de voi!
22 Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”