1Iată Cuvântul cel venit Din partea Domnului, vestit Lui Ieremia: „Scoală-te
2Și la olar pogoară-te! Acolo, am să te fac Eu, Ca să auzi cuvântul Meu!”
3M-am dus la casa cea pe care Olaru-n stăpânire-o are, După cum Domnul mi-a cerut. Când am intrat, eu l-am văzut Că peste roată-i aplecat, Fiind – în lucru – cufundat.
4Vasul pe cari îl întocmise N-a izbutit, precum dorise – Cum se întâmplă, câteodată, Cu lutul ce-i lucrat la roată, De către meșterul olar. N-a mai pierdut timpu-n zadar, Ci el, de-ndată, a făcut Un alt vas, precum i-a plăcut
5Cuvântul Domnului, de sus, Atuncea a venit și-a spus:
6„Nu pot să fac și Eu, apoi, Tot ceea ce doresc, cu voi, Așa ca și olaru-acel, Tu, casă a lui Israel? Iată – asemeni lutului, În mâinile olarului – În mâna Mea, sunteți și voi.
7Eu sunt Cel care zic apoi, De-un neam sau de vreo-mpărăție: „Am să le smulg, să nu mai fie Sub soare, căci le nimicesc.”
8Dar neamul despre cari vorbesc Poate să capete cruțare, Dacă din răutatea-i mare Se va întoarce înapoi. Atunci, Eu am să-l iert și-apoi, Îmi va părea rău că am vrut, Răul acel, să-l fi făcut.
9De-asemenea, aflați dar voi Cum că la fel pot zice-apoi, De-un neam sau de o-mpărăție, Că am să-i fac, mari, ca să fie, Pentru că vreau să îi zidesc Sau poate vreau să îi sădesc.
10Dar dacă neamul despre care Eu am vorbit, o rea purtare Va dovedi în fața Mea, Atuncea, rău Îmi va părea, Căci gânduri bune am avut Și să-i fac bine aș fi vrut.”
11„La cei ce-n Iuda locuiesc Și la cei care se găsesc, Azi în Ierusalim, de-ndată Ai să te duci și-ai să spui: „Iată, Așa vorbește Dumnezeu: „Necazuri mari pregătesc Eu, În contra voastră și-am făcut Un plan, pentru că am văzut Tot răul ce l-ați săvârșit. De-aceea, este nimerit Ca fiecare dintre voi Să se întoarcă înapoi, Din căile ce le avea, Din relele ce le făcea!”
12„Dar ei, din ce-am cerut, nimic Nu vor să facă și își zic: „Degeaba! Pentru că apoi, Vom face tot precum vrem noi, Urmând pornirile acele, Din inimile noastre rele!”
13„De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Dacă voiți ca să aflați, Pe neamuri să le întrebați! Poate să spună cineva, C-a auzit așa ceva? Iată, fecioara – cea pe care, Neamul lui Israel o are – Blestemății mari a făcut, Cum nicăieri nu s-au văzut.
14Dar stânca, în ogoare-aflată, Va părăsi oare, vreodată, Zăpezile Libanului? Sau seacă apa râului, Cea proaspătă și curgătoare, Ce vine de la depărtare?
15Totuși, Eu n-am fost ascultat De-al Meu popor, căci M-a uitat, Spre-a se-nchina idolilor, Arzând tămâie-n cinstea lor. Căile vechi, le-a părăsit Și pe-alte drumuri a pornit. A apucat căi nebătute Ce îi erau necunoscute,
16Făcând ca țara lui să fie Batjocorită și pustie. Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți Și dau din cap, nedumeriți.
17Ca vânturile ce pornesc Din răsărit, îl risipesc Când vor veni dușmanii lui. În zilele necazului, Îi întorc spatele și-astfel, Nu Îmi va mai păsa de el!”
18„Atuncea, ei s-au adunat Și-n acest fel s-au îndemnat: „Haideți dar toți, să ne unim Și rele lucruri să urzim, Contra lui Ieremia, care Ne-amenință fără-ncetare! Căci legea nu o să ne piară Din lipsă de preoți în țară, Și nici sfatul bătrânilor, Din lipsa înțelepților. Nu va pieri cuvântu-apoi, Din lipsă de proroci, la noi. Cu vorba să-l ucidem dar, Când va-nțelege că-n zadar E toată vorbăria lui Și că nu-i pasă nimănui De tot ce-a spus. Să n-avem teamă Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”
19„Ascultă Doamne, ce spun cei Cari se vădesc dușmani ai mei!
20Dar binele înfăptuit, Cu rău e oare răsplătit? Iată, o groapă au făcut, Căci să-mi ia viața, ei au vrut. Adu-Ți aminte că am stat În fața Ta, neîncetat, Căci vrut-am bine să vorbesc Pentru-acei oameni, să-i feresc Și să abat a Ta mânie Cari peste ei gata-i să vie.
21De-aceea, Doamne fă să cadă Copiii lor, foametei, pradă Și trece oamenii acei Prin ascuțișul sabiei! Fă dar, ca ale lor soții Să ducă lipsă de copii Și strai de văduvă să-și pună. Pe-ai lor bărbați să îi răpună Ciuma, iar tinerii să cadă În luptă, săbiilor, pradă!
22Fă Doamne, ca din a lor casă, Țipete mari, numai, să iasă, Când cetele – de Tine puse – Asupra lor vor fi aduse! Căci ei, o groapă, au săpat, În fața mea și-au căutat, Necontenit, să îmi întindă Lațuri, ca astfel să mă prindă.
23Doamne, știi că au uneltit Și să mă prindă au voit. De-aceea, Doamne nu-i ierta! Nu șterge, dinaintea Ta, Al lor păcat! Fie loviți Și-n față-Ți, zacă prăbușiți! Lucrează împotriva lor Și-arată-Te necruțător, Atunci când vei găsi cu cale S-aduci vremea mâniei Tale!”