1„Duhul Domnului Dumnezeu E peste Mine, tot mereu, Căci El M-a uns, ca să Mă duc În lume, bune vești s-aduc Celor sărmani și chinuiți, Celor ce sunt nenorociți. Domnul, atunci când M-a trimis Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis Să-l vindec pe acela care O inimă zdrobită are, Să dau de veste robilor Că-i ceasul slobozirii lor Și să dau izbăvire-apoi Celor ce sunt prinși de război.
2Vestesc sosirea anului Al îndurării Domnului. Vestesc o zi de răzbunare A Dumnezeului pe care Noi Îl avem. Cei întristați, Acuma, fi-vor mângâiați.
3Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.
4„Ei au ca să zidească, iară, Vechile dărmături din țară, Căci năruirile uitate Vor fi, atunci, iar ridicate Și astfel fi-vor înnoite Cetățile ce-s pustiite Cari părăsite au rămas, Din neam în neam, până-n ăst ceas.
5Străinii vor veni la voi, Să pască turmele apoi; De-asemenea, feciorii lor Vor fi plugari pe-al vost ogor; La vie, o să-i folosiți,
6În timp ce voi veți fi numiți Drept preoți ai lui Dumnezeu, Căci o să Îl slujiți, mereu. A neamurilor bogăție, Numai la voi, are să vie, Iar cu a lor fală, apoi, Aveți ca să vă făliți voi.
7Ocara le va fi luată Și-n locul ei le va fi dată Cinste-ndoită. Au să fie Cuprinși de mare veselie, Căci stăpânesc în a lor țară. A lor rușine o să piară, Parte având de bucurie Care va ține pe vecie,
8Căci Eu sunt Domnul. Eu păzesc, Mereu, dreptatea și-o iubesc. Urăsc apoi, nelegiuirea Și tot la fel urăsc răpirea. Eu, cu credincioșie, iată, Am să le dau a lor răsplată, Pentru că Eu am să închei, Un legământ veșnic cu ei.
9Sămânța lor va fi știută Și-n toată lumea, cunoscută. Toți cei care o vor vedea Vor ști de-ndat’, precum că ea E o sămânță minunată, De Domnul binecuvântată.”
10În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.
11Cum bulgării pământului Dau naștere lăstarului Și precum a grădinii față Semănăturilor dă viață, La fel va face, peste fire, Ca să răsară mântuire Precum și laudă, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”