Isaiah 52
1 „Sionule, trezește-te Și-apoi împodobește-te! Cetate sfântă, minunată – Ce ești Ierusalim chemată – Ia-ți haina cea strălucitoare Și straiul cel de sărbătoare! Căci nici un om ce-i necurat Sau nu e împrejur tăiat, În tine, nu va mai putea – De-acum – să intre și să stea.
2 Ierusalime, nu mai ține, Țărâna ‘ceea, peste tine! Înlătură-o de pe-al tău strai Și-n capul oaselor să stai! Tu, fiică a Sionului, Desfă-ți, din jurul gâtului, Lațul cel care te strângea Și în robie te ținea!
3 Pentru că Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Fără de plată ați fost dați Și nu veți fi răscumpărați Pe preț de-argint, căci n-am cerut Vreun preț, atunci când v-am vândut.”
4 În urmă, Domnul Dumnezeu A zis: „Demult, poporul Meu, Pentru o vreme, a plecat Și în Egipt s-a așezat. Asirianul, înrăit, Fără temei, l-a asuprit.
5 Acuma, ce voi face Eu, Când văd că tot poporul Meu A fost luat și, pot să zic Cum că luate e pe nimic? Asupritorii lui, văd bine Că Mă batjocoresc pe Mine Și plini apoi, de veselie, Scot chiote de bucurie. În fiecare zi, mereu, Batjocoresc Numele Meu.
6 De-aceea-n văzul tuturor, Voi face ca al Meu popor Să Îmi cunoască al Meu Nume. Va auzi întreaga lume, În ziua ‘ceea, că vorbesc Și „Iată-Mă!”, am să rostesc.
7 Frumoase sunt, pe munți, în zare, Picioarele acelui care Vești bune-aduce și grăbește Pentru că pacea o vestește. Frumoase sunt, în depărtare, Picioarele acelui care Aduce, peste-ntreaga fire, Vești bune, despre mântuire! Către Sion, el se grăbește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Al vostru Domn și Dumnezeu Împărățește, tot mereu!”
8 „Străjerii tăi, pe zid, se-adună, Iar glasurile lor răsună, Căci ei sunt plini de bucurie Și chiuiesc de veselie, Că ochii lor pot ca să vază Cum Domnul, în Sion, Se-așează.
9 Dărâmăturilor, strigați, Căci în Ierusalim v-aflați, Iar Domnul e îndurător Și mângâie al Său popor. Iar tu, Ierusalime, iată, Vei fi răscumpărat, de-ndată.
10 Popoarele pământului Vedea-vor brațul Domnului – Vedea-vor brațul Său cel sfânt – Iar marginile de pământ Văd mântuirea cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are.”
11 „Haideți! Din Babilon, plecați! Nu vă atingeți, nu luați Nimic ce este necurat! Ieșiți afară, de îndat’! Ieșiți dar, și vă curățați Voi toți acei care purtați Vasele Domnului! Ieșiți,
12 Dar nu cu grabă, nu fugiți! Căci Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are Vă va tăia calea și, iată, În fața voastră Se arată.”
13 „Priviți-L dar, pe Robul Meu: El Se va înălța, mereu, Va propăși și foarte sus El va ajunge a fi pus.
14 După cum El Se dovedise O pricină ce-i îngrozise Pe mulți – căci fața ce-o avea Deosebită se vădea De-nfățișarea tuturor Feciorilor oamenilor, Fiind o față chinuită Și de dureri schimonosită –
15 La fel acum, El o să fie O pricină de bucurie A multor neamuri și popoare Care se află, azi, sub soare. În fața Lui, smeriți, vor sta, Căci vor dori a-L asculta Toți împărații, negreșit, S-audă ce n-au auzit Nicicând, pe lume, iar apoi, Să vadă niște lucruri noi.”