1„Voi, neamuri, vă apropiați Grabnic – acum – să ascultați! Popoarelor, luați aminte Și ascultați aste cuvinte!” S-asculte și acest pământ, Cu toți cei care, pe el, sânt!
2Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.
3Ai lor morți zac împrăștiați Căci peste tot sunt aruncați. Miros greu și pătrunzător Iese din trupurile lor. În sângele ce-a șiroit Din trupuri, munții s-au topit.
4Iată că pier, precum un nor, Oștirile cerurilor. Întreg al cerului întins E într-o carte-apoi cuprins, Căci cerul, sul, este făcut. A lui oștire a căzut Cum cade frunza de pe viță, Sau a smochinului mlădiță.
5„Sabia Mea” – a cuvântat Domnul – „în ceruri, s-a-mbătat. Pogoară pe-al Edomului Pământ, lovind poporul lui, Pe care Eu l-am socotit Precum că este nimicit. Sabia are să-l lovească Și astfel o să-l pedepsească.”
6Plină de sânge-i sabia, Pe care Domnul o avea. Tăișul ei, ce strălucește, Uns cu grăsime se vădește. Grăsimile berbecilor – Aflate pe rărunchii lor Au uns tăișul sabiei – Pe care sângele – de miei Și cel de țapi – o colorează În roșu, parcă scânteiază. Domnul, un mare praznic, ține – Cu jertfe și la Boțra vine Căci în Edom, în timpu-acel, Pornit-a marele măcel.
7Bivolii cad răpuși și-apoi – Alături – cad tauri și boi. Sângele curge, ca o apă, Și-ntreaga țară o adapă Țărâna este frământată Și-i cu grăsimi amestecată.
8Căci este-o zi de răzbunare, Un an al Domnului în care, Pentru Sion, Se războiește Și tuturor le răsplătește.
9Pâraiele Edomului De smoală sunt; pulberea lui E prefăcută în pucioasă, Iar țara, focului, se lasă.
10Noapte și zi va arde el, Iar fumul focului acel Se va-nălța în veșnicie, Căci pustiit are să fie Edomul tot, din veac în veac, Iar pentru el nu este leac. Și nimeni, pe-ale lui poteci, N-o să mai treacă-n veci de veci,
11Ci pelicani doar, și arici Vor stăpâni de-acum, aici; Corbul și bufnița cutează, În ăst ținut de se așează, Căci doar cumpăna nimicirii Și cu frânghia pustiirii Se vor întinde peste el, Să judece locul acel.
12Nu vor mai fi fruntași aflați, Cari să aleagă împărați, Iar voievozii cei vestiți – Cu toții – fi-vor nimiciți.
13În casele împărătești – Precum și-n curțile domnești – Vor crește tufele de spini, Iar în cetăți, doar mărăcini, Căci locurile de aici Pline-au să fie de urzici Și adăpost al struților Vor fi, și al șacalilor.
14În aste locuri au să vie Doar fiarele de prin pustie. Țapii păroși, făr’ a se teme, Unii pe alți-au să se cheme Și-aicea se vor întâlni. Și câini sălbatici vor veni. Loc de odihnă va avea Năluca nopți-apoi, și ea.
15Șarpele nopții își va face Cuibul, căci e lăsat în pace. Astfel, el ouăle-și clocește, Va scoate pui și îi va crește. Uluil își va găsi și el, Cuib potrivit, în locu-acel.
16Cătați în cartea Domnului, Ca să aflați cuvântul Lui! Nimic nu are să lipsească, Ci totul o să se-mplinească, Căci Dumnezeu a poruncit Lucrul acesta, negreșit. Sălbăticiunile-au să vie În acest loc, de prin pustie, Căci Duhul Domnului e Cel Ce va lucra în acest fel.
17Iar pentru ele-n acest ceas, Domnul e Cel care a tras La sorți și-o țară, El le-a dat. Cu frânghia de măsurat, A măsurat-o și-a-mpărțit-o Și-n urmă, lor le-a dăruit-o. Ele stăpâne au să fie În țară, pentru veșnicie.