Isaiah 23
1 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Asupra Tirului, căci iată Că împotrivă-i e-ndreptată. Plângeți corăbii, cari veniți Din Tarsis, și vă tânguiți, Căci Tirul fost-a dărâmat! Acolo, totu-i spulberat Și-acuma Tirul nu mai are Nici case, nici porți la intrare! Vestea aceasta o primim Din depărtare, din Chitim.”
2 Voi cari, pe țărmuri, locuiți, Cuprinși de groază amuțiți, Pentru că voi toți i-ați văzut Pe-aceia care-au străbătut Marea, căci negustori erau Și – din Sidon – la voi veneau!
3 Iată că grâul Nilului Și secerișul râului, Care – pe ape mari – venea, Este venitul ce-l avea, Căci târg a fost, înfloritor, Al tuturor neamurilor.”
4 „Sidonule, ia seama bine! Ia seama și fie-ți rușine! Ascultă dar, ce vrea să-ți spuie Marea și-a mării cetățuie: „Iată că eu nu am avut Dureri de faceri. N-am născut. Fete să cresc, n-a trebuit Și nici tineri să fi hrănit.”
5 În al Egiptului ținut – Când se va ști că a căzut Cetatea Tirului – de-ndat’ Toți vor fi prinși de tremurat,
6 Zicând: „La Tarsis, să veniți Voi toți cei care locuiți Pe țărm și-apoi, bociți-vă, Mereu, și tânguiți-vă!
7 Asta-i cetatea voastră, care Obârșie-n vechime-și are, Iar veselia se vădea Că și-a făcut sălaș în ea. Picioarele ce-o sprijineau, Până departe o purtau.
8 Dar cine-a fost Acela care S-a dovedit a fi în stare Să hotărască-n acest fel, În contra Tirului, când el Fusese un împărțitor Al tuturor cununilor, Când niște voievozi păreau Cei care negustori erau Și când cei care-au locuit, În el, mereu s-au dovedit Drept oamenii cei mai bogați Care sunt pe pământ aflați?
9 Domnul oștirilor e Cel Care a hotărât astfel, Să rușineze – negreșit – Tot ceea ce a strălucit Și să-i smerească pe cei cari Erau, peste pământ, mai mari.
10 „Fiică a Tarsisului, iată, Poți a străbate țara toată Asemeni apelor din râu, Căci nu te strânge nici un brâu! Ești ca și Nilu-n drumul său, Căci nu ai jug pe gâtul tău!
11 Domnul Și-a-ntins, în largul zării, Brațul, spre necuprinsul mării, Iar împărați-au tremurat. Apoi, din cer, porunci a dat, Cerând să fie nimicite Cetățile-n Canaan zidite,
12 Spunând așa: „Iată, de-acum, N-ai să te bucuri nicidecum Tu care fost-ai dovedită A fi fecioară necinstită, Tu, fiică a Sidonului! Scoală, și-n a Chitimului Țară, să mergi să-ți cauți tihnă! Dar nu ai să găsești odihnă.
13 Iată, neamul Haldeilor – Cari nu fusese un popor, Care, așa precum se știe, A locuit doar în pustie, Neam pentru care-ntemeiară Cei din Asiria, o țară – În Tir a mers, a ridicat Turnuri și-apoi a dărâmat Palatele cele domnești Și casele împărătești.”
14 Plângeți corăbii cari veniți Din Tarsis, și vă tânguiți, Căci cetățuia cea iubită, Acuma, este nimicită.”
15 Pe ale timpului poteci, Au să se scurgă șaptezeci De ani apoi, vreme în care Va fi lăsată în uitare Cetatea Tirului. Acum, Anii aceștia sunt precum E viața unui împărat. Când timpul se va fi-ncheiat, Cu Tiru-apoi are să fie Asemenea precum se știe Că fost-a și femeia care E așezată în cântare Și despre care cântul spune:
16 „Ia-ți hainele cele mai bune, Ia-ți harfa, iar apoi străbate, Cântând, întreaga ta cetate. Pentru că ești o curvă care Acoperită-i de uitare, Îți cântă cântecele bine, Să-și amintească toți, de tine.”
17 Cei șaptezeci de ani vor trece, Iar ceea ce se va petrece Cu Tirul, e asemuit Cu acel cântec amintit, Căci Domnul îl va cerceta, Iar el, din nou, se va sălta, Ajungând iar, cum e știut Precum că fost-a în trecut. Împărățiile ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Mari legături, în timpu-acel, Au ca să lege iar, cu el.
18 Dar plata și câștigul lui, Vor fi-nchinate Domnului. Averea astfel dobândită Nu va fi strânsă și păzită, Ci ea are să fie dată Pentru o hrană-mbelșugată Și pentru haine strălucite Ce au să fie folosite De toți locuitorii lui, Cari stau în fața Domnului.