Isaiah 15
1 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Moab, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. În noaptea-n care-i pustiit, E Ar-Moabul nimicit! Tot ceea ce se prevestește, În noaptea ‘ceea se-mplinește. În noaptea care-i pustiit, E Chir-Moabul nimicit!
2 La templu, oamenii se-adună. Către Dibon merg împreună, Sau pe-nălțimi lumea se strânge Și toți încep apoi a plânge. Întreg Moabul se bocește Atuncea, și se tânguiește. Pe Nebo și Medeba, iată, Capete rase doar se-arată Și toate bărbile-s tăiate.
3 Pe uliți – în cetăți și-n sate – De spaimă oameni-s cuprinși Și doar cu saci toți sunt încinși. Pe-acoperișuri și-n piețe Se pot zări doar triste fețe Care de plâns, topite sânt, Căci geme tot, pe-al lor pământ.
4 Hesbonul țipă, chinuit, De Eleale însoțit, Iar strigătele se-mpreună Și până la Iahaț răsună. Chiar și războinicii pe care Țara Moabului îi are, Cuprinși de groază, se bocesc, Căci spaimele îi încolțesc.
5 Pentru Moab, plânge acum Inima mea, când văd, pe drum, Ai săi fugari înspăimântați, Către Țoar fugind speriați Și spre Eglat-Șelișia. Lacrimi amare sunt în ea, Căci îi zăresc cum merg plângând, Dealul Luhitului urcând, Țipând în lungul drumului, Cel al Horonaimului.
6 Izvoarele-n Nimrim aflate – Iată – acuma sunt secate, Iar pe pământul însetat Întreaga iarbă s-a uscat. Verdeață nu se mai găsește Căci nici un fir verde nu crește.
7 De-aceea toți, în acest ceas, Își strâng ceea ce-a mai rămas Și-și trec avutul și-al lor grâu, Peste al sălciilor râu.
8 Hotarele cele pe care Țara Moabului le are, De țipete-s înconjurate, Căci bocete nenumărate Răsună pân’ la Eglaim Și până la Beer-Elim.
9 În al Dimonului ținut Cu sânge apa s-a umplut. Peste Dimot trimit apoi, Nenorociri mari și nevoi. Un leu se va împotrivi Celor care se vor ivi Drept rămășița cea pe care Țara Moabului o are.