1La Iosif, oameni au venit, Spunându-i: „S-a îmbolnăvit Bătrânul tău.” Iosif trimise
2Veste, tatălui său, și-i zise: „La tine-ndată, noi sosim. Manase și cu Efraim, Mă însoțesc.” Când a venit,
3Israel astfel i-a vorbit: „La Luz, Domnul s-a arătat Și-apoi m-a binecuvântat.
4Mi-a spus: „Am să te fac să crești; Mult foarte, ai să te-nmulțești; Vei fi o ceată de popoare. Cât despre țara asta-n care Azi ești străin, ți-o voi da ție Și-urmașilor ce au să-ți vie!”
5‘Nainte ca-n Egipt să fim, Manase și cu Efraim, Ți s-au născut. Vor fi ai mei – Ca Ruben, Simeon – și ei.
6Ceilalți fii, care au să-ți vie – După ăști doi – ai tăi să fie. Își vor purta numele lor, În moștenirea fraților.
7Când ne-am întors noi din Padan Și am intrat în Canaan, Lângă Efrata a murit A ta măicuță. Ne-am oprit, Și-n drum spre Betleem apoi, A trebuit s-o-ngropăm noi.”
8Iacov privi pe-acei copii, Care-i erau lui Iosif, fii: „Spune-mi acum, cine sunt ei?”
9„Aceștia sunt copiii mei, Pe care Domnul mi i-a dat.” Israel a continuat: „Apropie-i, și-n fața ta, Eu îi voi binecuvânta.”
10Iacov, bătrân cum se găsea, Acuma, foarte slab vedea. Iosif, copiii, și-a adus Și-n fața tatălui i-a pus Pe amândoi. I-a-mbrățișat Israel, și i-a sărutat.
11Apoi, lui Iosif, i-a vorbit: „O clipă doar, nu m-am gândit, Că am să te mai văd vreodată. Dar bunătate îmi arată – Precum vezi – astăzi, Dumnezeu, Lăsându-mă să-i văd și eu, Acuma, pe urmașii tăi.”
12Iosif, atunci, pe fiii săi, De lângă Iacov, i-a luat Și-n fața lui, s-a închinat.
13Luă pe Efraim apoi – Cu mâna dreaptă – și-napoi – La stânga, lângă Israel – L-a așezat. Cu stânga, el, Luându-l pe Manase-l duse Și-n dreapta tatălui îl puse.
14Iacov, dreapta, și-a ridicat-o: Pe Efraim a așezat-o – Pe capul său. Stânga și-o puse, Pe-al lui Manase cap. Făcuse, Lucrul acesta, înadins. Când mâinile și le-a întins, Voit, el le-a încrucișat. Apoi i-a binecuvântat.
15Iacov, pe Iosif, îl chemase Întâi, și-l binecuvântase, Spunându-i: „Domnul Dumnezeu, În fața cărui umblu eu – Din ziua-n care m-am născut – Domnul în care au crezut Avram, Isac – părinții mei – Cel ce m-a izbăvit, pe ei –
16Pe-acești copii – să îi vegheze Și să îi binecuvânteze. Să-mi poarte numele, să crească, În țară să se înmulțească!”
17Lui Iosif nu i-a prea plăcut, Pe tatăl său, când l-a văzut, Că dreapta, el și-a așezat-o Pe Efraim. I-a ridicat-o, Voind s-o pună pe Manase. Israel, însă, mâna-și trase.
18Iosif, atuncea, i-a vorbit: „Tată! Nu-i bine! Ai greșit! Manase-i cel născut întâi! Pune-ți, pe al lui căpătâi,
19Mâna ta dreaptă!” El n-a vrut, Spunându-i: „Fiule-am știut Cum că Manase e acel Care-i mai mare. Însă el – Decât frate-său – o să fie Mai mic. În vremea ce-o să vie, Ei fi-vor cete de popoare – Cel mic, însă, va fi mai mare.”
20Iacov, la sine, i-a chemat Și-apoi, i-a binecuvântat, Spunându-le: „Necontenit, Are să fie pomenit Numele vostru-n Israel, Căci astfel va vorbi acel Care va binecuvânta: „Domnul, doresc a se purta Cu voi, ca și cu Efraim Și cu Manase – precum știm.” Deci Efraim este cel pus – Decât Manase – mai presus.
21Iacov, către al său fecior – Deci către Iosif – zise: „Mor, Dar Dumnezeu va fi cu voi. Vă va aduce înapoi, În țara ‘ceea minunată, Care, de El, fusese dată Părinților – Avram, Isac.
22Iată acuma, ce-am să fac: O parte-n plus, tu vei avea, Față de ceilalți frați, căci ea – Cu sabia și arcul meu – De la Amor, am smuls-o eu.”