Genesis 45
1 Iosif nu s-a mai stăpânit Și slugilor le-a poruncit: „Pe toți, afară, să-i scoateți! Vreau, numai voi să rămâneți!” – Le-a spus fraților, căci a vrut Să li se facă cunoscut.
2 Când toată lumea a ieșit, Iosif, în plâns, a izbucnit. Și-a plâns apoi, atât de tare, Încât toți egiptenii care Afară-au fost, l-au auzit. Zvonul acest s-a răspândit În casa Faraonului.
3 Iosif a zis fraților lui: „Priviți-mă! Iosif sunt eu! Deci, mai trăiește tatăl meu?” Fraților, graiul, le-a pierit, Când lucru-acest l-au auzit.
4 El le-a mai spus: „Nu vă speriați, Ci haideți, vă apropiați!” – Iar când, pe plac, ei i-au făcut, A zis: „Pe mine m-ați vândut Și în Egipt am fost adus.
5 Acuma, pentru că v-am spus Cine sunt eu, nu vă-ntristați Că m-ați vândut, și nu mai stați Așa mâhniți! Iată, doresc, De moarte, să vă izbăvesc, Căci numai Domnul Dumnezeu E Cel care-a făcut ca eu Să fiu trimis în calea voastră.
6 De doi ani buni, în țara noastră, Bântuie foametea. Aflați – Încă cinci ani – dragii mei frați, Că foamea o să bântuiască – Mai tare o să se-ntețească – Încât nu va mai fi arat Și-asemenea, nici secerat.
7 Dar Domnul m-a trimis, pe mine, Aici, ca-n vremea care vine, Să vă păstrați sămânța vie, În țară. Astfel, o să fie A voastră viață, izbăvită.
8 Venirea mea e plănuită, Aici, de Dumnezeu. Acel, Cari în Egipt m-a dus, e El. Așa că fiți pe pace voi! Tot Domnul a făcut apoi, Să mă ridic atât de sus. Vedeți că Faraon m-a pus, Mai mare, peste casa lui, Cârmuitor Egiptului. Sunt ca un tată, pentru el.
9 Așadar, nu mai stați, defel! La tatăl meu, vă întoarceți Și din a mea parte-i spuneți: „Așa vorbește fiul tău, Iosif. Egiptul e al său Și-n fruntea țării-i așezat, De Domnul. „Neîntârziat, Pogoară-te în țara mea!
10 La mine, loc, tu vei avea, Cu fii, cu fiice și nepoți, Cu oi și boi. Veniți cu toți,
11 Căci în Gosen, eu te primesc Și-acolo, am să te hrănesc. Foamea n-o să se potolească, Ci are ca să bântuiască Încă cinci ani, de-acum, la rând. Grăbește-te să vii curând! Numai așa, n-o să muriți Ci toți aveți ca să trăiți!”
12 Cu ochii voștri, voi vedeți – Și Beniamin – cum că sunteți În fața mea și vă vorbesc.
13 Acuma, iată ce doresc: Voiesc ca tatăl meu să știe, Ce slavă mi-a dat Domnul, mie. Ce s-a-ntâmplat, să-i povestiți. Apoi, cu toți să reveniți!”
14 Când a sfârșit de cuvântat, Pe Beniamin l-a-mbrățișat Și-a plâns, pe gâtul fratelui, Iar Beniamin – la rândul lui – Plângând, l-a-mbrățișat și el.
15 A-mbrățișat apoi, la fel, Pe ceilalți frați. Au lăcrimat Cu toții și de vorbă-au stat.
16 În casele lui Faraon, S-a răspândit iute-acel zvon, Cum că acei cari se aflau La Iosif, frații săi erau. Vestea aceasta, tuturor – Lui Faraon și slugilor – Le-a fost pe plac. S-au bucurat,
17 Iar Faraon, când l-a chemat Pe Iosif, astfel i-a vorbit: „Spune-a lor tăi, ce-am stabilit: Încărcați grâne și plecați
18 Spre Canaan. Vă înturnați Cu toții iar, în țara noastră. Cu tatăl și familia voastră, Veniți la mine și vă spun, Că vă voi da ce-are mai bun Egiptu-n el. Mânca-veți voi – Astfel – grăsimea sa apoi!
19 De-aceea, vreau să împliniți Poruncile ce le primiți. Va trebui ca să luați Căruțe-n care să-i purtați Pe tatăl vost’, copii, neveste.
20 Umpleți căruțele aceste, Cu tot ce vreți. Nu regretați, Ceea ce-n urmă-o să lăsați! Căci tot ce e mai bun, la noi – În țară – fi-va pentru voi!”
21 Frații lui Iosif au făcut Așa precum li s-a cerut De către Faraon. Luară Care, merinde și plecară.
22 ‘Nainte de a fi pornit, Haine de schimb au mai primit. Lui Beniamin, Iosif i-a dat Cinci schimburi și-a adăugat Argintul, care-a prețuit
23 Trei sute sicli. A gătit, Pentru al său părinte cari Era-n Canaan, zece măgari, Împovărați cu ce avea Țara Egiptului, în ea, Mai bun atunci. A mai gătit – Cu hrană și ce-a trebuit Ca frații săi, la drum, să plece – Și măgărițe, și tot zece.
24 Când, spre Canaan, ei au pornit, Iosif, în ăst fel, le-a vorbit: „Iată ce vă mai cer acum: Să nu vă mai certați, pe drum!”
25 Din țara Egiptenilor, Ei au ieșit. Tatălui lor – În Canaan, când au sosit –
26 I-au spus: „Iată că am venit! Să știi că Iosif mai trăiește. Peste Egipt, el cârmuiește!” Iacov, însă, nu i-a crezut.
27 Abia atunci, când a văzut Căruțele și-au povestit Feciorii săi – amănunțit – Tot ce-n Egipt s-a întâmplat, Abia atunci s-a-nviorat Duhul lui Iacov; și, firește,
28 A zis: „Deci Iosif mai trăiește! Destul cu vorbele deșarte! Voiesc – ‘nainte de-a mea moarte – Pe fiul meu, să-l pot vedea! Aceasta e dorința mea!”