1Iosif nu s-a mai stăpânit Și slugilor le-a poruncit: „Pe toți, afară, să-i scoateți! Vreau, numai voi să rămâneți!” – Le-a spus fraților, căci a vrut Să li se facă cunoscut.
2Când toată lumea a ieșit, Iosif, în plâns, a izbucnit. Și-a plâns apoi, atât de tare, Încât toți egiptenii care Afară-au fost, l-au auzit. Zvonul acest s-a răspândit În casa Faraonului.
3Iosif a zis fraților lui: „Priviți-mă! Iosif sunt eu! Deci, mai trăiește tatăl meu?” Fraților, graiul, le-a pierit, Când lucru-acest l-au auzit.
4El le-a mai spus: „Nu vă speriați, Ci haideți, vă apropiați!” – Iar când, pe plac, ei i-au făcut, A zis: „Pe mine m-ați vândut Și în Egipt am fost adus.
5Acuma, pentru că v-am spus Cine sunt eu, nu vă-ntristați Că m-ați vândut, și nu mai stați Așa mâhniți! Iată, doresc, De moarte, să vă izbăvesc, Căci numai Domnul Dumnezeu E Cel care-a făcut ca eu Să fiu trimis în calea voastră.
6De doi ani buni, în țara noastră, Bântuie foametea. Aflați – Încă cinci ani – dragii mei frați, Că foamea o să bântuiască – Mai tare o să se-ntețească – Încât nu va mai fi arat Și-asemenea, nici secerat.
7Dar Domnul m-a trimis, pe mine, Aici, ca-n vremea care vine, Să vă păstrați sămânța vie, În țară. Astfel, o să fie A voastră viață, izbăvită.
8Venirea mea e plănuită, Aici, de Dumnezeu. Acel, Cari în Egipt m-a dus, e El. Așa că fiți pe pace voi! Tot Domnul a făcut apoi, Să mă ridic atât de sus. Vedeți că Faraon m-a pus, Mai mare, peste casa lui, Cârmuitor Egiptului. Sunt ca un tată, pentru el.
9Așadar, nu mai stați, defel! La tatăl meu, vă întoarceți Și din a mea parte-i spuneți: „Așa vorbește fiul tău, Iosif. Egiptul e al său Și-n fruntea țării-i așezat, De Domnul. „Neîntârziat, Pogoară-te în țara mea!
10La mine, loc, tu vei avea, Cu fii, cu fiice și nepoți, Cu oi și boi. Veniți cu toți,
11Căci în Gosen, eu te primesc Și-acolo, am să te hrănesc. Foamea n-o să se potolească, Ci are ca să bântuiască Încă cinci ani, de-acum, la rând. Grăbește-te să vii curând! Numai așa, n-o să muriți Ci toți aveți ca să trăiți!”
12Cu ochii voștri, voi vedeți – Și Beniamin – cum că sunteți În fața mea și vă vorbesc.
13Acuma, iată ce doresc: Voiesc ca tatăl meu să știe, Ce slavă mi-a dat Domnul, mie. Ce s-a-ntâmplat, să-i povestiți. Apoi, cu toți să reveniți!”
14Când a sfârșit de cuvântat, Pe Beniamin l-a-mbrățișat Și-a plâns, pe gâtul fratelui, Iar Beniamin – la rândul lui – Plângând, l-a-mbrățișat și el.
15A-mbrățișat apoi, la fel, Pe ceilalți frați. Au lăcrimat Cu toții și de vorbă-au stat.
16În casele lui Faraon, S-a răspândit iute-acel zvon, Cum că acei cari se aflau La Iosif, frații săi erau. Vestea aceasta, tuturor – Lui Faraon și slugilor – Le-a fost pe plac. S-au bucurat,
17Iar Faraon, când l-a chemat Pe Iosif, astfel i-a vorbit: „Spune-a lor tăi, ce-am stabilit: Încărcați grâne și plecați
18Spre Canaan. Vă înturnați Cu toții iar, în țara noastră. Cu tatăl și familia voastră, Veniți la mine și vă spun, Că vă voi da ce-are mai bun Egiptu-n el. Mânca-veți voi – Astfel – grăsimea sa apoi!
19De-aceea, vreau să împliniți Poruncile ce le primiți. Va trebui ca să luați Căruțe-n care să-i purtați Pe tatăl vost’, copii, neveste.
20Umpleți căruțele aceste, Cu tot ce vreți. Nu regretați, Ceea ce-n urmă-o să lăsați! Căci tot ce e mai bun, la noi – În țară – fi-va pentru voi!”
21Frații lui Iosif au făcut Așa precum li s-a cerut De către Faraon. Luară Care, merinde și plecară.
22‘Nainte de a fi pornit, Haine de schimb au mai primit. Lui Beniamin, Iosif i-a dat Cinci schimburi și-a adăugat Argintul, care-a prețuit
23Trei sute sicli. A gătit, Pentru al său părinte cari Era-n Canaan, zece măgari, Împovărați cu ce avea Țara Egiptului, în ea, Mai bun atunci. A mai gătit – Cu hrană și ce-a trebuit Ca frații săi, la drum, să plece – Și măgărițe, și tot zece.
24Când, spre Canaan, ei au pornit, Iosif, în ăst fel, le-a vorbit: „Iată ce vă mai cer acum: Să nu vă mai certați, pe drum!”
25Din țara Egiptenilor, Ei au ieșit. Tatălui lor – În Canaan, când au sosit –
26I-au spus: „Iată că am venit! Să știi că Iosif mai trăiește. Peste Egipt, el cârmuiește!” Iacov, însă, nu i-a crezut.
27Abia atunci, când a văzut Căruțele și-au povestit Feciorii săi – amănunțit – Tot ce-n Egipt s-a întâmplat, Abia atunci s-a-nviorat Duhul lui Iacov; și, firește,
28A zis: „Deci Iosif mai trăiește! Destul cu vorbele deșarte! Voiesc – ‘nainte de-a mea moarte – Pe fiul meu, să-l pot vedea! Aceasta e dorința mea!”