Genesis 44
1 Poruncă, economului Care era în slujba lui, Iosif dădu: „Iată ce faci: Ai să le pui merinde-n saci, Acestor oameni – cât vor ei. Argintul mai doresc să-l iei Și-apoi, de-asupra grânelor, Să-l pui, la gura sacilor.
2 Celui mai tânăr, să-i mai pui – Alăturea argintului – Paharul meu.” El a făcut, Precum stăpânul i-a cerut. La Beniamin, în sac, a pus Paharul, iar apoi s-a dus – După ce-a pus totul la cale – Grabnic, la treburile sale.
3 Frații, în zori, s-au deșteptat Și-apoi, zoriți, au încărcat, Pe-ai lor măgari, grânele toate.
4 Abia ieșiră din cetate, Când Iosif, slugii sale-i spuse: „E vremea când trebuiesc puse, Cele vorbite-n aplicare. Te scoli și-alergi, în graba mare, Să-i prinzi pe oamenii acei. Departe nu-s. Ajungi la ei Și-ai să-i întrebi: „Cum ați putut, Astfel de lucru, de-ați făcut? Cu ce anume v-am greșit, Încât cu rău ați răsplătit
5 Binele nostru și-ați furat Paharu-acela minunat, Cari, la băut și la ghicit, De-al meu stăpân, e folosit? Nu-i bine dar, cum v-ați purtat!”
6 Sluga, atunci, a alergat, Și ajungându-i, le-a vorbit Așa cum Iosif a dorit.
7 Ei au răspuns: „De ce vorbești Domnule, astfel?! Tu greșești! Cum oare de te-ai fi gândit Că robii tăi au săvârșit Această faptă?! Dumnezeu Să ne ferească, domnul meu, De-așa ceva! Dacă nu crezi, Poți cerceta și ai să vezi!
8 Iată că noi, din Canaan, Argintul de acum un an – Care, în saci, a fost găsit – Chiar ție ți l-am dăruit. Cum crezi că noi am fi furat Argint sau aurul aflat În casă, la stăpânul tău?! Puteam face așa un rău?!
9 Robul, la cari va fi găsit Paharul, morți-i e sortit! Iar noi, robi ai stăpânului Tău, fi-vom!” Economului, În ăst fel, frații i-au vorbit.
10 „Fie și-așa!” – a glăsuit Sluga lui Iosif. „Iată, eu Iau pe acel – ca rob al meu – La care-acum, va fi găsit Paharul, cum s-a poruncit. Ceilalți, veți fi nevinovați, Putând acasă să plecați!”
11 Atunci, cu toții și-au adus Sacii și-n fața lui, i-au pus,
12 Iar economu-a cercetat Pe fiecare. A luat, Întâi, sacul celui mai mare – Trecu, pe rând, la fiecare Și Beniamin, ultimul, fuse. Paharul – căci la el îl puse Sluga lui Iosif – s-a găsit La el, și toți au înlemnit.
13 Hainele-apoi, și-au sfâșiat, Măgarii și i-au încărcat Și în cetate-au revenit.
14 Iuda, cu frații, s-au grăbit, La Iosif. I s-au închinat,
15 Iar el, atunci, i-a întrebat: „Ce faptă, iarăș’, ați făcut?! Că pot ghicii, nu ați știut?!”
16 Iuda a zis: „Ce mai putem, În apărare, să spunem? Ce am putea să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Nelegiuirea săvârșită De noi, a fost descoperită De Domnul. Ce să mai spunem, Decât că robii tăi suntem, Și noi și fratele mai mic? De spus, nu mai avem nimic.”
17 „Să mă ferească Dumnezeu! Așa ceva, n-am să fac eu!” – Iosif a spus – „Va fi robit Acel la care s-a găsit, Paharul meu. Ceilalți, plecați! La tatăl vostru, vă-nturnați!”
18 Dar Iuda s-a apropiat, De Iosif, și a cuvântat: „Să nu te superi, domnul meu, Ascultă ce-ți voi spune eu. Te rog iar, nu te mânia, Căci ești ca Faraon. Aș vrea, Câteva vorbe, să rostesc.
19 Ne-ai întrebat – îmi amintesc – „Al vostru tată, mai trăiește? Aveți un frate?”; și firește,
20 Noi ți-am răspuns: „Tată avem Și unsprezece frați suntem; Dar cel mai mic este acasă. Cu noi, să vină, nu îl lasă Al nostru tată. Îl iubește Și teamă-i e, doar când gândește Că ar putea păți ceva. De i s-ar întâmpla, cumva, Vreun lucru rău, copilului, Tata-ar pieri de grija lui. Acest băiat a mai avut Un frate, care-a fost născut De mama lui, dar a murit
21 Și-i singur. Tu ne-ai poruncit: „Aduceți-l să îl văd eu.”
22 Noi ți-am răspuns: „O, domnul meu, Băiatul, dacă-l părăsește, Tata – precis – se prăpădește.”
23 Ne-ai spus: „De nu îl aduceți, Fața, să nu mi-o mai vedeți!”
24 Pe tata, când l-am întâlnit, I-am spus tot ce ne-ai poruncit.
25 Tata a zis: „Din nou plecați Și iar, merinde, cumpărați!”
26 Noi i-am răspuns: „Bine, plecăm, Dar trebuie să îl luăm, Pe fiul tău, cel mic, cu noi.”
27 Tata ne-a spus: „Știți bine voi, Că doar doi fii mi-a zămislit
28 Nevasta. Unul a murit. Cred, fiarelor, că le-a căzut Pradă, căci nu l-am mai văzut.
29 De și pe-acesta mi-l luați, Puteți să fiți încredințați, Că-n locuința morților, Mă coborâți voi, fiilor!”
30 Acuma, de am să revin, La tata, fără Beniamin –
31 Sigur – bătrânul va muri. Inima lui se va opri, De pierde și-acest copilaș.
32 De altfel, eu m-am pus chezaș, La tata, pentru-acest copil, Și i-am vorbit așa: „Dă-mi-l! ‘Napoi îl capeți, de la mine. De nu, atunci, față de tine, Eu, vinovat, voi fi în veci!”
33 Îngăduie-mi domnule, deci, Să rămân rob, în locul lui, Și dă drumul copilului, Să meargă dar, la tatăl meu.
34 Cum aș putea să mă-ntorc eu, Fără băiat?! Stai și socoate! Lucrul acesta nu se poate! Cum aș putea să îndur eu, Mâhnirile tatălui meu?!”