Genesis 42
1 Iacov, pe mulți, i-a auzit Spunând că grâu s-ar fi găsit Doar în țara Egiptului. A zis, atunci, fiilor lui: „Să-mi spuneți, pentru ce mai stați, Și-unul la altul vă uitați?!
2 Am auzit că se găsește Grâu, în Egipt. Deci, trebuiește Să mergeți și să cumpărați, Cât grâu puteți. Vă înturnați, Grabnic apoi. Altfel, murim! Numai așa, sper să trăim!”
3 Doar zece frați s-au pregătit – Frați de-ai lui Iosif – și-au pornit Spre granița Egiptului.
4 Pe cel mai mic frate al lui – Pe Beniamin – nu s-a-nvoit Să-l lase. Iacov l-a oprit, Acasă, lângă el să stea, Să poată-aproape a-l avea, Crezând că sub a lui privire, Ferit e de nenorocire.
5 Fiii lui Iacov au venit, Atunci, și grâu au târguit, La fel ca toți, căci se-năsprea, În Canaan, crunt, foametea.
6 Iosif era atunci, mai mare, În țară. El era cel care, Grâne vindea, norodului. Frați-au venit și-n fața lui, S-au închinat, pân’ la pământ.
7 Iosif știa că frați îi sânt, Din clipa-n care i-a văzut,
8 Dar ei nu l-au recunoscut.
9 Apoi, de ceea ce-a visat – Și ce era, de ei, legat – Iosif și-a amintit și-a zis: „Să-mi spuneți, cine va trimis?! Sunteți iscoade, și voiți Ca țării noastre să-i găsiți Vreo slăbiciune. Vă știu eu!”
10 Ei au răspuns: „Nu, domnul meu! Noi am venit să cumpărăm Grâne, nu ca să cercetăm – Precum ai spus – punctele care, Mai slabe, țara ta le are!
11 Noi, dinspre tată, suntem frați!”
12 „Voi ați venit să cercetați!” – Iosif le-a spus – „Vreți ca să știți Locul mai slab, și să loviți!”
13 Frații au zis: „Nici vorbă! Doi Lipsesc acuma, dintre noi. Un singur tată, toți avem Și doisprezece frați suntem. Din Canaan suntem plecați. Pe cel mai mic ce-i între frați, Tata, acasă, l-a oprit, Iar celălalt frate-a murit. Nu iscodim! Crede-ne dar!”
14 „Sunteți iscoade! În zadar, Ați vrut ca să tăgăduiți!
15 Îndată, fi-veți dovediți! Pe viața Faraonului, Că pentru voi, scăpare nu-i – Din țara mea – doar într-un fel: Aduceți pe copilu-acel, Care-ntre frați, este mai mic! Gata! Să nu aud nimic!
16 Unul să plece înapoi, Iar ceilalți, prinși rămân, la noi! Astfel, voi ști de ați mințit, Sau dacă, drept, voi mi-ați vorbit.”
17 Când a sfârșit de cuvântat, Trei zile, i-a întemnițat.
18 A treia zi, Iosif s-a dus La ei și-a zis: „Precum v-am spus, Să faceți, de vreți să scăpați!
19 Rămâne, unul dintre frați, Închis aici – restul, la drum! Cât grâu puteți, luați acum, Ca pe ai voștri să-i hrăniți, Până când o să reveniți! Am să-mi respect cuvântul meu, Căci eu mă tem de Dumnezeu!
20 Îl vreau pe fratele mai mic! Nu vi se va-ntâmpla nimic – Ci dimpotrivă – voi vedea Cât adevăr, în fața mea, Ați spus. Deci, dacă drept grăiți,
21 De moarte, fi-veți izbăviți!” Atunci, au zis cei zece frați: „Suntem, cu toții, vinovați, Pentru tot ceea ce-am făcut, Căci noi prea bine am văzut Cât de înspăimântat striga Fratele nost’, când ne ruga – Și totuși, nu l-am ascultat. Acuma știm de ce-a picat Necazu-acesta, peste noi”.
22 Ruben a zis: „V-am spus, dar voi Nici unul nu m-ați ascultat, Că față de acel băiat, Nu se cădea înfăptuit Lucrul acel, nelegiuit. Acum, el iese la iveală Și ni se cere socoteală – Azi – pentru soarta fratelui Și pentru tot sângele lui.”
23 În evreiește, au vorbit. De Iosif, nu s-au mai ferit Crezând că nu-i înțelegea – Căci Iosif, când cu ei vorbea, Avea și un traducător.
24 Atunci, din fața fraților, Iosif plecat-a, ca apoi, Să poată plânge. Înapoi, Când s-a întors, el l-a luat Pe Simeon și l-a legat, Cu lanțuri grele. L-a închis Și-a întărit astfel, ce a zis.
25 Iosif chemă un slujitor Și-i porunci ca fraților, În saci, să li se pună grâne – Căci el știa că n-aveau pâne, În Canaan, părinții lui – Și-apoi, la gura sacului, Argintul fiecăruia Să-l pună, și să le mai dea Ceva merinde, pentru drum. S-au săvârșit toate precum Iosif, slugii, i-a poruncit.
26 Frații, cu grâul, au pornit
27 Spre casă, cu un singur gând: De-a reveni cât mai curând, Cu Beniamin. Când s-a-nserat, Ei s-au oprit de-au înnoptat, Găsind un loc adăpostit. Unul, atunci când a voit, Nutreț, măgarului, să dea, Umblă la sac, căci trebuia Să îl dezlege. A-nlemnit, Argint, pe grâu, când a găsit.
28 Nedumerit, i-a înștiințat Pe ceilalți: „Iată! Mi s-a dat Argintul care l-am plătit Pe grâu! Acuma l-am găsit, Când sacul mi l-am desfăcut!” Toți s-au speriat: „Ce ne-a făcut Domnul?” – au zis ei, tremurând, Cu inimile tresăltând.
29 În Canaan, când au sosit, Lui Iacov, i-au istorisit Tot ceea ce s-a întâmplat:
30 „Omul acela ne-a luat, Iscoade, drept. El, negreșit, E domnul țării. Ne-a vorbit Aspru. Degeaba noi i-am spus
31 Că după grâu, la el, ne-am dus, Că suntem oameni cumsecade Și că noi nu suntem iscoade,
32 Că doisprezece frați suntem, La tatăl nostru și-i avem Pe toți ai noștri-n Canaan.
33 El a răspuns: „Vorbiți în van! Iată cum fi-va dovedit Ceea ce-ați spus: va fi oprit Aici, zălog, unul din voi. Luați merinde, iar apoi, Plecați la drum! Când reveniți,
34 Cu fratele mai mic, să fiți! Astfel trebuie dovedit, De ați spus drept, sau ați mințit! Dacă va fi adevărat Ceea ce-ați spus, eliberat Va fi, atunci, fratele vostru, Iar voi aveți acordul nostru, În voie, să umblați, prin țară. Gata! Aștept să veniți iară!”
35 Când grânele și le-au golit, Din saci, argintul l-au găsit, În sacul fiecărui, pus. Toți s-au speriat. Iacov a spus:
36 „Voi mă lăsați fără copii! Iosif nu mai e printre vii, Iar Simeon e-ntemnițat. Of Doamne! Și vreți, imediat, Pe Beniamin să mi-l răpiți! Dar oare, voi nu vă gândiți Cât, sufletul mi-e de lovit?!”
37 Ruben, atuncea, i-a vorbit: „Omoară-mi cei doi fii ai mei, Pe Beniamin de nu îl vei Primi întreg, din mâna mea! Dă-mi-l! Ți-l voi înapoia!”
38 Iacov a zis: „Nu insistați! Pe Beniamin nu îl luați Cu voi! Fratele i-a murit Și-acum e singur. Negreșit, Că dacă vreo nenorocire L-ar paște, mi-ar fi peste fire Să mai trăiesc! Umeri-mi slabi, N-ar rezista. Perii mei albi – Oricât veți fi de-ndurerați – Va trebuii să-i îngropați!”