Genesis 34
1 Fata ce Lea o născuse Lui Iacov – Dina – se făcuse Mare, iar într-o zi a vrut, Pe fetele-acelui ținut, Să le cunoască. A ieșit
2 Din tabără și s-a-ntâlnit Cu Sihem, fiul lui Hamor Hetitu-al țării domnitor. Cu toate că ea nu voia, Sihem, tot s-a culcat cu ea.
3 Dar după ce a necinstit-o, Sihem, pe fată, a iubit-o. Cu inima s-a alipit De ea, fiind îndrăgostit. A încercat s-o liniștească,
4 Și-a mers apoi să îi vorbească Tatălui său: „Ia-mi fata asta, Căci ea, voiesc a-mi fi nevasta!”
5 Iacov află ce s-a-ntâmplat Și cine-i cel ce s-a culcat Cu Dina, însă, ai ei frați, Cu oile fiind plecați, N-a spus nimic – a așteptat Până când ei s-au înturnat.
6 Hamor s-a dus să-l întâlnească, Pe Iacov, și să îi vorbească.
7 Fiii lui Iacov au venit, Din câmp, iar când au auzit, Cu Dina, ce s-a întâmplat, Tare de tot s-au supărat – S-au mâniat crunt pe acel Ce-a săvârșit, în Israel – În neamul lor – un greu păcat, Când cu-a lor soră s-a culcat. Această faptă nu putea, Nepedepsită, ca să stea. Astfel, cu cale au găsit, Că trebui-a fi pedepsit Cel care răul l-a făcut; De-acord, cu toții au căzut.
8 Hamor, lui Iacov, i-a vorbit: „Sihem al meu s-a alipit, Cu inima, de a ta fată, Și-o cere de soție, iată.
9 Astfel, vă încuscriți cu noi – Ne dați fetele voastre. Voi, Pe ale noastre le luați.
10 În țara noastră v-așezați Și locuiți în ea, iar noi Vom face-atunci negoț cu voi, De-ți vrea, pământ, să cumpărați.”
11 Sihem, către ai Dinei frați Și către Iacov, a mai zis: „De capăt trecere-am decis Ca tot ce-mi cereți, să vă dau – Doar trecere la voi, eu vreau.
12 Cereți-mi zestrea ce-o veți vrea, Și daruri multe! Veți vedea, Că tot ce-mi cereți, căpătați, Dacă, pe Dina, voi mi-o dați.”
13 Fiii lui Iacov au răspuns, Vorbind cu vicleșug ascuns Către Sihem și lui Hamor, Ca necinstirea sorei lor Să poată a fi răzbunată:
14 „Propunerea e minunată, Dar nu putem să acceptăm, Pe sora noastră să o dăm Cuiva netăiat împrejur. Ocară-i pentru noi – vă jur!
15 Ne învoim doar dacă voi, Aveți să fiți la fel ca noi – Deci dacă și ai voști’ bărbați, Azi, împrejur vor fi tăiați.
16 Numai așa, fetele noastre, Vi le vom da, iar pe-ale voastre, Le vom lua soții, la noi, Și o să locuim cu voi. Așa, putem să ne unim Și un norod, cu toți să fim.
17 Dar dacă nu ne ascultați Și, împrejur, nu vă tăiați, Pe fată o să o luăm Și-apoi, de-aici, o să plecăm.”
18 Aceste vorbe, lui Hamor Și lui Sihem – al său fecior – Când le-auziră, le-au plăcut.
19 Precum le-au spus, au și făcut. Tânărul nu a pregetat, Și împrejur s-a și tăiat, Căci el, pe fată, o iubea. Cel mai iubit fiu se găsea Sihem, în casa lui Hamor.
20 S-au dus să spună, la popor, Ceea ce Iacov a dorit, Și-n felu-acesta au vorbit:
21 „Oameni-acești au gând de pace, Iar ca să stea aici, ne-ar place. Negoț, cu noi, ei au să facă. Țara e mare și-au să-ncapă Să locuiască toți, cu noi. Astfel, pe fetele lor, voi, Neveste o să le aveți, Iar pe-ale voastre, le puteți Da de soții, fiilor lor.
22 Dar oamenii acești nu vor, Ca noi, cu ei, să ne unim Și toți doar un norod să fim, Decât dacă ne vom tăia, Noi, împrejur. Deci vom avea,
23 În acest fel, turmele lor. De-asemenea, atunci fi-vor Averile, care le au, Tot ale noastre. Acum vreau Să vă îndemn ca să primim Târgul, și să ne încuscrim.”
24 Toți oamenii cu cari vorbiră, Tăierea împrejur primiră, Și toți bărbații s-au tăiat – Care-n cetate s-au aflat.
25 A treia zi, mai sufereau, Încă, și-n pace se credeau; Dar Simeon s-a însoțit Cu Levi și s-au năpustit Peste cetate, înarmați. Ei au ucis pe-acei bărbați Care acolo fost-au prinși, Fiind de-o mare ură-mpinși.
26 Prin ascuțișul spadei lor, Trecu Sihem și cu Hamor. Din casa lor, ei au luat Pe Dina și-apoi au plecat.
27 Fiii lui Iacov au venit, Morți și cetate-au jefuit, Pentru ceea ce s-a-ntâmplat Cu sora lor. Ei au luat
28 Oi, boi, măgari – tot ce avea Cetatea și ce se găsea Pe câmpul dimprejurul ei.
29 În ăst fel, dobândiră ei, Bogată pradă de război: Averi, copii, soții și-apoi, Tot ce prin case au aflat.
30 Iacov, apoi, a cuvântat: „Simeon! Levi! Ați lovit Cetatea. M-ați nenorocit! Acuma vom fi urmăriți De Canaaniți și Feresiți! Acei ce-n țară locuiesc, Ne vor urî! Eu stăpânesc Peste un număr foarte mic De oameni. N-am să pot, nimic, În contra lor, să întreprind, Când ei se vor uni, voind Ca să răzbune ce-ați făcut. Atuncea eu voi fi bătut, Oștirea mea va fi zdrobită, Iar casa-mi fi-va nimicită!”
31 Ei au răspuns: „Se cuvenea, Cu Dina, să se poarte-așa?! În felu-acesta – să ne crezi – Doar cu o curvă procedezi!”