1Iacov mergea pe calea lui, Când, cu îngerii Domnului, Pe al său drum, s-a întâlnit.
2Acel loc, Iacov l-a numit „Mahanaim” – care tradus, E „Tabără-ndoită” spus. I-a dat ăst nume, zicând: „Eu Văd tabăra lui Dumnezeu.”
3Esau, în Seir, locuia; Țara în care el ședea, E-n al Edomului ținut. Că e mai bine, a crezut Iacov, ca înaintea sa Să meargă soli, și-a zis așa:
4„Să-i spuneți voi, fratelui meu: „Așa vorbește robul tău Iacov: „Am stat, până acum, În casa lui Laban. La drum, Spre țara ta, eu am pornit, Cu tot ce am agonisit.
5Am roabe și turme de oi, Măgari și robi, cirezi de boi. Trimit dar soli, spre-a te-nștiința, Căci trecere, ‘naintea ta,
6Vreau să primesc.” Când au venit, Solii i-au spus: „Noi l-am vestit Pe fratele domniei tale. Esau îți va ieși în cale, Cu patru sute dintre-ai lui.”
7Iacov, de frica fratelui, A fost, de groază, cotropit. El, oamenii, și-a împărțit În două tabere. Pe urmă, A împărțit și a lui turmă,
8Zicând: „Esau, de-o să sosească, Și-o tabără o să-mi lovească, Cealaltă fi-va izbăvită, Fiind mult mai adăpostită.”
9„O, Dumnezeul lui Avram Și-al lui Isac! Nevoie am, De ajutorul Tău, de sus! O Doamne, Tu care mi-ai spus Să mă întorc în țara mea – În care m-am născut. În ea, Ai spus că Te-ngrijești de mine Și că-mi va merge, totul, bine.
10Pentru credincioșia-Ți mare Și îndurările pe care Le-arăți robului Tău, prea mic Sunt eu, căci iată, cu nimic, Peste Iordan, eu am trecut – Doar un toiag e ce-am avut – Și-acum, atât am dobândit, Că două cete-am împărțit.
11O rugăminte să-ți fac, vreau: Din mâna fratelui Esau, Doamne, te rog, mă izbăvește! Mă tem că vine și lovește Pe mame, pe copii, pe mine! A mea nădejde e la Tine!
12Căci Tu ai zis: „Mă îngrijesc Să-ți meargă bine. Te sporesc, Iar cei ce vin pe urma ta, Ca pulberea îi voi sălta.”
13Iacov, noaptea, și-a petrecut În acel loc. Din ce-a avut, O parte, drept dar a oprit, Pentru Esau. A pregătit,
14Din caprele cele cornute, Din oi, tot câte două sute; Din țapi, luat-a douăzeci Și tot atâți și din berbeci;
15Cămilele ce alăptau, Treizeci la număr, se vădeau, Toate fiind cu mânjii lor. Veni și rândul vacilor Și, patruzeci, au fost oprite, De zece tauri însoțite; La măgărițe s-a uitat, Și douăzeci a numărat, De zece măgăruși urmate.
16Iacov, apoi, aceste toate, Robilor săi le-a-ncredințat – Turmă cu turmă – separat. Sfârșind, a spus: „Iată ce-aș vrea: Veți merge înaintea mea, Și, depărtare, între voi, Aveți ca să lăsați apoi.”
17Celui dintâi, i-a poruncit: „Atunci când fi-vei întâlnit, De al meu frate – de Esau – Și va-ntreba: „Al cui ești?”, sau „Unde te duci? Dar turma? Ea, A ta e, ori a altuia?”,
18Răspunde-i: „A robului tău Iacov. Acesta-i darul său, Trimis domnului meu Esau. El vine-n urma noastră.” Vreau
19Și tu, la fel, să procedezi” – I-a spus celui de-al doilea. „Vezi, Tu – cel de-al treilea – ca și ei, Să faci apoi.” La toți acei, Care aveau turme de dus, Aceleași lucruri, el le-a spus. Ca toți să înțeleagă-apoi, A încheiat zicând: „Deci, voi, Iată ce trebuie să știți Și ce anume să vorbiți, Când frate-meu vă va-ntâlni:
20„În urma noastră va veni Și Iacov, robul tău.” Căci el, Gândise că darul acel, Pe frate-său, îl va-nmuia Și-atunci, când se vor revedea, Spera să poată căpăta Trecere, și-i va arăta – Fratele său – îngăduință, Primindu-l cu bunăvoință.
21În timp ce darul a plecat, Iacov rămase de-a-nnoptat,
22Iar noaptea, după toate-aceste, Luă cele două neveste Și-asemenea, roabele lor. Veni rândul copiilor: Pe toți cei unșpe i-a luat Și-n mare grabă a intrat În apele Iordanului, Trecând prin vadul râului.
23L-a adăpost când i-a văzut, Întreg avutul și-a trecut Peste-acel râu și-abia apoi, Se-ntoarse, singur, înapoi.
24Iacov, singur, a înnoptat Și cu un „om”, el s-a luptat, Până când zorii s-au ivit.
25Văzând că nu l-a biruit, „Omul”, pe Iacov, la picior – La-ncheietura coapselor – Atunci, puternic, l-a lovit Și-ncheietura i-a scrântit.
26Apoi i-a spus: „Eu mă grăbesc! Mă lasă! Zorii se ivesc!” „Dă-mi binecuvântarea ta! Te las doar de-o voi căpăta!” – Răspunse Iacov. Omu-acel
27Îl întrebă în acest fel: „Cum te numești?” „Iacov sunt eu”, Răspunse el. „Bine. Mereu,
28De-acum, ești „Israel” numit. Numele-acesta, l-ai primit Când tu, cu Domnul, ai luptat, Cu oamenii, și-ai câștigat! Iată ce nume ți-am dat eu: „Cel ce-a luptat cu Dumnezeu.”
29Iacov i-a zis „omului” său: „Spune-mi, care-i numele tău?” El a răspuns printr-o-ntrebare: „De ce vrei tui ca să știi, oare? Spune-mi, de ce m-ai întrebat?” Apoi l-a binecuvântat.
30Iacov îi puse „Peniel”, Drept nume, locului acel. Prin „Fața Domnului”, tradus E numele, căci el a spus: „Am stat cu Domnul față-n față Și totuși am scăpat cu viață!”
31Răsărea soarele, când el Trecea pe lângă Peniel. Ușor, din coapsă, șchiopăta –
32Iar până-n ziua aceasta, Israeliții nu mănâncă Vinele coapselor, fiindcă Domnul, acolo, l-a lovit Pe Iacov, când l-a întâlnit.