Genesis 3
1 Din tot ce Domnul a zidit, Doar șarpele, mai iscusit, Se dovedise-n vremea ‘ceea. El spuse întâlnind femeia: „Iată, mă tot întreb mereu: Oare chiar zis-a Dumnezeu Că n-aveți voie să mâncați Din pomii toți, aici aflați?”
2 „Din orișicare pom putem” – A spus femeia – „dacă vrem, Să ne luăm pentru-a mânca.
3 Însă dacă vom încerca – Din cel care-i în mijloc pus – Ca să luăm, Domnul a spus Că noi, de-ndat’, o să murim. Deci, de-acel pom, noi ne ferim.”
4 Atuncea șarpele a zis: „Nu veți muri. V-a interzis,
5 Din acest pom ca să gustați, Ca voi să nu vă deșteptați, Să fiți la fel ca Dumnezeu, Știind asemeni Lui mereu, Ce este rău și ce e bine. Așa e, crede-mă pe mine!”
6 Femeia a mâncat din pom; Și-i dete și la al ei om, Iar el sărmanul, a mușcat, Și iată dar ce a urmat:
7 Atunci, ochii li s-au deschis – S-a spulberat frumosul vis – Și s-au văzut cât sunt de goi. S-au rușinat și – amândoi – Din smochin, frunze au luat; Șorțuri din ele-au însăilat, Iar după ce le-au isprăvit, Cu ele s-au acoperit.
8 Din munca lor, i-a tulburat Chiar Dumnezeu, cari S-a plimbat, În zorii zilei, prin grădină. Omul, știindu-se de vină, Fiind de glasul Lui pătruns, De frică, iute s-a ascuns, Știind că Domnul va să vină Printre copacii din grădină.
9 Dumnezeu Domnul l-a chemat: „Hei omule! Ce s-a-ntâmplat?”
10 Pe dată, omul I-a răspuns: „Te-am auzit și ne-am ascuns, Căci suntem goi. Astfel a sta, N-am mai putut, în fața Ta.”
11 Domnul altă-ntrebare-a pus: „Că sunteți goi, cine v-a spus?! Nu cumva nu M-ai ascultat Și-mpins de poftă ai mâncat Din fructul ce ți-a fost oprit, Așa precum ți-am poruncit?!”
12 Omul vorbit-a din grădină, Dând pe femeie-ntreaga vină: „Sprijinul care mi l-ai dat – Femeia – ea m-a îndemnat Să gust din mărul din grădină. Deci numai ea este de vină.”
13 Femeii, Domnul i-a vorbit: „Ce ai făcut?” „M-a amăgit Un șarpe, să mănânc din pom Și l-am servit și pe-al meu om.”
14 Spre șarpe, Domnu-a cuvântat: „Pentru că astfel ai lucrat, Fii blestemat, tu, printre fiare, Și câte zile viața-ți are, Doar cu țărână să trăiești Și pe pământ să te târăști.
15 De-acum, voi pune vrăjmășie, Care de-a pururi va să fie, Între femeie și-ntre tine, Pedeapsă ce ți se cuvine! Sămânța ei îți va zdrobi Capul, și nu te va slăbi! Sămânța ta – când va-ncerca – Călcâiul doar i-l va mușca!”
16 Femei-i zise: „Pedepsită Vei fi: durerea ta mărită, La fel însărcinarea ta. Vei naște greu. Dorința ta Va fi după al tău bărbat – El ca stăpân îți este dat!”
17 Apoi se-ntoarse către om: „Fiindcă ai mâncat din pom Și de femeie-ai ascultat, Pământul este blestemat Din vina ta! Să îl muncești! Cât vei trăi, să te trudești!
18 Spini, pălămidă, să îți dea! Din câmp, doar iarbă vei avea
19 Și în sudoarea feței tale Mănâncă-ți pâinea, pân’ cu cale, Voi socoti că-i potrivit Să te întorci de-unde-ai pornit! Căci Eu te-am făcut din pământ, Și-n el îți vei afla mormânt!
20 „Eva”, și-a botezat nevasta, Adam; pentru că-n lumea asta, Mamă le e oamenilor – Deci ea e mama tuturor.
21 După această judecată, Domnul i-a îmbrăcat pe dată – Haine din piele a croit, Cu care, El i-a dăruit.
22 Apoi, în adunarea Sa, Domnul a spus, atunci, așa: „Omul, acum, a devenit La fel ca Noi. A dobândit Pricepere să înțeleagă, Din rău, binele să-l aleagă. Deci trebuie împiedicat Până când încă n-a luat, Din pomul vieții, fructul care Viață îi dă, nepieritoare!”
23 Astfel, omul s-a pomenit Că din Eden, e izgonit,
24 Iar Dumnezeu a așezat, La acel pom mult lăudat, Doi heruvimi, să îl păzească – Săbii de foc să învârtească – Tăind pofta acelor – bieții – Cari jinduiesc la pomul vieții.