Genesis 17
1 Nouăzeci nouă ani avuse Avram, când Dumnezeu îi spuse: „Eu sunt Acel Atotputernic! Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veșnic! Să umbli-n fața Mea, smerit, Să fii mereu neprihănit!
2 Un legământ voi încheia, Cu tine și, în fața Mea, Al tău neam fi-va înmulțit.”
3 Avram, atunci, s-a prăbușit Cu fața la pământ, supus. Domnul, din cer, apoi, a spus:
4 „Acesta-i al Meu legământ: Tu ai să fii, pe-acest pământ, Părinte pentru multe neamuri – Ca un copac cu multe ramuri.
5 Nu vei mai fi numit Avram – De-acuma, tu ești Avraam! Căci Avraam se tălmăcește „Tatăl mulțumii” și, firește,
6 Că neamuri vor ieși din tine – Și împărați. Iar între Mine
7 Și tine – și sămânța ta – Ăst legământ, în veci, va sta. Astfel – conform puterii sale – Eu, ție și sămânței tale, Vă voi fi Dumnezeu, în veci!
8 Străin, în țară, ești. Eu deci, Îți dau, tot Canaanul, ție – Sămânței tale – pe vecie! Țara va fi a lor, mereu, Și fi-voi al lor Dumnezeu!”
9 Și Domnul a continuat: „Tu și ai tăi, neîncetat – Din neam în neam – păziți, mereu, Cu grijă, legământul Meu.
10 El are să statornicească Faptul că partea bărbătească Va fi tăiată împrejur.
11 Așadar, fără înconjur, Tăiați carnea prepuțului, Ca semn al legământului Pe care l-am statornicit.
12 Opt zile, când a împlinit, Orice copil va fi luat Și împrejur va fi tăiat. Din neam în neam, să vă purtați La fel, și toți vor fi tăiați: De-i rob – la tine zămislit, Sau de cu bani e dobândit Și nu este din neam evreu –
13 Tăiați să fie, toți, mereu. Să fie împrejur tăiat Robul născut sau cumpărat, Căci legământul vreau să fie Întărit astfel, pe vecie, În carnea voastră. Pe pământ, E veșnic acest legământ.
14 Cel care nu va fi tăiat, Să fie-ndată lepădat: Să îl stârpiți de pe pământ, Căci calcă al Meu legământ!”
15 Apoi, Domnul vorbi din nou: „Sarai primește-un nume nou: De-acum „Sara” va fi numită. Va fi femeie împlinită,
16 Căci o voi binecuvânta Și-un fiu, prin ea, vei căpăta. Ea, mama multor, va să fie: Noroade multe au să vie, Din ea – precum și împărați, Peste popoare-ncoronați.”
17 Avram, atunci, și-a prăvălit Fața-n pământ și a zâmbit, Gândindu-se: „Așa ceva, Va crede, oare, cineva? Un secol, eu am împlinit. Nouă decenii, negreșit, Sarai, acum, o să-mplinească. Mai poate, oare, ea să nască?!”
18 Apoi, I-a zis lui Dumnezeu: „O Doamne, iată gândul meu: Aș vrea ca Ismael să crească Și-n fața Ta să viețuiască.”
19 Dar Dumnezeu a cuvântat: „Află căci, cu adevărat, Sara, un fiu, are să nască. Isac are să se numească. Iar legământ voi încheia Cu el și-apoi cu aceia
20 Ce-l vor urma. De Ismael Vrei să Mă rogi? Te-ascult, iar el, De Mine-i binecuvântat, Și o să crească, ne-ncetat; În număr, fi-va înmulțit Și voievozi vor fi ieșit, Din el – chiar doișpe au să vie – Și-un mare neam are să fie.
21 Dar află: legământul Meu, Doar cu Isac îl închei Eu! Pe el, tu îl vei căpăta, La anul, prin nevasta ta.”
22 Când, de vorbit, a terminat, Domnul, la cer, S-a înălțat.
23 Avram, apoi, n-a zăbovit, Făcând ce i s-a poruncit. Pe Ismael, el l-a luat, Pe toți acei ce s-au aflat În casa lui – chiar robi fiind – Și, împrejur, pe toți tăind, A împlinit ce i se spuse, Ceea ce Domnul îi ceruse.
24 Când astă treabă a făcut, Ani nouă’șinouă, a avut. Deci în prepuț, și-a încrestat Semnul care-i fusese dat.
25 La treișpe ani, și Ismael, La fel, a fost tăiat și el.
26 Odată cu Avram, venit-a Și Ismael și-astfel, primit-a Și el, tăierea împrejur,
27 Iar după ei, toți cei din jur. Toți cei în casa lui aflați – Slobozi, sau robi – au fost tăiați: Cei cari acolo s-au născut, Cei ce pe bani i s-au vândut.