1În vremea când se potrivea Luna a șaptea că-ncepea, În ale lor cetăți ședeau Cei cari din Israel erau. Apoi, cu toți se adunară Și la Ierusalim plecară.
2Atuncea Iosua – cel care, Pe Ioțadac, părinte-l are – Cu frații, cu Zorobabel – Cari fiu îi e lui Șaltiel – Fiind și el, de-asemenea, Cu frații pe care-i avea, Grabnic, la lucru au pornit Și un altar I-au construit Lui Dumnezeu, voind astfel, Arderi de tot, să dea, pe el, Pentru cinstirea Domnului, După cum cere Legea Lui Care, prin Moise, e venită Și trebuie a fi-mplinită.
3Noul altar a fost făcut Pe locul care l-a avut Cu multă vreme înainte, Chiar dacă ei luau aminte La cei ce-n țară se aflau Și chiar dacă speriați erau. Jertfe-au adus cari se socot A fi drept ardere de tot, Când zorile s-au arătat Și-apoi când seara s-a lăsat.
4A corturilor sărbătoare, A prăznuit-o fiecare, Așa după cum se cerea – Cum se scrisese despre ea – Și-arderi de tot au dăruit, După cum fost-a poruncit Că trebuie ca să se dea În fiecare zi, din ea.
5După aceea, a fost dată Jertfa ce este necurmată, De lună nouă și cea care Se-aduce pentru sărbătoare. Pe lângă jertfele-arătate, De-asemenea au mai fost date Și jertfe care se vădeau De bună voie, că erau. Ele-au fost date Domnului, De către-ntreg poporul Lui.
6Când luna-a șaptea începuse – Din prima zi – au fost aduse Jertfe în dar, cari se socot A fi drept ardere de tot Făcute-n cinstea Domnului, Cu toate că la Templul Lui, Lucrarea încă nu-ncepuse, Căci temelii nu au fost puse.
7Au dat argint meșterilor Pietrari, dar și tâmplarilor. Au dat merinde și ulei Și băutură la acei Care de la Sidon erau Sau celor cari din Tir veneau, S-aducă lemn de cedru care A trebuit adus pe mare, Până la Iafo, din Liban, Așa precum avură-n plan Când învoire-au căpătat Chiar de la Cir cari așezat Fusese, drept stăpânitor, Peste al Persiei popor.
8Al doilea an se împlinise, De când poporul se găsise Liber, din nou, în țara lui, Venit la Casa Domnului, De la Ierusalim. Sosise Luna a doua, când pornise, La lucru, al lui Șaltiel Fecior, chemat Zorobabel, Cu ai săi frați și-asemenea, Cu Iosua, cari se vădea Fiul lui Ioțadac. Cu ei, Erau preoți, Leviți și cei Cari din robie-atunci scăpară Și se întoarseră în țară. Leviți-au fost cei ce vegheau Lucrările ce se făceau. De la ani douăzeci, în sus, Erau toți cei pe cari i-au pus Să fie supraveghetori Pe lucru și pe lucrători.
9Iar Iosua, având cu el Pe ai săi frați, pe Cadmiel – Care de-asemeni s-a vădit De ai lui frați că e-nsoțit – Cu ai lui Henadad copii, Dar și cu ai lui Iuda fii Și cu Leviții, privegheau Lucrările ce se făceau La Casa Celui cari, mereu, E-adevăratul Dumnezeu.
10Când lucrători-au început Și temelie i-au făcut Casei lui Dumnezeu, veniră Toți preoții. Ei se gătiră Cu straiele ce se cereau. De-asemeni, trâmbițe purtau. Leviții – fii cei pe care, Asaf, urmași, în lume-i are – Chimvalele și-au pregătit, Așa precum a rânduit David, când fost-a împărat, Și-n acest fel L-au lăudat Pe Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
11Cântau și-L preamăreau mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Zicând astfel: „Domnul e mare, E bun și plin de îndurare, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Întreg poporul adunat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și era plin de bucurie, Că se pusese temelie, Din nou, la Casa cea pe care, Domnu-n Ierusalim o are.
12Dar mulți din preoți, iar cu ei Și mulți dintre Leviți cei Mai vârstnici, cu mulți din cei cari, Peste familii sunt mai mari – Cari sunt din cei ce au știut Casa ce-a fost la început – Când au văzut că se puneau Iar temeliile, plângeau. Alții, în schimb, de bucurie, Chiote-au scos, de veselie,
13Încât nu s-a deosebit Plânsul, de chiotul vădit De bucurie. Mulți plângeau, În timp ce alții chiuiau, Iar gălăgia lor cea mare Se auzea din depărtare.