Ezra 3
1 În vremea când se potrivea Luna a șaptea că-ncepea, În ale lor cetăți ședeau Cei cari din Israel erau. Apoi, cu toți se adunară Și la Ierusalim plecară.
2 Atuncea Iosua – cel care, Pe Ioțadac, părinte-l are – Cu frații, cu Zorobabel – Cari fiu îi e lui Șaltiel – Fiind și el, de-asemenea, Cu frații pe care-i avea, Grabnic, la lucru au pornit Și un altar I-au construit Lui Dumnezeu, voind astfel, Arderi de tot, să dea, pe el, Pentru cinstirea Domnului, După cum cere Legea Lui Care, prin Moise, e venită Și trebuie a fi-mplinită.
3 Noul altar a fost făcut Pe locul care l-a avut Cu multă vreme înainte, Chiar dacă ei luau aminte La cei ce-n țară se aflau Și chiar dacă speriați erau. Jertfe-au adus cari se socot A fi drept ardere de tot, Când zorile s-au arătat Și-apoi când seara s-a lăsat.
4 A corturilor sărbătoare, A prăznuit-o fiecare, Așa după cum se cerea – Cum se scrisese despre ea – Și-arderi de tot au dăruit, După cum fost-a poruncit Că trebuie ca să se dea În fiecare zi, din ea.
5 După aceea, a fost dată Jertfa ce este necurmată, De lună nouă și cea care Se-aduce pentru sărbătoare. Pe lângă jertfele-arătate, De-asemenea au mai fost date Și jertfe care se vădeau De bună voie, că erau. Ele-au fost date Domnului, De către-ntreg poporul Lui.
6 Când luna-a șaptea începuse – Din prima zi – au fost aduse Jertfe în dar, cari se socot A fi drept ardere de tot Făcute-n cinstea Domnului, Cu toate că la Templul Lui, Lucrarea încă nu-ncepuse, Căci temelii nu au fost puse.
7 Au dat argint meșterilor Pietrari, dar și tâmplarilor. Au dat merinde și ulei Și băutură la acei Care de la Sidon erau Sau celor cari din Tir veneau, S-aducă lemn de cedru care A trebuit adus pe mare, Până la Iafo, din Liban, Așa precum avură-n plan Când învoire-au căpătat Chiar de la Cir cari așezat Fusese, drept stăpânitor, Peste al Persiei popor.
8 Al doilea an se împlinise, De când poporul se găsise Liber, din nou, în țara lui, Venit la Casa Domnului, De la Ierusalim. Sosise Luna a doua, când pornise, La lucru, al lui Șaltiel Fecior, chemat Zorobabel, Cu ai săi frați și-asemenea, Cu Iosua, cari se vădea Fiul lui Ioțadac. Cu ei, Erau preoți, Leviți și cei Cari din robie-atunci scăpară Și se întoarseră în țară. Leviți-au fost cei ce vegheau Lucrările ce se făceau. De la ani douăzeci, în sus, Erau toți cei pe cari i-au pus Să fie supraveghetori Pe lucru și pe lucrători.
9 Iar Iosua, având cu el Pe ai săi frați, pe Cadmiel – Care de-asemeni s-a vădit De ai lui frați că e-nsoțit – Cu ai lui Henadad copii, Dar și cu ai lui Iuda fii Și cu Leviții, privegheau Lucrările ce se făceau La Casa Celui cari, mereu, E-adevăratul Dumnezeu.
10 Când lucrători-au început Și temelie i-au făcut Casei lui Dumnezeu, veniră Toți preoții. Ei se gătiră Cu straiele ce se cereau. De-asemeni, trâmbițe purtau. Leviții – fii cei pe care, Asaf, urmași, în lume-i are – Chimvalele și-au pregătit, Așa precum a rânduit David, când fost-a împărat, Și-n acest fel L-au lăudat Pe Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
11 Cântau și-L preamăreau mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Zicând astfel: „Domnul e mare, E bun și plin de îndurare, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Întreg poporul adunat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și era plin de bucurie, Că se pusese temelie, Din nou, la Casa cea pe care, Domnu-n Ierusalim o are.
12 Dar mulți din preoți, iar cu ei Și mulți dintre Leviți cei Mai vârstnici, cu mulți din cei cari, Peste familii sunt mai mari – Cari sunt din cei ce au știut Casa ce-a fost la început – Când au văzut că se puneau Iar temeliile, plângeau. Alții, în schimb, de bucurie, Chiote-au scos, de veselie,
13 Încât nu s-a deosebit Plânsul, de chiotul vădit De bucurie. Mulți plângeau, În timp ce alții chiuiau, Iar gălăgia lor cea mare Se auzea din depărtare.