1Câțiva bătrâni, din cei pe care Neamul lui Israel îi are, Până la mine au venit Și înainte-mi s-au oprit.
2Atunci, Cuvântul Domnului
3Îmi zise: „Fiu al omului, Oamenii care au venit, Își poartă-n inimi – negreșit – Idolii lor. Ei dovedesc Cum că privirea-și pironesc Spre ceea ce-i face să cadă – Mereu – nelegiuirii, pradă! Și să Mă las Eu, de îndat’, De acești oameni, întrebat?
4Tocmai de-aceea, să le spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Oricare om va fi acel Din casele lui Israel – Care, pe idoli, îi adună, În inimă ca să și-i pună Și care-apoi, necontenit, Privirile și-a pironit Pe ceea ce-l face să cadă, Mereu, nelegiuirii, pradă – Atunci când întâmpla-se-va Că va veni, dorind cumva, Prorocului să îi vorbească Și lămurire să primească, Eu – Domnul – am să-i dau răspuns Chiar dacă idoli a ascuns În inimă, ca în ăst fel,
5Să-i prind pe cei din Israel – Care de Mine au uitat Și care s-au îndepărtat Din pricina idolilor – Atunci, chiar în inima lor.
6În Israel, așa să spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Lăsați-vă, de idoli, voi Și-ntoarceți-vă, înapoi! La urâciunile pe care Le-ați săvârșit – fără-ncetare – De-acum, să nu vă mai uitați! De ele, vă îndepărtați!
7Căci orice om din Israel, Sau din străinii de la el – Care pe Mine M-a lăsat Pentru că idoli a păstrat În inimă și negreșit Privirile și-a pironit Pe ceea ce-l făcea să cadă Mereu nelegiuirii pradă – Atunci când întâmpla-se-va Că va veni, dorind cumva, Prorocului să îi vorbească Și lămurire să primească Din partea Mea, în acest fel, Eu Însumi, omului acel – Eu, Domnul – am să îi răspund, Pentru că n-am să Mă ascund.
8În contra lui, are să stea – Atunci – întoarsă, Fața Mea. Un semn de pomină, astfel, Am să îl fac s-ajungă el Căci nimicesc ființa lui, Din mijlocul poporului. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi!
9Dacă prorocul amăgit Se lasă și va fi rostit Doar un cuvânt, Eu sunt Acel Care l-a amăgit pe el. În contră-i, am să-Mi repezesc Brațul, ca să îl nimicesc Îndată pe prorocu-acel, Din casele lui Israel.
10Astfel, asupra tuturor, Va apăsa păcatul lor. Prorocul fi-va pedepsit, La fel precum va fi primit Pedeapsă, și acela care S-a dus să-i pună o-ntrebare.
11Acestea au să se-mplinească Și n-o să se mai rătăcească Casa ce-o are Israel, De la a Mea cale. Astfel, Nu o să se mai spurce ea, Cu relele ce le făcea. Ei Îmi vor fi popor al Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit!”
12Apoi, Cuvântul Domnului
13Îmi zise: „Fiu al omului, Atunci când întâmpla-se-va Și va păcătui, cumva, O țară, împotriva Mea – Fărădelegi săvârșind ea, Iar împotriva ei apoi, Pe al Meu braț întinde-l-voi Sfărmând toiagul pâinii ei, Lăsând-o pradă foametei, Stingându-i tot al ei popor Și toată stirpea vitelor –
14Chiar de ar fi în locu-acel, Noe, cu Iov și Daniel, Doar al lor suflet, negreșit, Cei trei și l-ar fi mântuit Din acea țară, din popor, Pentru neprihănirea lor.”
15Țara, dacă ar fi lăsată, De fiare-a fi cutreierată – Spre a ucide-al ei popor Și un pustiu neprimitor S-ajungă-n urmă a fi ea, Prin cari nu trece nimenea De spaima ce o răspândesc Fiarele ce o locuiesc –
16Și dacă, în mijlocul ei, S-ar fi aflat, cumva, cei trei, Pe viața Mea” – Domnu-a jurat – „Că nimeni nu ar fi scăpat – Nici fii, nici fiice din popor – Ci doar cei trei, viețile lor, Atunci și le-ar fi mântuit, Căci țara ar fi devenit Doar un pustiu neprimitor, Sumbru și înspăimântător.
17Sau de-aș aduce sabia În contra țării ăsteia Și-o pun apoi, să-i nimicească Pe cei ce au s-o locuiască – Și-asemeni fi-vor nimicite Toate cirezile de vite –
18Și dacă în mijlocul ei S-ar fi aflat, cumva, cei trei, Pe viața Mea” – Domnu-a jurat – „Că nimeni nu ar fi scăpat – Nici fiu, nici fiică din popor – Ci doar cei trei, viețile lor, Atunci și le-ar fi mântuit Căci numai ei ar fi trăit.
19Sau dacă ciuma, Eu aș vrea, În contra țării ăsteia Să o trimit, să-i nimicească Pe cei ce au s-o locuiască – Și-asemeni fi-vor nimicite Toate cirezile de vite –
20Chiar de ar fi în locu-acel, Noe, cu Iov și Daniel, Pe viața Mea” – Domnu-a jurat – „Că nimeni nu ar fi scăpat – Nici fiu, nici fiică din popor – Ci doar cei trei, viețile lor, Atunci ar fi izbutit Ca să și le fi mântuit Din astă țară, din popor, Pentru neprihănirea lor.”
21Dar totuși, Domnul Dumnezeu A zis așa: „Iată că Eu, Cu toate că trimite-voi Peste Ierusalim, apoi, Grozavele pedepse cari Sunt patru-n număr și sunt mari – Adică ciuma, sabia, Sălbăticiuni și foametea – Pe care Eu le stăpânesc, Ca în ăst fel să nimicesc Pe toți oamenii din popor Și-asemenea vitele lor,
22Tot voi lăsa o rămășiță Din a poporului lor viță, Și-anume fii și fiice. Ei Se vor vădi a fi acei Cari vor aduce mângâiere, Pentru a voastră grea durere, Căci astă rămășiță-apoi, Are să vină pân’ la voi. Purtarea ei, o veți vedea Și astfel vă veți mângâia De răul ce-l veți fi văzut Peste Ierusalim căzut, Când pedepsi-voi a lui fire Și-am să-i trimit nenorocire.
23Faptele lor, le veți vedea Și mângâiere veți avea, Prin felul cum se poartă ei. Veți ști că nu fără temei, Contra Ierusalimului, Domnu-Și întinse brațul Lui Și-apoi, să cadă a făcut, Asupră-i, tot ce ați văzut.”