1Duhul m-a dus – căci m-a răpit – La poarta de la răsărit A Casei Domnului, aflată Spre răsărit pusă. Și iată Că douăzeci și cinci erau Numărul celor cari ședeau În acel loc. Când m-am uitat Mai bine, eu am observat Că omul care se găsea În mijloc, e Iazania – Cari, lui Azur, îi e fecior. De-asemeni, în mijlocul lor, Era Pelatia – cel care, Părinte, pe Benaia-l are. Ei, căpetenii, se vădeau, Peste popor, că se aflau.
2Atuncea, glasul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Ei sunt oameni-aceia cari, Peste popor sunt cei mai mari, Iar planurile zămislite, De-aceștia, sunt nelegiuite! Doar sfaturi rele, în cetate, Din partea lor, mereu sunt date!
3Ei zic așa: „Nu e venită, Încă, vremea cea potrivită, În care să ne liniștim Și case-apoi, să ne zidim. N-a venit, încă, acel an! Cetatea este un cazan, Iar noi cu toți suntem – astfel – Doar carnea ce se află-n el.”
4De-aceea, tu să le vorbești Și-n contra lor să prorocești!”
5Atunci, din ‘naltul cerului, Căzut-a Duhul Domnului Asupra mea și a vorbit: „Spune: „Așa a glăsuit Domnul: „Deci zis-ai în ăst fel, Tu, casă a lui Israel! Dar iată că Eu știu, prea bine, Ceea ce-n gând, vouă, vă vine!
6Omoruri mari, nenumărate, Ați săvârșit voi, în cetate, Și trupuri moarte-ați aruncat, Pe ulițe, neîncetat.
7De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis așa: „Morții pe care, Voi i-ați întins, fără-ncetare, Pe ulițe, an după an, Sunt carnea din acest cazan, Deci din cetate. Însă voi – Din ea – o să fiți scoși apoi.
8Speriați – de sabie – sunteți Însă scăpare nu aveți, Căci voi aduce sabia Și o să fiți tăiați de ea, Pentru că astfel am zis Eu, Care sunt Domnul Dumnezeu”
9„Iată că pe neașteptate, Eu vă voi scoate din cetate Și-n mâinile străinilor Am să îl dau pe-al vost popor, Căci judecățile rostite Au să Îmi fie împlinite!
10Vă va ucide sabia, Căci vă fac judecata Mea, La al lui Israel hotar Și veți putea ști, așadar, Că Eu sunt Domnul. Să mai știți
11Că nu voi sunteți hărăziți Ca să fiți carnea din cazan, Pentru că Eu – în al Meu plan – Voiesc ca să vă judec dar, La al lui Israel hotar.
12În felu-acesta – mai apoi – Că Eu sunt Domnul, veți ști voi. Și tot astfel, veți ști atunci, Precum că Eu v-am dat porunci Și că voi nu le-ați ascultat, Iar legile nu Mi-ați urmat, Căci – după cum Eu am văzut – Doar obiceiuri v-au plăcut, Pe care le au, bunăoară, Popoarele ce vă-nconjoară.”
13Pe când acolo mă aflam Și-n felu-acesta proroceam, Pieri Pelatia, cel care, Părinte, pe Benaia-l are. Când lucru-acesta l-am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel?”
14Atunci, cuvântul Domnului
15Îmi zise: „Fiu al omului, Iată că despre ai tăi frați, Cari în robie sunt aflați Și de asemenea la fel, Despre toți cei din Israel, Oamenii din Ierusalim Așa vorbesc mereu: „Noi știm Că ei, de Domnul, sunt departe. De-aceea, noi doar avem parte De astă țară minunată, Ce-n stăpânire ne-a fost dată!…”
16Astfel, la oamenii acei, Du-te și spune despre ei: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn precum și Dumnezeu: „Chiar dacă-i țin îndepărtați Și printre neamuri răsfirați – În diferite țări – se cheamă Că totuși, Eu – de bună seamă – Un timp, drept Templu le-am slujit În țara-n care au venit.”
17De-aceea, tu să le mai spui: „Iată cuvântul Domnului, Cuvântul Celui cari mereu E-adevăratul Dumnezeu: „În vremurile de apoi, Vă voi aduce înapoi, Din locu-n care vă găsiți Azi, printre neamuri, risipiți, Căci a lui Israel moșie, Dată-ndărăt, o să vă fie.
18Când iar, în țară o să stați, Afară o să aruncați – Din ea – idoli și spurcăciuni Și ale voastre urâciuni.
19Pun altă inimă în voi Și un duh nou vă dau apoi. Iau inimile dovedite A fi din piatră întocmite Și-n locul lor așez apoi, Inimi de carne, inimi noi,
20Ca să urmeze fiecare, Poruncile cele pe care, Din vremuri vechi le-am rânduit Și să păzească, negreșit, Legea pe care-am dat-o Eu Spre-a fi-mplinită tot mereu.
21Însă cu cei care simțesc Plăceri, la idoli când slujesc Sau îi consideră drept buni Pe cei care fac urâciuni, Am să M-arăt necruțător Și-asupra capetelor lor Am să întorc faptele care Le săvârșește fiecare.”
22În urmă, heruvimi-acei – Cu slava Domnului pe ei – De la pământ s-au ridicat, Iar ale lor roți i-au urmat. Slava Acelui cari, mereu, În Israel e Dumnezeu, Era deasupra tuturor, Deasupra capetelor lor.
23Și slava Domnului, de-ndat’, De pe cetate s-a-nălțat Și-a mers pe muntele pe care Cetatea-n răsărit îl are.
24Pe mine, Duhul m-a răpit Și iarăși eu m-am pomenit Precum că sunt luat pe sus Și în vedenie sunt dus Iar, în Haldeea, înapoi, La cei ce sunt prinși de război. În acest fel, a dispărut Vedenia ce am avut.
25Celor ce-au fost prinși de război, Eu le-am istorisit apoi, Ceea ce Domnul mi-a făcut Mie, atunci, de cunoscut.