Exodus 8
1 Domnul, pe Moise, l-a trimis La Faraon și-astfel i-a zis: „Vorbește-i Faraonului: „Ascultă vorba Domnului: „Pe-al Meu popor, acum, îl lasă, Din a ta țară ca să iasă Și să se ducă în pustie, Unde să Îmi slujească Mie!
2 Dacă nu faci precum voiesc, Cu broaște-am să te potopesc.
3 Apa, din râuri, va fi plină De broaște. Ele au să vină Și au să intre-n casa ta. În patul tău, ele vor sta, Chiar în odaia-ți de dormit. Și tot așa vor fi pățit Și toți ai tăi. La fel ca voi, Va pătimi poporu-apoi, Căci broaștele au să pătrundă În case și au să se-ascundă – În urmă – chiar și în cuptoare Și în postăvile în care Vă faceți pâinea. Iar apoi,
4 Ele se vor urca pe voi: Pe tine, pe al tău popor, Și pe oricare slujitor.”
5 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Du-te și, ce ți-am poruncit Acuma, lui Aron să-i spui, Ca să-și ridice brațul lui, Asupra apelor ce sânt Pe al Egiptului pământ: „Întinde-ți mâna peste râu Și iazuri, peste-orice pârâu, Și scoate broaștele afară S-acopere această țară.”
6 Atunci, Aron mâna și-a-ntins, Iar al Egiptului cuprins, De broaște s-a acoperit.
7 Dar vrăjitorii au venit Și prin puterea vrăjilor Au scos și ei, la rândul lor, Broaște-n Egipt. Când Faraon
8 Chemă pe Moise și Aron, Le-a spus: „Rugați, pe Dumnezeu, Să ia, de pe poporul meu, Aceste broaște, căci voiesc, Pe-al Său popor, să-l slobozesc, Să meargă după voia Lui, S-aducă jertfe Domnului.”
9 Moise a zis: „Să stabilești Ziua în care te gândești Că aș putea ca să plec eu, Spre a-L ruga pe Dumnezeu Să depărteze mai apoi, Valul de broaște, de la voi. Ele au să vă părăsească Și nu au să se mai găsească Decât în râu. Acum, să-mi spui: Când să mă rog eu, Domnului?”
10 „Mâine” – răspunse el îndată. „Așa va fi – cum vrei – căci iată, Ai să cunoști că nimenea N-a fost și nu-i asemenea Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –
11 Moise a zis. „Ținutul vostru, Mâine, de broaște, e scăpat. Ele se vor fi depărtat De tine și de-al tău popor, Și doar în râu, de-atunci, fi-vor.”
12 Apoi, Moise și cu Aron L-au părăsit pe Faraon. Moise, în urmă, a strigat La Dumnezeu și L-a rugat Să împlinească ce-a vorbit Cu Faraon. A împlinit
13 Prea Sfântul, rugămintea lui Și, în țara Egiptului, Broaștele toate au pierit, Oriunde ele s-au găsit: În casele oamenilor, În curți, sau pe ogorul lor.
14 Le-au strâns grămezi, le-au stivuit Și toată țara s-a-mpuțit.
15 Văzându-se eliberat, Simțind că timp a căpătat Ca să răsufle, Faraon N-a vrut – de Moise și Aron – S-asculte, ci și-a împietrit Inima iar, și-a împlinit Atuncea – prin purtarea lui – Întocmai, spusa Domnului.
16 Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Mergi la Aron acum, și-i spui: „Lovește a pământului Țărână, cu toiagul tău, Și vei vedea cum lutul său Se va preface în țânțari – Sau în păduchi, spus altfel – cari Vor prinde sub puterea lor Ținutul Egiptenilor.”
17 Așa a fost, cum a vorbit: Aron, țărâna, a lovit Cu-al său toiag și imediat, Ea, în păduchi, s-a preschimbat, În țara Egiptenilor. Ei, pe oricari locuitor Al țări-apoi, s-au așezat. De răul lor, nu au scăpat Nici dobitoacele – și ele Răbdară zilele acele.
18 La fel și vrăjitori-au vrut Să facă, însă n-au putut, Cu toată străduința lor. Erau păduchii, pe popor, Pe dobitoace, peste tot.
19 Când au văzut că ei nu pot Păduchi a scoate, au venit La Faraon și i-au vorbit: „Noi, vrăjitorii, nu putem Scoate păduchi. Acum vedem Că ăsta e un lucru greu. E degetul lui Dumnezeu Aici, acuma, negreșit.” Dar inima și-a împietrit, Din nou, măritul Faraon. N-a vrut, de Moise și Aron, S-asculte. Prin purtarea lui, A-mplinit spusa Domnului.
20 Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Te scoală, dis de dimineață, Și-i ieși lui Faraon în față. Când va veni la apă el, Îi vei vorbi în acest fel: „Așa vorbește Dumnezeu: „Să-l lași tu, pe poporul Meu, Acum, să plece, în pustie, Unde să Îmi slujească Mie.
21 De nu-l lași pe poporul Meu Să plece, voi trimite Eu, În contra ta, muște câinești. Și n-ai să poți să te ferești, Nici tu și nici al tău popor, Cu nici un chip, din calea lor; Căci ele, împotriva ta Și-a slugilor tale, vor sta. Poporul tot o să simțească Ce este musca cea câinească. În case, ele vor pătrunde, Și nimeni nu se poate-ascunde, Din calea lor, căci Eu socot Să împânzesc Egiptul tot, Cu muștele ce le trimit.
22 În acea zi, va fi ferit Doar al Gosenului ținut, Căci în acel loc, am văzut Că locuiește-al Meu popor. Voi da poruncă muștelor, Să nu pătrundă-n locu-acel, Pentru că vreau, în acest fel, Ai Mei să fie ocrotiți Și totodată, voi să știți Că Eu, Domnul, azi am șezut În mijlocul ăstui ținut.
23 Iată dar că ți-am dat de știre, Că am să fac deosebire – Atunci – între al Meu popor, Și cel al Egiptenilor. Semnul acesta – să se știe! – Mâine, în zori, are să fie.”
24 Domnul, apoi, a împlinit Totul, așa cum a vorbit. Un roi de muște-a atacat Pe Faraon și a intrat În casele împărătești Și-ale slujbașilor domnești. Aceste muște-au năvălit Și-ntreg Egiptu-au pustiit.
25 Atuncea, Moise și Aron, Chemați au fost, de Faraon: „În mare grabă, să vă duceți, Și jertfe, Domnului, s-aduceți Aici, în țară” – le-a spus El.
26 Moise răspunse-n acest fel: „Locul nu este potrivit Să facem cum ai poruncit, Căci urâciune-s pentru voi, Ceea ce vom aduce noi, Ca jertfă, pentru Dumnezeu. Și-atuncea dar, mă întreb eu, Pentru ceea ce noi jertfim, Oare, uciși, nu o să fim? Căci înc-odată vreau ați spune, Că pentru voi sunt urâciune Jertfele noastre. După mine,
27 Aș zice că e mult mai bine, Să ne îngădui să plecăm Și, un loc bun, să căutăm. Trei zile trebuie să ție, A noastră cale, în pustie. Acolo, vom aduce noi, Jertfe lui Dumnezeu apoi, Precum, de El, vom fi-nvățați.”
28 „Am să vă las ca să plecați, Să părăsiți ținutul nostru, S-aduceți, pentru Domnul vostru Jertfe, așa cum a dorit” – Răspunse Faraon, grăbit. „Prea mult, să nu vă-ndepărtați! De-asemenea, să vă rugați – Lui Dumnezeu – și pentru mine.”
29 Moise a zis: „Ies de la tine, Și-ndată mă voi duce eu, Ca să mă rog lui Dumnezeu, Iar mâine, va îndepărta Muștele, de pe țara ta. Ascultă Faraoane dar: Să nu-ncerci să ne înșeli iar, Nevrând să lași acest popor S-aducă, pentru Domnul lor, Jertfe, așa cum a dorit.”
30 De-ndată, Moise a ieșit Ca să se roage, Domnului.
31 Domnul făcu pe voia lui, Iar muștele s-au depărtat De Faraon și i-au lăsat, În pace, pe-ai săi slujitori Și pe ceilalți locuitori Ai țării. Dar s-a dovedit
32 Că Faraon și-a împietrit Inima iar, și n-a făcut Așa precum i s-a cerut: N-a-ngăduit poporului, Să părăsească țara lui.