Exodus 7BIV2014

1Domnul a zis: „Iată că Eu Te fac pe tine, Dumnezeu, Pentru cel cari e-nscăunat Peste Egipt ca împărat. Deci tu ești Dumnezeul său, Și-Aron va fi prorocul tău.

2Tot ceea ce porunci-voi, Vei spune lui Aron apoi. El va vorbi-mpăratului, Ca din țara Egiptului, Să-i lase, pe-ai lui Israel Copii, să plece. Însă el

3Nu-i va lăsa, căci Eu voiesc – Lui Faraon – să-i împietresc Inima-n zilele acele. Minunile, semnele Mele, Atunci au să se înmulțească.

4Dar Faraon n-o să voiască Să vă asculte. Astfel, Eu Îmi voi întinde brațul Meu, Peste Egipt. Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor Și din robia grea și-amară, Atuncea îl voi scoate-afară, Prin ale Mele brațe tari, Cu judecăți aspre și mari.

5Când mâna am să Mi-o întind, Peste Egipt, și am să-l prind, Pe al lui Israel popor Ca să îl scot din țara lor, Toți Egiptenii au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”

6Moise și-Aron au împlinit Ceea ce Domnu-a poruncit.

7Optzeci de ani, Moise-a făcut Și de optzeci și trei, trecut Era Aron, când au primit Poruncă, de-au mers și-au vorbit Cu Faraonul cel aflat, Peste Egipt, încoronat.

8Domnul, lui Moise și Aron,

9Le spuse: „Dacă Faraon Va zice: „Faceți o minune!”, Tu, lui Aron, așa-i vei spune: „Să iei toiagul meu atunci, Și la pământ să îl arunci, În fața Faraonului. Toiagul, înaintea lui, În șarpe fi-va prefăcut.”

10Cei doi s-au dus și au făcut, În fața Faraonului, După porunca Domnului: Aron, toiagul, l-a luat Și la pământ l-a aruncat, Sub ochii Faraonului, Precum și a slugilor lui, Și-n șarpe el s-a prefăcut.

11Dar Faraon când a văzut Lucrul acesta, a chemat Pe înțelepți, cari s-au aflat La el, fiindu-i slujitori, Și pe ai țării vrăjitori. Ei au făcut, prin vraja lor, La fel, în fața tuturor.

12Toiegele și-au aruncat, Iar ele-n șerpi s-au preschimbat. Însă toiagul lui Aron, Uimitu-l-a pe Faraon, Căci el, îndată, negreșit, Pe celelalte le-a-nghițit.

13Degeaba, însă, a văzut El, semnele ce s-au făcut, Căci inima și-a împietrit Și să asculte, n-a voit, De Moise și Aron; făcuse – În ăst fel – precum Domnul spuse.

14Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Vezi? Faraon și-a împietrit, Acuma, inima. Astfel, Nu-l va lăsa pe Israel, Să iasă dar, din țara lui.

15Te duci pe malul râului, Mâine, în zori, de dimineață. Îi ieși, lui Faraon, în față Și ai toiagul pregătit.

16Iată cum trebuie vorbit, Cu Faraon. La râu, când vine, Vei zice: „M-a trimis la tine, Acum, Domnul Evreilor – Cel care-I Dumnezeul lor – Ca să îți spun: „Scoate afară, Pe-al Meu popor, din a ta țară. Lasă-l să meargă în pustie, Unde o să-Mi slujească Mie! Până acum, n-ai ascultat Poruncile ce ți le-am dat.”

17Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi vei ști că Domn sunt Eu! Toiagul, am să-l repezesc Și-n apa râului lovesc Apoi, cu el. În sânge, ea Se va preface. Vei vedea!

18Se-mpute apa râului Și au să piară peștii lui, Iar Egiptenii au să fie, De greață prinși, când au să vie Ca să bea apă-nsângerată.”

19Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, Te duci și lui Aron îi spui, Ca peste-ale Egiptului Ape, toiagul să-și întindă. Astfel, el are să cuprindă, Cu-a lui putere, apa toată, Oriunde ea este aflată: În bălți, în iazuri sau în râu, Precum și în orice pârâu. De sânge-astfel, va fi cuprins Tot al Egiptului întins. Cu sânge doar, va fi umplut Oricare vas ce e făcut Din lemn sau piatră, negreșit.”

20Moise și-Aron au împlinit Totul, așa cum Domnu-a spus. Aron, cu-al său toiag, s-a dus La râu, lovind apele lui Sub ochii Faraonului, Precum și-ai slujitorilor Care erau în jurul lor. De sânge, apa s-a-nroșit,

21Iar pești-ndată au pierit. Râu-ncepuse să se-mpută, Nemaiputând a fi băută Apa ce se afla în el. În tot Egiptu-a fost la fel, Căci ale sale ape, toate, În sânge fost-au preschimbate.

22Dar vrăjitorii au făcut La fel, prin vrăji. Când a văzut Că și ai săi au săvârșit Astfel de lucruri, și-a-mpietrit, Din nou, inima, Faraon Și iar, de Moise și Aron – Cum Domnu-a zis – n-a ascultat.

23Acasă, el s-a înturnat, Dar ce-a văzut și ce s-a spus, La inimă, tot nu și-a pus.

24Toți Egiptenii au săpat Fântâni și apă-au căutat, Căci apa care-n râu curgea, Nu mai puteau ca să o bea.

25O săptămână a trecut După ce-n sânge s-a făcut Râul pe care l-a lovit Domnul, așa cum a vorbit.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for Exodus 7.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.