Exodus 3
1 Moise era, în acel an, La preotul din Madian – La Ietro, deci la socrul lui. El păștea turma socrului, Iar într-o zi, când a trecut, Cu ea, pustia, a văzut În față-i, muntele cel mare, Chemat Horeb, muntele care E al lui Dumnezeu. De-ndat’,
2 Un înger i s-a arătat, Trimis de Domnu-n acel loc, Stând într-o flacără de foc, Ce dintr-un rug aprins ieșea. Moise, mirat, la el privea – La rug – arzând necontenit, Fără a se fi mistuit.
3 El zise: „Mă întorc îndată, Să văd această minunată Vedenie – ce e cu ea, Și pentru ce rugul ardea, Și-arde și-acum, necontenit, Fără să fie mistuit.”
4 Atuncea, Domnul l-a văzut Că să se-ntoarcă ar fi vrut Și, din mijlocul rugului, Se-auzi glasul Domnului, Care, pe nume, l-a chemat: „Moise!”, iar el a zis îndat’: „Iată-mă Doamne, aici sânt!”
5 „Locul pe care-l calci e sfânt! Să te apropii, nu mai poți! Încălțămintea să ți-o scoți, Căci ai călcat pe-acest pământ” – Îi spuse Domnul – „care-i sfânt!”
6 Apoi El a adăugat: „Sunt Domnul, cari M-am arătat Tatălui tău. Eu sunt, mereu, Al lui Avram Sfânt Dumnezeu; Și-al lui Isac sunt, totodată, Și al lui Iacov!” De îndată, Moise, obrazul, și-a ascuns, Pentru că spaima l-a pătruns, Și s-a temut să îndrăznească, Spre Dumnezeu, să mai privească.
7 Domnul a zis: „Eu am văzut Chinul, prin care a trecut Poporul Meu, care-i robit La Egipteni, și-am auzit Și strigătul poporului. Deci Eu cunosc durerea lui.
8 M-am pogorât să-l izbăvesc! Iată că vreau să-l slobozesc Acuma, pe acest popor, Din mâna Egiptenilor. Îl scot dar, din Egipt, afară, Și am să-l duc în altă țară, Mai bună, cu pământ întins, În țara pe-al cărei cuprins, Lapte și miere se găsesc. Cei care-acum o locuiesc, Sunt Canaaniții și Hetiții, Și Amoriți și Fereziții. Mai stau Heviți pe-al ei pământ; Însă și Iebusiți mai sânt.
9 Iată că strigătele lor – Ale Israeliților – Până la Mine s-au suit Și am văzut cum, chinuit, Este-n Egipt, poporul Meu.
10 Tu vino-acum, pentru că Eu Te voi trimite înapoi, La Faraon, căci vreau apoi, Ca din acea robie-amară, Să scoți poporul Meu, afară. Pleci în Egipt! Pe Israel, Ai să îl scoți din locu-acel!”
11 Moise a zis lui Dumnezeu: „Dar Doamne, cine oare-s eu, Ca să-ndrăznesc și să mă duc, La Faraon, ca să-l aduc, Pe al lui Israel popor, Din țara Egiptenilor?”
12 Domnul a spus: „Eu, ne-ncetat, Cu tine sunt. Îți va fi dat Un semn, cum că Eu te-am trimis, Ca să-mplinești tot ce ți-am zis. Iată ce semn îți voi da Eu: După ce scoți, poporul Meu, Din țara Egiptenilor, Aduce-vei acel popor, Aici. Pe munte-o să suiți, Căci trebuie să Îi slujiți Lui Dumnezeu, în acest loc – Aici unde văzut-ai foc.”
13 Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, mă duc acuma eu, Cum poruncești, la Israel, Și-am să vorbesc în acest fel: „Părinții voștri au avut Un Dumnezeu – cum ați știut. Domnul v-a auzit și-apoi, Pe mine, m-a trimis la voi.” Dar dacă fi-voi întrebat: „Cum este Acest Domn, chemat?”, Sau „Care e Numele Lui?”, Ce-am să răspund poporului?”
14 Atuncea, Dumnezeu Cel Sfânt Răspunse: „ Eu sunt Cel ce sânt.” Apoi a mai adăugat: „Să spui, când fi-vei întrebat: „Iată, Cel care e numit „ Eu sunt ”, pe mine m-a găsit, Acum, și m-a trimis la voi.”
15 Domnul i-a spus lui Moise-apoi: „În felu-acesta să vorbești, Când, în Israel, poposești: „Iată că Dumnezeul lor – Acela al părinților Din care a ieșit ăst neam – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov, m-a trimis La voi și astfel, El a zis: „Acesta e Numele Meu, Acesta Îmi va fi mereu – Din neam în neam, în veci de veci.
16 Du-te acum, și strânge deci, Pe toți bătrânii din popor – Din Israel. Spune-le lor, Că „Domnul mi S-a arătat, Cel care-a fost, neîncetat, Domn al părinților din care Ieșit-a neamu-acesta mare – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am A vă transmite ce mi-a zis, Atuncea când El m-a trimis Aici, la voi: „Eu am văzut Ce-ați pătimit, ce v-a făcut Egiptul. Eu le știu pe toate.
17 Am hotărât dar, a vă scoate Din suferința ce-o-ndurați Azi, în Egipt. Veți fi mutați În țara Canaaniților, Precum și a Hetiților; La Amoriți și Fereziți, Și la Heviți și Iebusiți. Miere și lapte curg, mereu, În țara ce-am să vi-o dau Eu.”
18 Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
19 Eu știu că al Egiptului Stăpân, n-o să vă-ngăduiască Să mergeți. Dar o să-l silească Puternica Mea mână, care Are să-l prindă în strânsoare.
20 Îmi voi întinde, peste el, Brațul, și voi lovi astfel, Egiptul, cu minuni pe care Am să le fac, fără-ncetare, Până când o să fiți lăsați, Din acea țară, să plecați.
21 Voi face ca acest popor, În fața Egiptenilor, Să capete trecere mare. Când va fi timpul de plecare, Nu o să mergeți dezbrăcați – Cu mâna goală – ci-ncărcați.
22 Să spui dar, oricărei femei, Să intre la vecina ei, Să ceară-atuncea, de la ea – Și de la cea cari va ședea În casa ei – vase să-i deie, De-argint și aur, și să ieie Și haine, ca să vă-mbrăcați Copiii, când o să plecați. În acest fel, îi jefuiți, Pe Egipteni, și-i părăsiți.”