Exodus 23
1 „Nu-mprăștia zvonuri aflate Și care nu-s adevărate. Cu cel rău, să nu te unești Și-apoi strâmb să mărturisești Spre-a scoate, din cuvântul tău, Folos – în urmă – omul rău.
2 Să nu te iei dar, după turmă – După mulțime – și pe urmă, Să vezi că rău ai procedat, Când după alții te-ai luat. Dacă vorbești, la judecată, Prin ce vei spune, niciodată Să nu ții partea celor care Sunt mulți și prin a ta purtare, În fața celor judecați, Dreptatea să nu o abați.
3 De-asemeni, să nu-l părtinești Pe cel sărac, dacă vorbești, Când ești chemat la judecată – Vorba să-ți fie-adevărată.
4 Dacă boul vrăjmașului – Sau poate că măgarul lui – Îl afli, când s-a rătăcit, Îl vei aduce, negreșit, Acasă la dușmanul tău.
5 Când întâlnești măgarul său Și sub povară e căzut, Să nu te faci că n-ai văzut Și-apoi, pe lângă el, să treci. Ci tu, atunci, să te apleci Și-ajută-l ca acel samar, Să îl dea jos de pe măgar.
6 Nu te atinge, niciodată – Când ai să fii la judecată – De dreptul care îi revine Săracului – așa e bine.
7 Tu, tot mereu, să te ferești Ca pe nedrept să-nvinuiești, Pierzându-l pe nevinovat; Căci Eu nu-l iert pe vinovat.
8 De-asemenea, să te ferești De daruri – să nu le primești; Căci darurile îi orbesc Pe toți acei ce le primesc, Făcând ca ai lor ochi deschiși – Când le primesc – să fie-nchiși; Iar hotărârile luate Nu vor mai fi adevărate. Ele vor fi răstălmăcite, De darurile ce-s primite.
9 Pe cel străin, să te păzești, Ca – în vreun fel – să-l asuprești, Atuncea când va fi la tine. Ce simte el, voi toți știți bine, Căci în țara Egiptului, Și voi ați fost, asemeni lui.”
10 „Ai șase ani, timp, să lucrezi, Pământul să-l însămânțezi Și-apoi, la vremea rodului, Să strângi belșugul câmpului.
11 Al șaptelea an, dă-i răgaz. Să nu brăzdezi al său obraz, Ci lasă-l să se odihnească. Din al lui rod, să se hrănească Săracii care vin la tine, Iar ceea ce va mai rămâne – Ce nu-i trebuie nimănui – E-al fiarelor pământului.
12 În șase zile, să lucrezi, Dar în a șaptea zi, să șezi, Căci este ziua de odihnă Și trebuie să îi dai tihnă Măgarului – vitelor tale – Dar și fiului roabei tale; Străinul o să dobândească Și el, timp, să se odihnească.
13 Tot ce v-am spus Eu, să păziți. De-asemenea, să nu rostiți Numele altor dumnezei, Căci nu vreau să vorbiți de ei. Când gura voastră-o să vorbească, Numele lor, să nu-l rostească.”
14 „Pe an, de trei ori, vei avea – Tu – sărbători, în cinstea Mea.
15 Vei ține prima sărbătoare – Cea a azimilor – în care, Azimi mânca-vei, negreșit – Așa precum ți-am poruncit, În șapte zile, cât va ține Praznicu-acesta, pentru tine. Veți ține astă sărbătoare, În luna spicelor, în care, Voi – din robie – ați ieșit, Când din Egipt v-am izbăvit. Cu brațe goale-atunci, să știi Ca înainte-Mi, să nu vii.
16 Urmează altă sărbătoare – A secerișului – în care Va trebui să prăznuiești Recolta ce o dobândești Întâi, din lucrul câmpului, Din roadele pământului. Deci sărbătoarea roadelor – Adică a strângerii lor – Să știi că se sărbătorește Atunci când anul se sfârșește – Când strânge-vei rodul bogat, Pe care câmpul ți l-a dat.
17 Bărbații trebuie să știe Că obligați sunt ca să vie, Mereu, în fața Domnului. Astfel, în timpul anului, De trei ori se vor prezenta Și-n fața Domnului vor sta.
18 Sângele jertfei Mele-apoi – Atunci când îl aduceți voi – Nu trebuie a fi-nsoțit De pâinea care a dospit. Încă ceva, poruncesc Eu: Grăsimea praznicului Meu, Să nu rămână, noaptea toată, Până când zorii se arată.
19 S-aduci, în casa Domnului, Pârga din roada câmpului. Iedul care a fost tăiat, Nu-l fierbe-n laptele luat, ‘Nainte, de la mama lui – Deci de la mama iedului.”
20 „Un înger îți trimit acum, Cari te va ocroti pe drum. ‘Naintea ta, o să pășească Și are ca să te păzească, Mereu, s-ajungi nevătămat, La locul care-ți este dat, Cari pentru tine-i pregătit.
21 S-asculți ce-ți va fi poruncit, Și ochi-n patru să îi ai. În fața Lui, când ai să stai, Să nu I te împotrivești, Fiindcă nu ai să găsești Iertare, pentru-al tău păcat, La El, căci Eu am așezat, Numele Meu, în El, acum.
22 Dar dacă voi, pornind la drum, Veți asculta de glasul Lui, Împlinind voia Domnului, Vrăjmaș – atuncea – voi fi Eu, Pentru ai tăi dușmani, mereu.
23 Îngerul Meu, neîncetat, În față-ți va fi așezat. Va merge înaintea ta Și astfel, El te va purta La Amoriți și la Hetiți, La Fereziți și Canaaniți; La Iebusiți, El te va duce Și la Heviți și-ți va aduce Izbândă, pentru-al tău popor, Căci nimici-voi neamul lor.
24 A te-nchina, să te păzești Și-asemenea să nu slujești, Cumva, la ai lor dumnezei! Nici în purtări, să nu te iei După popoarele acele. Să nu cumva să faci ca ele, Ci vreau ca să le nimicești. Oriunde ai ca să găsești, Ale lor capiști înălțate, De-ndat’ trebuie dărâmate.
25 Voi trebuie, ca tot mereu, Să Îl slujiți pe Dumnezeu; Iar Eu voi binecuvânta, Mereu, pâinea și apa ta, Și toate bolile apoi, Am să le-ndepărtez de voi.
26 În țara ce îți va fi dată, Nici o femeie – niciodată – Nu are, stearpă, ca să fie. Nicicând, nu o să se mai știe Că vreo femeie și-a lăsat Copilul – că l-a lepădat.
27 Eu, groaza Mea, am s-o trimit ‘Nainte-ți, și vor fi fugit Popoarele, din calea ta. În față-ți, ele nu vor sta, Ci dosul au să-l dea, cu toate, Când vei veni, înspăimântate.
28 Viespi bondărești am să trimit. Acestea vor fi izgonit Hetiții, din ‘naintea ta. Nici Canaaniți nu vor sta, Căci și ei fi-vor fugăriți Atunci, alături de Heviți.
29 Nu dintr-odată-i izgonesc, Din calea ta, căci nu voiesc Să fac, din țară, o pustie, Care – apoi – plină să fie De fiarele pământului.
30 Popoarele ținutului, Încet am să le izgonesc, Și-n acest timp, te întăresc. Te fac, în număr, să sporești, Ca țara să o stăpânești.
31 Hotarele îți voi întinde Și a ta țară va cuprinde Ținuturile care sânt Al Filistenilor pământ – Marea cea Roșie va sta, Ca pavăză, în coasta ta. Hotarul se va-ntinde-n lat, De la pustiu, la Eufrat. Popoarele cari sunt aflate Acolo, ție-ți vor fi date. Pe oamenii ce-ai să-i găsești Acolo, să îi izgonești.
32 Să nu faci legământ cu ei Și nici cu ai lor dumnezei!
33 În țara ta, nu vor ședea, Ca nu cumva-mpotriva Mea Ei să te facă să greșești – Adică să păcătuiești. Căci de slujești alți dumnezei, Ai fi la fel precum sunt ei. Dacă la tine îi vei ține, Vor fi o cursă, pentru tine.”