Exodus 11
1 Domnul, lui Moise-i zise-apoi: „Înc-o urgie-aduce-voi, Peste Egipt și împărat. În urmă, vă va fi lăsat, Egiptul, să îl părăsiți. Ba mai mult, fi-veți izgoniți, Ca să plecați din țara lui.
2 Vorbește dar, poporului Și spune-le, la fiecare, De la vecinul ce îl are, Vase să ceară – când plecați – De-argint și aur. Le luați Pe toate, să le-aveți cu voi.”
3 Domnul a mai făcut apoi, Ca trecerea – al Său popor – În fața Egiptenilor, Să capete. El a făcut Ca bine să fie văzut, Chiar Moise, înaintea lor.
4 Moise le spuse tuturor: „Așa vorbește Dumnezeu: „Iată, la miezul nopții, Eu Voi trece prin Egipt. Atunci,
5 Pieri-vor toți ai voștri prunci, Cari mai întâi vi s-au născut. Lucrul acest va fi-nceput De la urmașul pus pe tron Chiar de măritul Faraon, Până la cel mai ne-nsemnat Fecior al roabei care-a stat La râșniță. Primii născuți Ai dobitoacelor, trecuți În moarte, chiar și ei fi-vor.
6 În țara Egiptenilor Vor fi atunci, țipete mari – Cum n-au mai fost nicicând – și cari, În veci nu au ca să mai fie.
7 Urgia care va să vie, Nu-l va lovi pe Israel. Toți veți vedea, în acest fel, Cum Dumnezeu are de știre Și poate face osebire, Între-al lui Israel popor Și cel al Egiptenilor: Căci nici un om – și nici măcar Un câine – nu va pieri dar, Din al lui Israel popor.
8 Atunci, oricare slujitor Al tău, se va grăbi la mine: Pân’ la pământ au să se-nchine, În fața mea, și au să spună: „Întreg poporul, îl adună Și ieși apoi, cu el, afară. Să părăsești această țară!” Când toate se vor fi-ntâmplat, Noi toți pleca-vom imediat.” Când Moise, vorba, și-a sfârșit, Plin de mânie a ieșit, Din fața Faraonului Și-a tuturor slugilor lui.
9 Domnul, lui Moise-i zise-apoi: „Iată că Faraon, de voi, N-o să asculte, căci voiesc În acest fel, să-Mi înmulțesc Minuni ce le-am făcut, În al Egiptului ținut.”
10 Astfel, Moise și cu Aron, Atunci, față de Faraon, Multe minuni au săvârșit. Dar Dumnezeu l-a împietrit Pe Faraon, din nou, iar el Nu l-a lăsat pe Israel, Să plece din al său ținut, Așa cum Domnul a cerut.