1Ahașveroș și cu Haman, S-au dus – precum avuse-n plan Estera – la ospățul ei.
2„Spune-mi acuma dar, ce vrei?”– A întrebat, pe când ședeau În jurul mesei și vin beau, Ahașveroș, pe-mpărăteasă. „Destăinuiește-mi, ce te-apasă? Vorbește, căci orice dorești, Promit că ai să dobândești. Jumătate din împărăție De vrei, îți zic: a ta să fie!”
3Estera a răspuns, de-ndat’: „Măria-ta, de-am căpătat Trecere-n față-ți și gândești Că vrei, ceva, să-mi dăruiești, Atunci dă-mi viața – te rog eu – Și scapă-l pe poporul meu! Cer îndurare-a arăta Față de noi, măria-ta!
4Iată-mpărate că și eu – Și-asemenea și neamul meu – Am fost vânduți; și junghiați Avem să fim și-apoi prădați. Măcar dacă ne-ar fi vândut Ca robi sau roabe-aș fi tăcut. Însă vrăjmașul n-ar putea Să-nlocuiască pierderea Ce ți-ar fi fost pricinuită, De-ar avea sorți de reușită Planul pe cari l-a ticluit.”
5Când împăratu-a auzit Aceste vorbe, a-ntrebat: „Cine e cel ce-a cutezat Ca să gândească în ăst fel? Hai spune-mi, cine este el?!”
6Estera a răspuns îndată: „Apăsătorul nostru, iată, Este aici! Al meu dușman – Și-al neamului meu – e Haman!” Atunci, Haman s-a îngrozit,
7Iar împăratu-a părăsit Ospățul, căci s-a mâniat Și în grădină a plecat. Haman, văzând că sorți nu are, Rămase-a cere îndurare De la Estera. Vedea bine Că nu mai este, pentru sine, Putință de-a scăpa cu viață. Spaima i se citea pe față, Știind cum că pieirea lui, În mintea împăratului, E hotărâtă. S-a-ndreptat
8Spre patul pe care a stat Estera, să se roage-apoi, Pentru-a lui viață. Înapoi, Atunci s-a potrivit să vină Chiar împăratul, din grădină, Să-l vadă când s-a repezit Pe al Esterei pat. Orbit De furie și supărat, Către Haman, el a strigat: „În casa mea, cum îndrăznești, Pe-mpărăteasă, s-o silești?!” Când vorbele i-au auzit, Îndată i-au acoperit Lui Haman fața; l-au luat Și-un famen care s-a chemat
9Harbona, astfel, a vorbit: „Iată, Haman a pregătit – Acasă – o spânzurătoare, Căci a dorit să îl omoare Pe Mardoheu, măria-ta. Știi că Iudeul acesta, Spre al tău bine, a vorbit. Spânzurătoarea s-a vădit A fi de vreo cincizeci de coți. Fă împărate, cum socoți.” Poruncă, împăratu-a dat: „Haman să fie spânzurat, Chiar pe spânzurătoarea lui!”
10Din ordinu-mpăratului, Haman în grabă-a fost luat Și dus apoi și spânzurat Chiar pe a lui spânzurătoare. După această întâmplare, Ahașveroș s-a domolit, Căci furia și-a potolit.