1În acea noapte, n-a putut Dormi-mpăratul. A cerut Să-i fie-adusă înainte, Cartea de-aducere aminte – Adică Cronicile lui. În fața împăratului, Această carte s-a citit.
2Înscris acolo, s-a găsit Și ce făcuse Mardoheu Pentru-mpărat. Acel Iudeu Aflase ce au pus la cale Doi fameni ai măriei-sale. Bigtan și Tereș s-au numit Cei doi, iar ei au plănuit, Atuncea când s-au supărat, Să-ntindă mâna spre-mpărat. Dar Mardoheu, prinzând de veste Despre intențiile-aceste, Grabnic s-a dus de l-a-nștiințat Și de la moarte l-a scăpat.
3Când a găsit acest înscris, Celor din jurul său, le-a zis Ahașveroș și-a întrebat: „Ce cinste oare, i s-a dat Lui Mardoheu, căci am văzut, Ce lucru mare, a făcut?” „Nici un favor, n-a dobândit, Și nici o cinste n-a primit” – Răspunseră slujbașii lui.
4În curtea împăratului, Un om, atuncea, a intrat. „Cine-a venit?” – a întrebat Ahașveroș. Haman sosise, Să-i ceară, precum plănuise Ca pe Iudeu să îl omoare – Să-l ducă la spânzurătoare –
5Iar slujitorii au răspuns: „Haman, în curte, a pătruns.” „Să intre dar.” Ei l-au chemat
6Și împăratul l-a-ntrebat: „Ce trebuie a face oare, Pentru un om, pentru cel care, Împărătește, eu voiesc, Acuma, ca să îl cinstesc?” Haman și-a zis, atunci, în sine: „Desigur, s-a gândit la mine! Pe cine altul să voiască Măria-sa, să îl cinstească?”
7De-aceea spuse, încrezut: „Iată ce trebuie făcut: Acelui om – celui pe care Vrei să-l ridici la cinste mare –
8Să îi dai haina ta domnească Și al tău cal, să-l călărească. Mai trebuie, pe capul lui, Coroana ta doar, s-o mai pui.
9O căpetenie de seamă, Măria-ta, acuma cheamă! Dă-i haina și să-i poruncești S-o dea celui pe cari voiești Să îl ridici la cinste mare. Astfel gătit, apoi călare Pe calul împăratului, Prin mijlocul norodului Să-l poarte, roată, prin cetate. Slujbașul trebuie-mpărate, Să strige, înaintea lui: „Așa se face omului Pe care vrea să îl cinstească Măria-sa împărătească!”
10Apoi, când vorba și-a sfârșit, Ahașveroș a poruncit: „Haman! Așa să faci, de-ndată. Ia-mi haina! Ea să-i fie dată, Acum – grabnic – lui Mardoheu! Urcă-l apoi, pe calul meu, Și fă exact precum ai spus!”
11Iute, Haman atunci s-a dus Să îl îmbrace pe Iudeu. L-a așezat pe Mardoheu, Pe calul împăratului Și a strigat în fața lui, Când prin cetate, l-a purtat: „Iată, măritul împărat, În felul-acesta dovedește Că pe ăst om, mult îl cinstește!”
12Când Mardoheu s-a înturnat Din nou, la poartă, la-mpărat, Haman, cu capu-acoperit, Plecă spre casa lui, grăbit.
13Haman i-a spus nevestei sale – Lui Zereș – ce a pus la cale Ahașveroș. A povestit Prietenilor ce-a pățit. Atuncea, ai săi înțelepți – Și Zereș – cum că sunt deștepți, În fața lui au dovedit, Prin felu-n care au vorbit: „Ascultă, dacă Mardoheu E precum spui – din neam Iudeu – Nimic nu poți să-i faci. Chiar azi Ai început ca să decazi În fața lui. Ia seama bine, Nu vei putea, piept, de-ai mai ține.”
14Haman și-ai săi încă erau La masă strânși și mai vorbeau, Când fameni-împăratului Pătrunseră în casa lui. Haman, de fameni însoțit, S-a dus la prânzul pregătit Pentru-mpărat, de-mpărăteasă, În acea zi, la ea acasă.