Ecclesiastes 6BIV2014

1Un alt rău, am mai întâlnit:

2De pildă, un om a primit, Din mâna Domnului, avere, Bogății, slavă și putere, Încât nimic nu-i mai lipsește Din tot ce sufletu-i dorește. Însă – precum am văzut eu – Nu e lăsat, de Dumnezeu, Să aibă și vreo bucurie Din ele, căci are să vie Străinul să le folosească Și sufletul să-și veselească. Și-aceasta e deșertăciune Și-un rău, cum nu se poate spune.

3Chiar dacă mult omul trăiește Și-o sută de copii va crește – Oricât în zile ar spori Și-averea i se va mări – Dacă din ce a adunat, Sufletu-i nu s-a bucurat Și dacă nici parte nu are Apoi măcar de-o-nmormântare, Atunci este mai fericită O stârpitură prăpădită, Decât e cel cari a trudit;

4Căci stârpitura a pierit La naștere chiar, iar apoi S-a-ntors în beznă, înapoi,

5Dar soarele nu l-a văzut, Lumina nu i-a cunoscut, Fiind mai bine pentru ea, Decât omului celuia.

6Și chiar de două mii de ani Ar trăi el – având mulți bani Și foarte mare bogăție – Dacă nu are bucurie Să poată a fi fericit, La ce oare, i-a folosit? Atent judecă și socoate: Nu în acelaș’ loc, merg toate?

7E toată truda omului, Doar în folosul gurii lui Și totuși, pofta, niciodată, Să și-o-mplinească, n-o să poată.

8Mă-ntreb: „Cel înțelept ce are, Mai mult decât nebunul, oare?” Sau ce folos a dobândit Omul care-i nenorocit De să se poarte a-nvățat, Față de vii? Ce-a câștigat?

9Mai bine e – te rog să crezi – Ceea ce tu, cu ochii, vezi, Decât pofte neîmplinite Și frământări mari, nesfârșite. Ascultă dar, ce îți voi spune: Și asta e deșertăciune, Ca toate câte-s pe pământ. E numai goană după vânt.

10Ce este omul? E știut, De mult de tot, că e făcut Din lut – faptul e întărit De numele ce l-a primit – Și n-o să poată, cu acel Care-i mai tare decât el, Vreodată, să se judece.

11Atuncea, mă întreb: de ce, Deșertăciunea o sporește Prin vorbele ce le rostește, Dacă nici un folos nu are?

12Și cine, ce va fi sub soare, Poate să-i spună omului, Când se sfârșește viața lui? Iar ca să facă ce e bine Cât timp se ostenește, cine Va ști și-l va-nvăța, vreodată, În viețuirea lui deșartă?

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for Ecclesiastes 6.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.