Bible

1 „Să ai luare-aminte multă – Acum – Israele, și-ascultă Ce te învăț – porunci și legi – Pe care vreau să le-nțelegi Și-n urmă, să le împlinești, În țara ce ai s-o primești Acuma, de la Dumnezeu – Acela care-a fost, mereu, Domn, pentru-ai tăi părinți. Să știi 2 Că nu ai voie, ca să vii, Să schimbi ceva, din ce-ți voi spune; Să nu scoți și-apoi, nici nu pune Nimic, la ceea ce ți-am spus. Ai să păzești ce ți-am adus – Poruncile lui Dumnezeu – Așa precum ți le-am dat eu. 3 Voi – cei prezenți – toți ați văzut, Ceea ce Domnul a făcut, Din pricina lui Bal-Peor: Din al lui Israel popor, Atuncea, El i-a nimicit Pe cei care-au păcătuit Și după Baal-Peor, s-au dus, Exact așa precum a spus. 4 Voi, însă – cei ce v-ați lipit De Dumnezeu – voi ați trăit. 5 Legi și porunci, v-am învățat, Pe care Domnul mi le-a dat. Acum, voi trebuie să știți Ca, tot mereu, să le-mpliniți, În țara-n care-o să intrați, În stăpânire s-o luați. 6 Deci legile să le păziți, Poruncile să le-mpliniți, Căci ele fi-vor, pentru voi, Înțelepciunea voastr-apoi, Priceperea pe cari o are Al vostru neam, printre popoare. Ele vor auzi atunci, De-aceste legi și-aste porunci, Și au să zică mai apoi, Când pomeni-vor despre voi: „Neamul acesta, am văzut Că-i înțelept și priceput!” 7 Și cine-i neamu-acela care, Pe dumnezeul său, îl are Atât de-aproape cum, mereu, Noi Îl avem pe Dumnezeu, Cari ne răspunde când strigăm Și când, în sprijin, Îl chemăm? 8 Și cine-i neamu-acela care, Legi drepte și porunci, mai are, Așa precum e legea noastră, Pe care-o pun în fața voastră? 9 Mereu dar, seama, să luați Și sufletul să vi-l vegheați, În zilele ce le-ați primit, Pe astă lume, de trăit, Ca nu cumva, în urmă, voi S-ajungeți să uitați apoi, Lucruri pe care le-ați văzut, Însă din inimi le-ați pierdut. Să spuneți tot ce s-a-ntâmplat, Celor ce vă vor fi urmat. 10 Să v-amintiți de ziua-n care, A lui Israel adunare, În fața Domnului s-a dus – Chiar la Horeb – iar El mi-a spus: „Strânge acum, poporul Meu, În fața Mea, pentru că Eu, S-asculte vreau, să ia aminte, La ale Mele mari cuvinte, Ca să se teamă, tot mereu – Cât va trăi – de Dumnezeu.” 11 Atunci voi v-ați apropiat, De munte și smeriți ați stat. Muntele-ntreg era aprins, Iar flacăra ce l-a cuprins, Până la cer s-a înălțat. Totul, în jur, s-a-ntunecat De nori cari încercau să iasă Din negura aceea deasă. 12 Din mijlocul flăcărilor, A auzit al vost’ popor, Glasul lui Dumnezeu, vorbind, Din muntele Horeb, venind; Însă, deși se auzea, Pe Domnul, nimeni nu-L vedea. 13 Domnul a dat, poporului, Acolo, legământul Lui, Ce cuprindea zece porunci, Pe cari va poruncit atunci, Să le păziți, neîncetat. Apoi, în piatră, le-a săpat. 14 În vremea ‘ceea, mi-a vorbit Domnul, și El mi-a poruncit, Prin ceea ce mi-a spus atunci, Să vă învăț legi și porunci, Pe cari, în țara ce-o primiți, Voi trebuie să le-mpliniți. 15 Pentru că voi nu L-ați zărit, Pe Dumnezeu, când v-a vorbit Aflat în para focului, Pe muntele Horebului, Vegheați mereu – atenți să fiți – Și sufletul să vi-l păziți, 16 Ca nu cumva să vă stricați Și-un chip cioplit să vă lucrați Sau poate vreo înfățișare A unui idol, ori chip care Este de om sau de femeie, 17 Sau formă ce poate să ieie Un chip de dobitoc sau care Aduce cu vreo zburătoare, 18 Cu dobitoace care sânt Drept târâtoare pe pământ, Sau care-aduce cu vreun pește Care în ape viețuiește. 19 Vegheați – atâta doar vă cer – Ca nu cumva, privind spre cer Și văzând soare, lună, stele, S-ajungi să te închini la ele Și la oștirea cerului, Căci sunt lucrarea Domnului Și sunt în slujba tuturor – A tuturor popoarelor. 20 Domnul, de mână, v-a luat; Deoparte, El v-a așezat Dintre popoarele ce pier, Căci din cuptorul cel de fier – Din al Egiptului ținut – V-a scos și, liberi, v-a făcut. 21 S-a mâniat pe mine-apoi, Domnul, de vină fiind voi Și de aceea a jurat Că eu nu am să fiu lăsat Să trec Iordanul, să apuc, În țara voastră, să vă duc Și să pășesc, cu mulțumire, Privind a voastră moștenire. 22 Peste Iordan, nu voi putea A trece. Eu voi rămânea Aici – în acest loc – să mor. Dar al lui Israel popor, Va trece-n țara ‘ceea bună Pe care are s-o supună. 23 Atenți să fiți! Vegheați mereu, Și nu uitați de Dumnezeu, De legământul Său, pe care, El – cu întreaga adunare A fiilor lui Israel – L-a încheiat atunci. Astfel, Să nu vă faceți chip cioplit, Pentru că Domnul v-a oprit. 24 Să știe dar, al vost’ popor, Că e un foc mistuitor Și că gelos este, mereu, Al vostru Domn și Dumnezeu.” 25 „Atunci când voi aveți să fiți, În țară – să o locuiți – Și când o să aveți copii Și-apoi și ei vor avea fii, Dacă se va-ntâmpla ca voi Să vă ciopliți un chip apoi, Sau faceți vreo înfățișare După un lucru oarecare, Ori dacă rău o să lucrați Și astfel o să-L mâniați Pe-al vostru Domn și Dumnezeu, 26 Martor – în contra voastră – eu Iau astăzi cerul și pământul, Că se va împlini cuvântul Pe care-l spun și-o să pieriți, Din țara ce o s-o primiți, Peste Iordan. Nu veți avea, Atuncea, zile multe-n ea. 27 Domnul, a voastră adunare, O-mprăștie peste popoare, Lăsând din ale voastre ramuri Un număr mic doar, printre neamuri, 28 Iar printre oamenii acei, Sluji-veți unor dumnezei Care, de om, sunt făuriți – Din piatră sau din lemn ciopliți – Cari n-au auz și nici vedere, Nu pot mânca, nu au putere Și cu miros, nu-s înzestrați. 29 Dacă atunci o să-L cătați Pe Domnul Dumnezeu apoi, Îl veți găsi doar dacă voi, Din toată inima voiți – Din tot sufletul – să-L găsiți. 30 Când toate se vor fi-ntâmplat, Întreg poporul, strâmtorat – În zilele de la sfârșit – Se va întoarce, negreșit, La Domnul și smerit va sta Și de-al Său glas, va asculta. 31 Căci Dumnezeul vostru are O nesfârșită îndurare Și nu o să vă părăsească, Nici nu o să vă nimicească. Nu-și uită al Său legământ, Pe care, El, cu jurământ, Cu-ai voști’ părinți l-a încheiat Și nu poate a fi-ncălcat. 32 „Întreabă timpul ce-a trecut De când, pe lume, a făcut Domnul, pe om; să cercetezi Cerul întreg: să îl scrutezi, De la un cap al cerului, La celălalt capăt al lui; Spune-mi, a fost vreo întâmplare – Cândva, sub cer – așa de mare, Și dacă s-a mai auzit Ceva, din ce am povestit? 33 Vă-ntreb acuma, fraților: A fost, vreodată, un popor S-audă glasul Domnului, Vorbind din para focului – Așa precum L-ați auzit – Fără ca voi să fi murit? 34 A fost vreun dumnezeu să poată, Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată Prin încercări și semne mari, Prin lupte-apoi – cu brațe tari – Și prin minuni înfricoșate, Așa cum numai Domnul poate, Așa precum El a făcut În al Egiptului ținut? 35 La toate-ai fost martor, mereu, Ca tu să știi că Dumnezeu E Domnul și-n afara Lui, Alt dumnezeu, pe lume, nu-i. 36 Din cer, glasul I-ai auzit Cum te-nvăța și ai zărit, Jos – pe pământ – focul Lui, mare, Arzând înflăcărat, din care, Cuvintele Lui au ieșit Și pentru tine au vorbit. 37 Părinții tăi au fost, mereu, Iubiți de Domnul Dumnezeu, Care-a ales sămânța lor, Deci pe-al lui Israel popor. 38 Din fața ta, a izgonit Mari neamuri, și ți-a dăruit Țara în care locuiau, Pe care ei o stăpâneau. 39 Să știi – și-n inimă să-ți pui – Că în afara Domnului, Alți dumnezei – în cer – nu sânt; Și nici aici jos – pe pământ – Căci numai El este, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu. 40 Păzește legea Domnului, Poruncile din partea Lui – Pe care vi le-am dăruit – Să poți ajunge fericit Tu și ai tăi fii după tine, Ca totul să îți meargă bine Și zile multe să trăiești În țara pe care-o primești Azi, de la Domnul, ca să-ți fie, În stăpânire, pe vecie.” 41 Dincoace de Iordan, atunci – Prin ale Domnului porunci – Moise s-a dus, spre răsărit Și trei cetăți a pregătit, 42 Ca să servească, de scăpare – Mereu – pentru acela care Și-a omorât, fără să vrea, Aproapele – când nu avea, Asupra lui vreo dușmănie Și nici nu i-a purtat mânie. Dacă-n cetăți, el va intra Atunci, viața își va păstra. 43 Iată cetățile pe care, Le-a ales Moise, de scăpare: Bețer e prima – în pustie – Pe-a Rubeniților câmpie; Ramot, a doua e chemată Și-n Galaad e așezată, Pentru a fi între Gadiți; A treia-i între Manasiți – Golan, se cheamă locu-acel Și în Basan se află el. 44 Aceasta-i legea cea pe care, A lui Israel adunare, Atunci, prin Moise, a primit-o, Cum Dumnezeu a poruncit-o. 45 Iată ce legi și ce porunci Și ce învățături, atunci, Moise i-a dat, lui Israel, Când, din Egipt, ieșit-a el. 46 Dincoace de Iordan erau, Când aste lucruri se-ntâmplau. În vale, lângă Bet-Peor, Sta al lui Israel popor, La Amoriții lui Sihon Care domnea peste Hesbon, Pe care Moise i-a lovit, Puternic, și i-a nimicit. 47 Israelul a dus apoi, Cu împăratul Og, război – Cel ce-n Basan e-nscăunat – Și-n urmă, țara, i-a luat. Og și Sihon – după cum știți – Domnit-au peste Amoriți; Dincoace de Iordan erau Și către răsărit, ședeau. 48 Ținutul lor se întindea Din Aroer – cari se găsea Pe malul râului Arnon – Până la muntele Hermon, Sau muntele Sionului. 49 Ținutul, în cuprinsul lui – Dincoace de Iordan – avea Câmpia ce se întindea, Din mal, spre răsărit de soare, Pân’ la câmpia ‘ceea mare Care la poale-a-nconjurat Muntele ce-i, Pisga, chemat.