Deuteronomy 2
1 „Spre marea Roșie apoi, Ne-am îndreptat – în urmă – noi, Ținându-ne de drumul care Taie pustiu-acela mare – Așa cum Domnu-a poruncit – Și multă vreme-am ocolit Seirul – muntele aflat Chiar în pustie așezat.
2 Domnul, atuncea, mi-a vorbit:
3 „Ajunge cât ați ocolit Muntele-acesta. Înapoi – Spre miazăzi – să mergeți voi.
4 Poporului lui Israel, Să îi vorbești, în acest fel: „Veți trece pe la ai voști’ frați, Care-n Seir sunt așezați – Copiii lui Esau, ei sânt. Când treceți prin al lor pământ, Să vă păziți bine apoi, Chiar dacă ei se tem de voi.
5 Cu ei, să nu vă-ncăierați, Pentru că n-o să căpătați Nici o bucată de pământ, Căci, în Seir, stăpâni, ei sânt. Eu, lui Esau, i-am dăruit, Muntele-acesta, negreșit.
6 De la ei, hrană, când luați, Cu preț de-argint, s-o cumpărați. Chiar și la apa de băut, Dați – în argint – prețul cerut,
7 Pentru că Domnul Dumnezeu Te-a binecuvântat, mereu, În lucrul tău – precum se știe – Și-asemeni în călătorie, Când prin pustiu ai pribegit, Încât nimic nu ți-a lipsit.”
8 Astfel, pe lângă-ai noștri frați, Cari în Seir sunt așezați, Noi, pe departe, am trecut Și tot departe ne-am ținut De drumul cari – precum se știe – Îți poartă pașii, spre câmpie. La depărtare de Elat Și Ețion-Gheber, am stat. Spre al Moabului pustiu, Noi ne-am întors, într-un târziu.”
9 „Domnul mi-a zis, astfel, apoi: „Să nu faci, cu Moab, război, Căci tu, nimic n-ai să primești, În țara lui, să stăpânești. Căci Eu am dat aurul tot, În mâna fiilor lui Lot.
10 (Mai înainte-aici erau Alți oameni care locuiau În număr mare; ca statură, Înalți au fost, cam de-o măsură Cu cei ce fost-au Anachimii; Oameni-acei erau Emimii
11 Și au trecut drept Refaimiți, Cum și-Anachimi-au fost numiți; Doar Moabiții îi numeau Emimi, când despre ei, vorbeau.
12 Seirul fost-a locuit Atuncea, de neamul Horit. Ai lui Esau copii veniră Și de pe munte-i izgoniră Și au șezut în locul lor, Cum și-al lui Israel popor Făcu atunci când a intrat În țara care i s-a dat, De către Domnu-n stăpânire, Ca să îi fie moștenire.)
13 Apa Zeredului, acum, S-o treceți și porniți la drum!” Peste Zered, noi am trecut;
14 Drumul pe care l-am făcut, Din Cades-Barnea, prin pustiu, Pân-am ajuns, într-un târziu, La apa râului Zered – Așa precum cu toții cred – E lung. În ani, el a avut, Treizeci și opt, și a ținut Până bărbații de război, Pe rând, căzură, dintre voi, Așa cum Domnul a jurat Atuncea când a cuvântat.
15 În contra lor, a fost, mereu, Întins, brațul lui Dumnezeu, Până aceștia au pierit.
16 Când toți oștenii au murit,
17 Mi-a vorbit glasul Domnului:
18 „Să intri-n al Moabului Ținut, chiar azi. Veți merge voi, Pân’ la cetatea Ar apoi,
19 Unde va trebui să fii Lângă ai lui Amon copii. Cu ei, să nu te războiești Pentru că nu ai să primești – Acolo – nici o moștenire Căci Eu am dat în stăpânire Țara – cu-al ei avut cu tot – În mâna fiilor lui Lot.
20 Această țară – precum știm – Trece drept a lui Refaim, Căci înainte-a locuit, În ea, poporul Refaimit – Sau neamul Zamzumimilor, În graiul Amoniților.
21 Ei erau mulți, iar ca statură, Înalți au fost – cam de-o măsură Cu neamul Anachimilor. Din fața Amoniților, Domnul, pe toți, i-a nimicit, Iar ei – în urmă – au venit Și au șezut în locul lor, Unde-i și azi acel popor.
22 (Pentru copiii lui Esau – Cari în Seir acuma stau – Domnu-a lucrat, în acest fel. Zdrobiți Horiți-au fost, de El, Și-atunci al lui Esau popor, S-a așezat în locul lor, Unde și astăzi îi găsim.
23 Aviții – cei pe care-i știm Că-n satele ce se aflau Până la Gaza, locuiau – Ajuns-au a fi nimiciți În urmă dar, de Caftoriți – Care sunt fiii lui Caftor – Și-au stat, apoi, în locul lor.)
24 Sculați! Treceți râul Arnon! Vi-l dau în mână pe Sihon – Pe Amoritu-nscăunat, Peste Hesbon, ca împărat – Precum și țara lui. Porniți La luptă și vă războiți Cu el și cu al său popor, Să cuceriți ținutul lor!
25 De azi – de-acuma înainte – Eu seamăn groază – ia aminte – Între popoarele pe care, Acest pământ, sub cer, le are. Această groază se va-ntinde Și-o frică mare-i va cuprinde; De teama ta, vor auzi Și-o frică mare-i va-ngrozi.”
26 „Din Chedemot, deci din pustie, Soli am trimis – precum se știe – Ca să se ducă la Sihon, Cari împărat e, la Hesbon Și gând de pace, i-am trimis. Solii, în acest fel, i-au zis:
27 „Îngăduie-mi măria-ta, Să pot să trec prin țara ta. Am să mă duc, fără-ncetare, Ținând mereu, doar drumul mare. Nu mă abat spre dreapta lui, Și nici spre stânga drumului.
28 Cu preț de-argint am să-ți plătesc Hrana pe care-o folosesc. Îți voi plăti, de-asemenea, Și apa pe care-o voi bea. N-am să-ți pricinuiesc vreun rău, Ci trec numai, pe drumul tău –
29 La fel precum am mai făcut Când prin Seir eu am trecut, Lăsat de-ai lui Esau copii, Precum și de-ai lui Moab fii Care, în Ar, hălăduiesc. Atâta numai, eu doresc: Îngăduie-mi să trec acum, Prin țara ta, pe al tău drum, Până voi trece de Iordan Și intru – precum am în plan – În țara pe cari, Dumnezeu O dă, pentru poporul meu.”
30 Dar precum bine știți, Sihon – Cari împărat era-n Hesbon – Prin țara lui, nu ne-a lăsat Să trecem, căci ne-nduplecat I-a făcut duhul, Dumnezeu, Și astfel, și-a-mpietrit, mereu, Inima sa; căci Domnu-a vrut Ca să îl dea – cum ați văzut – În mâna noastră. Domnu-a zis
31 Atunci și astfel a promis: „Încep să-i dau poporului, Și pe Sihon și țara lui. Pornește dar, și tu să iei, Țara aceasta, de la ei. Pune, pe țară, stăpânire, Căci ea îți este moștenire.”
32 Sihon, în față, ne-a ieșit, Chiar la Iahaț. L-am biruit,
33 Căci Domnu-n mână ni l-a dat, Cu toți cei care l-au urmat – Cu fiii și poporul lui.
34 Cetățile ținutului, Noi le-am luat și le-am zdrobit. De-asemenea, am nimicit Bărbați, femei, precum și prunci; Deci i-am ucis pe toți, atunci, Și n-am lăsat unul măcar, Cu viață, în al lor hotar.
35 Doar vitele – după război – Le-am răpit toate, pentru noi; Și prada, în cetăți aflată, De mâna noastră-a fost luată.
36 Din Aroerul așezat Pe malul râului chemat Arnon, de la cetatea care, În vale, locul său și-l are Și pân’ la Galaad apoi, Nici o cetate – pentru noi – N-a fost prea tare, căci – mereu – În mâna noastră, Dumnezeu, Pe toate-acestea, le-a lăsat.
37 Dar voi nu v-ați apropiat De țara fiilor pe care, Amon, pe-acest pământ, îi are, Și nici de malul râului Cari este al Iabocului; De-asemeni, n-au fost atacate Cetăți ce-n munte-s așezate, Precum și locuri anumite Cari nu v-au fost îngăduite – De Dumnezeu – să le loviți Și nici ca să le cuceriți.”