Bible

1 Moise vorbit-a, în ăst fel, Copiilor lui Israel, Lângă Iordan, într-o câmpie Ce se-ntindea înspre pustie, Chiar lângă Suf, între Paran, Între Tofel, între Laban Și Di-Zahab, și între tot Ținutul de la Hațerot. 2 (De la Horeb, spre-acel ținut – Drept Cades-Barnea cunoscut – Dacă urmezi al căii fir Până la muntele Seir, Se află o distanță mare, Cari, unsprezece zile, are.) 3 În anul patruzecilea, În luna a unsprezecea, În ziua-ntâi, din cursul ei, Moise-a transmis, către Evrei, Tot ceea ce a poruncit Domnul, atunci când i-a vorbit. 4 Lucrul acesta s-a-ntâmplat După ce ei au câștigat Lupta, purtată cu Sihon, Cari locuise la Hesbon, Și cu cel cari, Og, se numea Și în Basan împărățea. La Aștarot, Og a domnit, Dar și-n Edrei, a locuit. Sihon fusese-nscăunat, Peste-Amoriți, ca împărat. 5 La apele Iordanului, În țarina Moabului, Moise-a-nceput să lămurească Legea și astfel, să vorbească: 6 „Al nostru Domn și Dumnezeu, Care ne-a însoțit mereu, Când – la Horeb – am poposit, A zis: „Iată, ați locuit Destul, pe munte. Înapoi, 7 Întoarceți-vă, acum, voi. La muntele-Amoriților, Să plece dar, al Meu popor, Și-n toate-mprejurimile. Să împânziți câmpiile, Să vă urcați pe munte-apoi, Să coborâți, în vale, voi; Spre miazăzi, să vă-ndreptați Și pe al mării mal să stați. Să intre dar, al vost’ popor, În țara Canaaniților, Iar din Liban, veți merge voi, Până la Eufrat apoi. 8 Priviți dar, cu luare-aminte: Țara vă este înainte. Trebuie numai să intrați Și-n stăpânire s-o luați, Pentru că Domnul a promis, Părinților voștri și-a zis, Atuncea când El a jurat, Că ăst ținut trebuie dat, Pentru Avram, Isac și-apoi Iacov, precum și pentru voi Care sunteți sămânța lor, Alcătuind acest popor.” 9 „În vremea ‘ceea, v-am spus eu: „N-am să vă pot purta, mereu, De unul singur, negreșit. 10 Iată că Domnul v-a-nmulțit Și numărul poporului E ca stelele cerului. 11 Domnul mereu să vă-nmulțească, De-o mie de ori, să sporească Numărul vostru. Să vegheze, Și să vă binecuvânteze, Așa cum a făgăduit. 12 Din ăst’ motiv, eu m-am gândit Și-n urmă-apoi, m-am întrebat: În ce fel oare-aș fi purtat, Povara voastră, iar apoi, Și certurile dintre voi? 13 De-aceea-am spus ca să luați, Din seminții, niște bărbați Ce-s înțelepți și pricepuți Și cari sunt bine cunoscuți, Căci vrut-am să-i așez, apoi, Mai mari să fie, peste voi, Ca să conduc acest popor, Numai cu ajutorul lor. 14 Voi mi-ați răspuns: „Am socotit Că-i bine-așa cum te-ai gândit.” 15 Atunci, eu am chemat să vie – Din fiecare seminție – Pe toți bărbații acei cari S-au dovedit a fi mai mari. Pe ei i-am așezat apoi, Drept căpetenii, peste voi. I-am așezat, capi, peste-o mie, Capi peste-o sută-am pus să fie Și peste cincizeci mai apoi, Ca dregători, aflați la voi, În fiecare seminție. 16 Am dat apoi – precum se știe – Poruncă, la acei pe care, Judecători, poporu-i are, Și-am zis: „Voiesc să judecați, Doar cu dreptate, pe-ai voști’ frați. Să judecați dar, cu dreptate, Mereu, între frate și frate, Și între frate și străin. 17 Să nu priviți, la cei ce vin, În fața voastră: nu cătați, La cei pe care-i judecați. Să-i ascultați pe fiecare – Și pe cel mic și pe cel mare. Atunci când judecați – vă zic – Să nu vă temeți de nimic, Pentru că numai Dumnezeu E Cel ce judecă, mereu, Făcând dreptate. Când aveți, Vreo pricină ce n-o puteți S-o dovediți cum se cuvine, Veniți și-aduceți-o la mine.” 18 În vremurile de atunci, V-am dăruit aste porunci, Iar voi, așa, ați și făcut – Ați împlinit, ce v-am cerut.” 19 „De la Horeb, noi am plecat Și spre pustiu, ne-am îndreptat. A mers astfel, al nost’ popor, La muntele-Amoriților, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când ne-a vorbit. Acel pustiu, noi l-am trecut – Grozav a fost, cum ați văzut – Dar pân’ la urmă-am reușit, La Cades-Barnea, de-am sosit. 20 Acolo, zis-am către voi: „Iată-n sfârșit, ajuns-am noi, La muntele-Amoriților, Pe care, pentru-al nost’ popor, Domnul îl dă. Luați aminte: 21 Domnul vă pune înainte, O țară-ntinsă. Deci intrați, Și-n stăpânire o luați, Cum Domnu-a spus. De bună seamă, Nimeni să n-aibă nici o teamă!” 22 Voi toți, la mine ați venit Și-n felu-acesta mi-ați vorbit: „Mai înainte să pornim, Vrem – țara – să o iscodim. Iscoade, vom trimite noi, În țară, ca să știm apoi, Ce drumuri o să apucăm Și-n ce cetăți o să intrăm.” 23 Aste cuvinte mi-au părut Că bune sunt și am cerut Ca doisprezece inși să vie – Deci unul dintr-o seminție – Pe care, i-am trimis apoi, Să iscodească pentru voi. 24 Ei au plecat – cum ați cerut – Și peste munte au trecut. În vale, la Eșcol, s-au dus 25 Și-apoi, din țară, au adus Roade pe care le-ați văzut. Dare de seamă, au făcut, Asupra țării, și-au vorbit: „O țară bună, am primit, De la al nostru Dumnezeu.” 26 Dar voi v-ați îndoit, mereu. Pe munte, n-ați vrut să urcați, În țara voastră să intrați, Ci voi v-ați răzvrătit, mereu, Față de Domnul Dumnezeu. 27 Ați stat în corturi și-ați cârtit, Zicând că „Domnul, negreșit, Din al Egiptului ținut, Ne-a scos afară, căci a vrut, Să nimicească ăst popor, Prin mâna Amoriților. 28 Atunci, de ce să ne suim? Cu ei, ca să ne războim? Dar frații noștri ne-au muiat Inima, când au cuvântat: „Poporul țării – ca măsură – Este mai mare, la statură. Cetățile ce le-a durat, Până la cer, s-au înălțat. Între ai ei locuitori, Sunt și ai lui Anac feciori.” 29 Eu v-am răspuns: „Nu vă speriați Și frică, să nu arătați, 30 Pentru că Domnul Dumnezeu, ‘Naintea voastră, e mereu Și El se va lupta apoi – În țara ‘ceea – pentru voi – Așa cum bine ați văzut, Prin tot ceea ce a făcut, De când a fost al vost’ popor, În țara Egiptenilor. 31 Apoi, de grijă, v-a purtat Când, prin pustie, ați umblat. Va dus, deci, Domnul, prin pustiu, Precum un om, pe al său fiu, Și ați ajuns aici, astfel. 32 Însă, încredere – în El – Voi, niciodată, n-ați avut, 33 Chiar dacă bine L-ați văzut, În fruntea voastră doar, umblând Și loc, pentru popas, cătând. Noaptea-ntr-un foc vă însoțea, Ca drumul să-l puteți vedea, Iar ziua, era ca un nor, Mergând în fața tuturor. 34 Dar Dumnezeu a auzit Cuvintele ce le-ați rostit Și-atuncea, El S-a mâniat, Pe voi – pe toți – și a jurat: 35 „Nici un bărbat din cei pe care Neamul acesta rău îi are, Nu va putea vedea, nicicând, Țara pe care-aveam de gând S-o dau în stăpânirea lor – Cum le-am jurat părinților – 36 Afară de Caleb – cel care, De tată, pe Iefune-l are. Acel bărbat o va vedea Și va putea să intre-n ea, Pentru că am găsit cu cale, Ca lui și-apoi seminței sale, S-o dau, căci a urmat, mereu, Doar căile lui Dumnezeu.” 37 Domnul, precum o știți prea bine, S-a supărat chiar și pe mine Din vina voastră și a zis: „În țara ce vi s-a promis, De-acum, nici tu nu vei putea, S-ajungi ca să pătrunzi în ea. 38 Ascultă dar, ce am să-ți spun: Doar Iosua – fiul lui Nun – Am hotărât că va putea, Pe Israel, să-l ducă-n ea; Pentru că el are menire, Să îi dea țara-n stăpânire. 39 De-asemenea, ai voștri prunci – De care voi ați zis atunci, Cum că „de jaf ajung să fie” – În astă țară, au să vie; Iar fii voști’, cari gânguresc – Și astăzi nu deosebesc Ce-i rău sau bine – vor putea, În stăpânire, să o ia. 40 Așa va fi! Acuma, voi Vă veți întoarce, înapoi. Spre marea Roșie, porniți Ca, prin pustiu, să rătăciți!” 41 Atunci, la mine, ați venit Și-n felu-acesta, mi-ați vorbit: „Abia acum, noi am văzut, Că este rău ce am făcut. Vedem că am păcătuit, Față de Domnul. Am greșit! De-aceea, vrem să ne suim În țară și s-o cucerim, Așa precum ne-a poruncit Domnul, atunci când a vorbit.” De-ndată, voi v-ați înarmat Și-apoi, pe munte, v-ați urcat. 42 Dar Domnul mi-a vorbit atunci, Și mi-a transmis aste porunci: „Spune poporului, să știe: „Să nu purtați vreo bătălie, Căci Eu n-am să vă însoțesc, Și-ai voști’ vrăjmași vă biruiesc.” 43 Eu v-am vestit cuvântul Lui, Dar împotriva Domnului, Atuncea voi v-ați răzvrătit Și-apoi, pe munte, v-ați suit. 44 Dar Amoriții, țineți minte Că, înarmați, v-au stat, ‘nainte. Ca niște-albine, au venit Și din Seir v-au urmărit, Până la Horma și-ați văzut Că peste tot, ei v-au bătut. 45 Ați plâns, în urmă, cu amar, În fața Domnului vost’, dar Acesta nu v-a ascultat 46 Și-astfel, la Cades voi ați stat – După înfrângerea-ndurată – O vreme foarte-ndelungată.”