1„Preoții care-i veți avea – Leviții de-asemenea, Și a lui Levi seminție – Să nu aibă nici o moșie Sau moștenire-n Israel. Drept hrană, pentru neamu-acel, Vor fi doar jertfele gătite A fi de flăcări mistuite În cinstea Domnului, mereu, Și daruri cari, lui Dumnezeu, Îi sunt aduse, ne-ncetat.
2Așa cum v-am mai arătat, Ei n-au să aibă-n stăpânire – Printre-ai lor frați – vreo moștenire, Pentru că Domnul Dumnezeu E moștenirea lor, mereu.
3Iată ce are-al vost’ popor, De dat, ca drept, preoților: Aceia care se vor duce Și cari, drept jertfe, vor aduce Un bou sau miel – preotului – Spata să-i dea, pântecul lui Și fălcile. Să îi mai dea
4Întâiul rod ce-l va avea Din grâu, din untdelemn apoi, Din must, din lâna de la oi.
5Căci preotul a fost ales De Dumnezeu, bine-nțeles, Ca în Numele Domnului Să-I împlinească slujba Lui În toate zilele – și el, Și-apoi și fiii săi, la fel.
6Atunci când întâmpla-se-va Să plece un Levit, cumva, Din locu-n care locuiește – Așa precum el își dorește – Mergând într-un alt loc, pe care L-a ales Dumnezeu, și are
7Să facă slujba Domnului, Acolo, în Numele Lui – La fel cu frații săi Leviți –
8Iată dar cum o să-l hrăniți: O să-i dați părțile pe care Orice Levit, la voi, le are. Acestea fi-vor însoțite Și de foloasele ieșite După ce se va fi vândut Averea sa, al său avut Ce i-a rămas în stăpânire, De la părinți, ca moștenire.”
9„După ce iei în stăpânire Țara, pe care, moștenire, Domnul ți-o dă, să nu te iei După locuitorii ei. Tu, urâciunile pe care Le făptuiesc aste popoare, Să nu le-nveți. Ia seama bine!
10Nimeni să nu fie la tine, Care, prin para focului, Să-i treacă pe copiii lui; Să nu fie vreun ghicitor, Să nu fie vreun cititor În stele-apoi, sau cineva Cari are meșteșug, cumva, De-a da vești despre viitor, Ori meșteșug de vrăjitor,
11Sau care este priceput, Descântece, de-a fi făcut; Și să nu fie nimenea Dintre cei care vor putea Să-ntrebe – când vor ca să cheme – Duhuri de morți, în orice vreme; Necontenit, vegheați apoi, Ca să nu fie printre voi, Nimeni din cei ce folosesc Ghiocul, sau care vorbesc Cu morții și-ntrebări le pun.
12Cei care fac astfel – vă spun – Nu sunt pe placul Domnului. Priviți sunt, înaintea Lui, Drept urâciune. Pentru ei, Sunt alungați, acum, toți cei Care au locuit în țară. Domnul are să-i dea afară, Din fața ta și-n locul lor, O să se-așeze-al tău popor.
13În toate, să te ții, mereu, De al tău Domn și Dumnezeu.
14Fiindcă neamurile-acele – De cei care citesc în stele Și de cei cari s-au ocupat Doar de ghicit – au ascultat. De-aceea, să le izgonești Din țara ce ai s-o primești. Dar ție nu ți-e-ngăduit Să faci le fel, căci e vădit Că Domnul Dumnezeul tău Urăște lucru-acesta rău.”
15„Domnul, în vremea care vine, Ridică un proroc, ca mine, Din rândul tău – dintre-ai tăi frați – Iar voi, de el, să ascultați!
16Atunci când el are să vie, Sosirea lui are să fie Răspuns la cererea pe care Tu și întreaga adunare Ați înălțat-o Domnului, Lângă Horeb, când glasul Lui N-ați vrut ca să-l mai auziți Căci vă temeați să nu pieriți. Acolo, când tu auzeai, Glasul lui Dumnezeu, ziceai: „Nu vreau să-L mai aud, mereu, Pe Domnul Dumnezeul meu. Nu vreau să văd focul cel mare, Ca să nu mor.” Deci, ascultare,
17Domnul ți-a dat și mi-a vorbit: „În tot ceea ce a gândit Poporu-acesta, a zis bine.
18De-aceea, un proroc, ca tine, Eu le ridic, din rândul lor. El le va spune, tuturor, Tot ce voi porunci, mereu, Pentru că-n a sa gură, Eu, Cuvântul Meu adevărat, Am să-l așez, neîncetat.
19Și dacă întâmpla-se-va Să nu asculte cineva, Ceea ce o să-i spună el, În al Meu Nume, omu-acel Să știe că – fără-ndoială – Eu îi voi cere socoteală.
20Prorocul cari o să-ndrăznească, În al Meu Nume, să rostească Doar un cuvânt nepotrivit, Pe care nu l-am poruncit – Sau va vorbi într-un alt nume, Al altor dumnezei din lume – Prorocu-acela, negreșit, Cu moartea, fi-va pedepsit.”
21Poate că-n inimă, gândești: „Cum poți ca să deosebești Cuvântul ce s-a auzit, Cari nu-i, de Dumnezeu, rostit?”
22Când vorbele prorocului, Spuse-n Numele Domnului, Nu se-mplinesc, voi, negreșit, Veți ști că Domnul n-a vorbit. Prorocu-acel, fără-ndoială, Vorbit-a doar din îndrăzneală. Față de el, de bună seamă, Să nu aveți dar, nici o teamă.”