Deuteronomy 16
1 „Păzește luna spicelor, Iar sărbătoarea Paștelor, Tu să o prăznuiești, mereu – Spre a-L cinsti pe Dumnezeu – Căci noaptea, El te-a scos afară Și din robia ta amară – Din a Egiptului ținut – Om liber, Domnul te-a făcut.
2 Cât pe pământ o să trăiești, Tu, Paștele, să le jertfești, În cinstea Domnului. Din oi, Să-I aduci jertfe, și din boi, În locul care, se-nțelege Că Dumnezeu îl va alege, Ca Numele să Și-L așeze.
3 Pe timpul cât o să dureze Această sărbătoare mare, Să știi că nimeni voie n-are, A folosi pâine dospită. O săptămână împlinită, Se vor mânca, pe-ntinsul țării, Azimi – sau pâinea întristării – Căci din Egipt tu ai ieșit În grabă, când l-ai părăsit. Așa să faci, ca să ții minte Și să-ți aduci, mereu, aminte, De ziua când tu ai ieșit Din țara-n care-ai fost robit.
4 O săptămână încheiată, Să nu se vadă-n țara toată, Nici un crâmpei de aluat. De-asemeni, nu va fi păstrat Nimic, din vitele pe care Le vei jertfi în sărbătoare. Deci peste noapte, să se știe Că nu trebuie să rămâie Nimic din ce a fost jertfit – Nimic din ce-a fost pregătit – În seara primei zile, care Deschide-a Paștelor serbare.
5 Acolo unde locuiești, Nu vei putea ca să jertfești Paștele-n cinstea Domnului,
6 Ci ai să mergi, la locul Lui – La locul pe cari, se-nțelege Că Dumnezeu îl va alege, Ca să-Și așeze, peste el, Numele Său. În locu-acel – În care, Numele-Și va pune – Seara, când soarele apune, Poți, Paștele, să le jertfești, Pentru ca să îți amintești Că este timpul potrivit, Ca-n vremea-n care ai ieșit Din al Egiptului ținut Și, din rob, liber, te-ai făcut.
7 Vei fierbe deci, vita tăiată Și ai să o mănânci pe toată, În acel loc, ales anume, De Dumnezeu, pentru-al Său Nume. La al tău cort, în zori apoi, Te vei întoarce, înapoi.
8 Deci șase zile încheiate, Numai azimi vor fi mâncate; S-aveți apoi, o adunare – A șaptea zi – de sărbătoare, În cinstea Domnului. În ea, N-o să lucreze nimenea.”
9 „Când vei începe-a secera Grâul din câmp, vei număra Zilele care au să vie, Ca șapte săptămâni să fie.
10 Apoi – după-mplinirea lor – Serbarea săptămânilor S-o prăznuiești și fiecare S-aducă jertfele pe care, De bună voie-o să le dea, Așa după cum va putea, Din ceea ce a căpătat, Când fost-a binecuvântat, De către Domnul Dumnezeu.
11 În fața Domnului, mereu – În locul Său, ales anume Pentru a-Și pune al Său Nume – Tu să te bucuri, însoțit De fii, de fiice, de Levit, De robii care te slujesc, De-orfanii care viețuiesc Cu tine-alături, în cetate, De văduvele cari aflate Vor fi, de-asemenea, la tine, Și cu străinul care vine Să locuiască lângă voi.
12 Să îți aduci aminte-apoi, Că în Egipt, când te aflai, În rândul robilor erai. Aceste legi, să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
13 „Când strâns e rodul câmpului, Precum și cel al teascului, A corturilor sărbătoare, S-o prăznuiască fiecare, Un timp de șapte zile-apoi.
14 Atunci, vă veți bucura voi, De fii și fiice însoțiți, De cei ce sunt – de neam – Leviți, De robii care vă slujesc, De-orfanii care viețuiesc Cu voi alături, în cetate, De văduvele cari aflate Vor fi atunci, pe-al vost pământ, Și de cei care străini sânt.
15 Deci șapte zile, voi să știți Că trebuie să prăznuiți Această sărbătoare mare – Cu toți – în locu-acel pe care Îl va alege Dumnezeu. Acolo, țineți-o mereu, În cinstea Domnului, căci El – Dacă veți face-n acest fel – O să vă binecuvinteze În tot ceea ce-o să lucreze Mâinile voastre, ne-ncetat, Și-n rodul ce l-ați semănat. De-aceea, veseli fiți mereu, Și cinste-I dați, lui Dumnezeu.
16 Apoi, în fața Domnului, Pe tot cuprinsul anului, Bărbații voști’ – la sărbători – Au să se suie, de trei ori, În locul pe cari, se-nțelege Că Dumnezeu îl va alege. La praznicul azimilor, La cel a săptămânilor, La sărbătoarea cortului, Bărbați-n fața Domnului Se vor sui. Fără-ndoială, Nimeni să n-aibă mâna goală,
17 Ci fiecare o să dea Atât numai cât va putea, Precum l-a binecuvântat Domnul, în ceea ce-a lucrat.”
18 „Tu – în cetăți – judecători, Ai să așezi, și dregători Care vor trebui să fie Aleși, în orice seminție, Să judece, după dreptate, În pricinile-nfățișate În fața judecății lor, De către omul din popor.
19 Să nu atingi vreun drept, cumva, Și să nu cate cineva, La fețele oamenilor. Să nu iei darurile lor, Căci darurile îi orbesc Pe înțelepți și răsucesc Apoi, cuvântul drepților.
20 Vă spun dar, vouă, tuturor: Umblați numai după dreptate Și-o urmăriți, cu scumpătate, Ca în ăst fel, voi să trăiți, În țara ce o s-o primiți De la al vostru Dumnezeu, În fericire, tot mereu.”
21 „Ascultă dar, al meu îndemn: Să nu-ți așezi idoli de lemn, Lângă altarul Domnului.
22 Să nu ridici, în fața Lui, Stâlpi idolești, căci ei, mereu, Urâți vor fi, de Dumnezeu.”