1„Copii, doar pentru Dumnezeu, Aveți a fi voi toți, mereu. Să nu vă faceți crestături; Nici între ochi, răzuituri – Dacă vă moare cineva – Să nu vă faceți voi, cumva.
2Voi, pentru Domnul, pe pământ, Alcătuiți un popor sfânt, Ales de către Dumnezeu, Pentru a fi al Lui, mereu.
3Un lucru urâcios apoi, Să nu mâncați dar, nicicând, voi.
4Astfel, aminte să luați La ce puteți ca să mâncați: Din dobitoace, mâncați boi, Capre de-asemenea și oi;
5Cerbi, căprioare să mâncați, Bivoli și zimbri să vânați; Capre sălbatice apoi, Și capre negre. Pentru voi, Mai sunt girafe. Deci să știți
6Că voie-aveți să folosiți Doar dobitocul cela care, Copită despicată are, Sau unghia de la copită În două-i este despărțită Și este și rumegător.
7Să nu mănânce-al vost popor, Vreun dobitoc din cele care Rumegă doar, fără-ncetare, Sau dintre cele ce se-arată Având copita despicată, Ori doar cu unghia vădită A fi în două despărțită. Să le priviți pe-aceste toate – Întotdeauna – necurate.
8Să nu mâncați porci, niciodată: Ei au copita despicată, Însă nu rumegă. Să știți, Drept necurați, să îi priviți. Să nu mâncați din carnea lor, Iar trupul mort al porcilor, Să nu-l atingă nimenea.
9Din ape, voie veți avea Ca să mâncați viețuitoare Cu solzi și cu înotătoare.
10Să nu mâncați însă, din cele Cari n-au să aibă solzi pe ele Și-asemeni, nici viețuitoare Care nu au înotătoare. Drept necurate, voi să știți Ca tot mereu, să le priviți.
11Din păsări, pot a fi mâncate, Doar cele care sunt curate.
12Iată deci păsările care Oprite sunt, de la mâncare: Gripsorul, vulturul apoi Nu-l veți putea a-l mânca voi; Oprit este de la mâncare, De-asemeni, vulturul de mare;
13Și șorecarul e oprit, Șoimul și gaia – negreșit, Cu toată spița neamului –
14Corbul și soiurile lui,
15Struțul și bufnița apoi; Nici pescărel și nici coroi – Cu toată spița ce o are – Nu este bun, pentru mâncare.
16Nici huhurez, să nu vânați; Nici cocostârc, să nu mâncați, Nici lebede. De-asemenea,
17Nici pelicani, nu veți avea – Și nici hereți – pentru mâncare, Precum nici corbul cel de mare.
18Nici berze, voi să nu luați, Nici pupeze să nu mâncați, Nici carnea liliecilor Și nici bâtlani, sau neamul lor.
19Pe târâtoarea, bunăoară – Pe care o vedeți că zboară – Să o priviți, neîncetat, Ca pe ceva ce-i necurat, Pe care, voi sunteți opriți, Drept hrană, să o folosiți.
20Din păsări, pot a fi mâncate Doar cele care sunt curate.
21Nimeni dar, mâna, nu va pune, Ca să mănânce-o mortăciune, Ci să o dați străinilor Cari sunt la voi – vindeți-o lor; Căci pentru Domnul, pe pământ, Voi toți sunteți un popor sfânt. În lapte, de la mama lui, Să nu fierbi carnea iedului.”
22„Mereu să iei – fără-ndoială, An după an – o zeciuială, Din roadele ogorului.
23Să stai în fața Domnului, În locu-n care, se-nțelege Că Dumnezeu îl va alege Să-Și pună-n el, Numele Său, Și să mănânci din rodul tău: Din zeciuiala grâului Și din a untdelemnului; Să bei din mustul dăruit Ca zeciuială, negreșit, Și să mănânci din cei pe care, Întâi născuți, turma-ți îi are Și-asemenea, cireada ta. În locu-acela, când vei sta, Să-nveți ca, de-al tău Dumnezeu, Tu să ai teamă, tot mereu.
24Când fi-vei binecuvântat, De al tău Domn, și ești aflat La o distanță foarte mare, Față de locu-acel pe care, El l-a ales și-apoi Și-a pus Numele Său, și-i greu de dus Acolo, zeciuiala ta, Tu nu trebuie-a te-ntrista.
25Preschimbă-ți dar, fără-ndoială, Atuncea, a ta zeciuială, Pe dată, în argint. Cu el, Ai să te duci în locu-acel, Pe care Domnul l-a ales.
26Acolo, tu – bine-nțeles, Căci cu argintul dobândit – Îți iei tot ce-ți vei fi dorit: Vin, băuturi tari – de vrei – oi Și de asemenea și boi. Deci cu argint ai să plătești, Ca să îți iei tot ce dorești Și-apoi, tu și familia ta, În fața Domnului veți sta. Acolo, voi o să mâncați Atunci, și-o să vă bucurați.
27Să te-ngrijești și de Levit, Care la tine-a locuit, Căci el nu are – cum se știe – Nici moștenire, nici moșie. De-aceea, să iei seama bine, Și la Levitul de la tine.
28Trei ani la rând, ai să socoți Ca zeciuiala să o scoți, În urmă, din al tău venit, În cel de-al treilea an ivit Și, în cetăți, să ți-o pui bine.
29Atuncea, va veni, la tine, Levitul, de care ai știre, Că e lipsit de moștenire, Orfanul, văduva apoi – Care vor locui la voi – Și vor mânca pe săturate, Din zeciuiala din bucate, Căci astfel, fi-vei – ne-ncetat – De Domnul, binecuvântat, În osteneala mâinii tale, Și-asemenea, pe a ta cale.”