Deuteronomy 12
1 „Iată ce legi și ce porunci, Va trebui ca voi – atunci, Neîncetat – să le păziți; Cu grijă, să le împliniți Și cu atenție, mereu, În țara pe cari, Dumnezeu Vi-o dă, cum a făgăduit, Cu-ai voști’ părinți, când a vorbit.
2 Să nimiciți, ne-ntârziat, Orișice loc veți fi aflat, În care, oamenii acei – Din țară – altor dumnezei, Le folosesc, să le slujească. Oriunde au să se găsească: Pe munți, pe dealuri, pe câmpie – Indiferent unde-au să fie –
3 Altarele, să le surpați; Stâlpi idolești să dărâmați; De-asemenea, în orice loc, Copacii ardeți-i în foc Atuncea când o să aflați Că sunt, la idoli, închinați. Mai trebuie-a fi nimicite Și chipurile ce-s cioplite, Care, în țară, se găsesc Și-alți dumnezei închipuiesc. Să faceți astfel, ca să piară Numele lor, din acea țară.”
4 „Voi, grijă, să aveți mereu, Față de-al vostru Dumnezeu. Să nu faceți cum au făcut Cei cari, în țară, au șezut,
5 Ci voi, pe-al vostru Dumnezeu, La sfântul Său locaș, mereu, Să-L căutați. Veți înțelege Că Domnul vostru va alege, Un loc doar, dintr-o seminție, Unde urmează ca să vie Apoi, din ‘naltul cerului, Spre-a-Și așeza Numele Lui.
6 În locu-ales, trebuie-apoi Ca, jertfe, să aduceți voi Și zeciuiala Domnului Și primul rod al câmpului, Sau daruri care sunt menite La juruințele-mplinite, Ori daruri care se adună Și date sunt de voie bună, Precum și-ntâi născuții care Și turma și cireada-i are.
7 Veți merge dar, la locul Lui, Și-acolo-n fața Domnului, Voi, jertfele, să le mâncați. Acolo, să vă bucurați Cu toți ai voști’, fără-ncetare, Pentru orișice bun cu care, Domnul v-a binecuvântat.
8 În țară, când veți fi intrat, Să nu mai faceți ca acum, Când noi aflați suntem pe drum Și fiecare știți că face Numai așa precum îi place,
9 Căci nu sunteți în locu-n care, Domnul, de gând, să vi-l dea, are, Drept moștenire, s-aveți tihnă Și-apoi să dobândiți odihnă.
10 Dar încurând, o să pășiți Peste Iordan și-o să primiți Țara aceea-n stăpânire, Căci Domnul vi-o dă moștenire. Acolo veți avea voi tihnă – Acolo veți primi odihnă, Căci Domnul vă v-a fi scăpat De cei ce v-au înconjurat, Și-o să trăiți – de bună seamă – În țară, fără nici o teamă.
11 Un loc va fi – se înțelege – Pe care Domnu-l va alege. În locul ce o să-l găsească, Va face ca să locuiască Numele Său. Acolo, voi O să aduceți mai apoi, Tot ceea ce vă poruncesc: Arderi de tot cari se jertfesc, Sau zeciuiala Domnului, Ori primul rod al câmpului, Sau daruri care au menire Spre-a juruinței împlinire.
12 Acolo, să vă adunați Cu-ai voști’ și să vă bucurați, În fața Domnului apoi. Copiii vă vor fi cu voi Și robii voști’ de-asemenea. Levitul care o să stea Acolo, va veni apoi, Ca să se bucure cu voi, Pentru că el – precum se știe – Nu are parte de moșie, În țara ce o s-o primiți, Pe care o s-o stăpâniți.
13 Arderi de tot, nu vei putea S-aduci în orice loc vei vrea,
14 Ci arderea ce o aduci, Va trebui ca să o duci În locu-anume stabilit De Dumnezeu, pentru jertfit, Care urmează ca să fie Ales doar, într-o seminție. Acolo, să-mplinești mereu, Tot ceea ce-ți voi spune eu.
15 Când vei voi – precum socoți – Să-njunghii vite, ai să poți Lucrul acest să-l săvârșești, De câte ori ai să dorești Carne, să ai pentru mâncare. Cât ai, prin binecuvântare, Din partea Domnului, primit, Are să-ți fie-ngăduit A folosi, pentru mâncare. Deci să mănânce fiecare: Și cel care va fi curat, Dar și cel care-i necurat, Cum se mănâncă, bunăoară, Un cerb, sau poate-o căprioară. Deci carne a mânca, se poate, Oricând, în orișice cetate.
16 Doar sângele, să nu-l mâncați, Ci pe pământ, să îl vărsați.
17 Iată acum, ce nu se poate Ca să mâncați voi, în cetate: Nu veți putea, fără-ndoială, Din grâul dat ca zeciuială Ca să mâncați; de-asemenea, Nu veți putea din must a bea; Opriți vor fi, de la mâncare, Primii născuți pe cari îi are Cireada, sau turma de oi; Sunteți opriți a mânca voi, Din darul ce-i de trebuință Spre-a împlini o juruință, Din darurile ce se-adună – Cari date sunt de voie bună – Din primul rod al câmpului.
18 Acestea-n fața Domnului, Se vor mânca, în locu-acel Care va fi ales, de El. Acolo, le veți mânca voi, Cu-ai voști’ copii, cu robi-apoi, Precum și cu Levitul care, Loc, în cetatea voastră-și are. Acolo, să vă adunați Cu toți și să vă bucurați, În fața Domnului, de toate Acele bunuri căpătate.
19 În țară, când o să trăiți, Voi, pe Leviți, nu-i părăsiți.
20 Când Domnul vă va fi lărgit – Așa cum a făgăduit – Hotarele în care stați Și veți vrea, carne, să mâncați, Zicând apoi, „Carne, am vrea, Ca să mâncăm”, voi veți avea Atunci, această-ngăduință Și veți mânca, după dorință.
21 Dar dacă, Dumnezeul tău – Spre-a-Și așeza Numele Său – O să aleagă un loc care Este aflat la depărtare, De-acela în care tu stai, Atunci să știi că, voie, ai Ca să înjunghii vite, oi, Și să mănânci carne apoi, Chiar în cetatea-n care ești Așa precum tu îți dorești.
22 Din astă carne, bunăoară – Ca dintr-un cerb sau căprioară – Poți să mănânci tu, cel curat Și-asemeni, cel ce-i necurat;
23 Dar sângele, să nu cumva, Să îl mănânce cineva, Căci el e viața trupului – În el este sufletul lui. Să nu mănânci dar, când vei vrea Carne, și sufletul din ea.
24 Deci sângele să nu-l mâncați, Ci pe pământ, să îl vărsați, Așa cum apa e vărsată.
25 Să nu mâncați sânge, vreodată, Ca fericiți să fiți și voi – Precum și-ai voștri fii apoi – Făcând, în fața Domnului, Ceea ce e pe placul Lui.
26 Doar lucrurile-acelea care Date vor fi, spre închinare, Lui Dumnezeu, și daru-adus Spre-a împlini – precum s-a spus – O juruință, să se știe Că duse trebuie să fie, În locu-n care, se-nțelege, Că Dumnezeu îl va alege.
27 Arderi de tot, carnea apoi Și sânge, să aduceți voi, Doar pe al Domnului altar. Din celelalte jertfe dar, Pe-altar, sângele, să-l vărsați, Iar carnea-n urmă s-o mâncați.
28 Luați aminte! Negreșit, Păziți tot ce v-am poruncit, Ca fericiți să fiți și voi – Precum și-ai voștri fii apoi – Făcând, în fața Domnului, Doar ceea ce îi place Lui.”
29 „Atunci când din al vost’ pământ, Dușmanii, izgoniți vă sânt, De către Domnul – și-n a lor Țară, va sta al vost’ popor –
30 Voi, nu cumva, să vă lăsați, În cursă prinși și să călcați Pe urma lor. Să vă feriți, Ca nu cumva tentați să fiți Să cercetați despre-ai lor zei Și să-ntrebați: „Cum slujeau ei, Acestora?”, zicând apoi, „Haidem să le slujim și noi”.
31 Nicicând dar, voi să nu-ndrăzniți, Așa ceva, să săvârșiți, Față de Dumnezeu, căci ele – Adică neamurile-acele – Slujit-au dumnezeilor Ce i-au avut, și-n fața lor, Făcut-au urâciuni, mereu, Care, de Domnul Dumnezeu Urâte-au fost. Ei au luat Și, pradă focului, au dat Pe fiii și fiicele lor, În cinstea dumnezeilor Cărora ei, necontenit, Șezând în țară, le-au slujit.
32 Voi, ne-ncetat, să vă păziți Și tot ce-am spus, să împliniți. Nu scoateți, din vorbele mele, Și nu puneți nimic, la ele.”