1„Iată ce legi și ce porunci, Va trebui ca voi – atunci, Neîncetat – să le păziți; Cu grijă, să le împliniți Și cu atenție, mereu, În țara pe cari, Dumnezeu Vi-o dă, cum a făgăduit, Cu-ai voști’ părinți, când a vorbit.
2Să nimiciți, ne-ntârziat, Orișice loc veți fi aflat, În care, oamenii acei – Din țară – altor dumnezei, Le folosesc, să le slujească. Oriunde au să se găsească: Pe munți, pe dealuri, pe câmpie – Indiferent unde-au să fie –
3Altarele, să le surpați; Stâlpi idolești să dărâmați; De-asemenea, în orice loc, Copacii ardeți-i în foc Atuncea când o să aflați Că sunt, la idoli, închinați. Mai trebuie-a fi nimicite Și chipurile ce-s cioplite, Care, în țară, se găsesc Și-alți dumnezei închipuiesc. Să faceți astfel, ca să piară Numele lor, din acea țară.”
4„Voi, grijă, să aveți mereu, Față de-al vostru Dumnezeu. Să nu faceți cum au făcut Cei cari, în țară, au șezut,
5Ci voi, pe-al vostru Dumnezeu, La sfântul Său locaș, mereu, Să-L căutați. Veți înțelege Că Domnul vostru va alege, Un loc doar, dintr-o seminție, Unde urmează ca să vie Apoi, din ‘naltul cerului, Spre-a-Și așeza Numele Lui.
6În locu-ales, trebuie-apoi Ca, jertfe, să aduceți voi Și zeciuiala Domnului Și primul rod al câmpului, Sau daruri care sunt menite La juruințele-mplinite, Ori daruri care se adună Și date sunt de voie bună, Precum și-ntâi născuții care Și turma și cireada-i are.
7Veți merge dar, la locul Lui, Și-acolo-n fața Domnului, Voi, jertfele, să le mâncați. Acolo, să vă bucurați Cu toți ai voști’, fără-ncetare, Pentru orișice bun cu care, Domnul v-a binecuvântat.
8În țară, când veți fi intrat, Să nu mai faceți ca acum, Când noi aflați suntem pe drum Și fiecare știți că face Numai așa precum îi place,
9Căci nu sunteți în locu-n care, Domnul, de gând, să vi-l dea, are, Drept moștenire, s-aveți tihnă Și-apoi să dobândiți odihnă.
10Dar încurând, o să pășiți Peste Iordan și-o să primiți Țara aceea-n stăpânire, Căci Domnul vi-o dă moștenire. Acolo veți avea voi tihnă – Acolo veți primi odihnă, Căci Domnul vă v-a fi scăpat De cei ce v-au înconjurat, Și-o să trăiți – de bună seamă – În țară, fără nici o teamă.
11Un loc va fi – se înțelege – Pe care Domnu-l va alege. În locul ce o să-l găsească, Va face ca să locuiască Numele Său. Acolo, voi O să aduceți mai apoi, Tot ceea ce vă poruncesc: Arderi de tot cari se jertfesc, Sau zeciuiala Domnului, Ori primul rod al câmpului, Sau daruri care au menire Spre-a juruinței împlinire.
12Acolo, să vă adunați Cu-ai voști’ și să vă bucurați, În fața Domnului apoi. Copiii vă vor fi cu voi Și robii voști’ de-asemenea. Levitul care o să stea Acolo, va veni apoi, Ca să se bucure cu voi, Pentru că el – precum se știe – Nu are parte de moșie, În țara ce o s-o primiți, Pe care o s-o stăpâniți.
13Arderi de tot, nu vei putea S-aduci în orice loc vei vrea,
14Ci arderea ce o aduci, Va trebui ca să o duci În locu-anume stabilit De Dumnezeu, pentru jertfit, Care urmează ca să fie Ales doar, într-o seminție. Acolo, să-mplinești mereu, Tot ceea ce-ți voi spune eu.
15Când vei voi – precum socoți – Să-njunghii vite, ai să poți Lucrul acest să-l săvârșești, De câte ori ai să dorești Carne, să ai pentru mâncare. Cât ai, prin binecuvântare, Din partea Domnului, primit, Are să-ți fie-ngăduit A folosi, pentru mâncare. Deci să mănânce fiecare: Și cel care va fi curat, Dar și cel care-i necurat, Cum se mănâncă, bunăoară, Un cerb, sau poate-o căprioară. Deci carne a mânca, se poate, Oricând, în orișice cetate.
16Doar sângele, să nu-l mâncați, Ci pe pământ, să îl vărsați.
17Iată acum, ce nu se poate Ca să mâncați voi, în cetate: Nu veți putea, fără-ndoială, Din grâul dat ca zeciuială Ca să mâncați; de-asemenea, Nu veți putea din must a bea; Opriți vor fi, de la mâncare, Primii născuți pe cari îi are Cireada, sau turma de oi; Sunteți opriți a mânca voi, Din darul ce-i de trebuință Spre-a împlini o juruință, Din darurile ce se-adună – Cari date sunt de voie bună – Din primul rod al câmpului.
18Acestea-n fața Domnului, Se vor mânca, în locu-acel Care va fi ales, de El. Acolo, le veți mânca voi, Cu-ai voști’ copii, cu robi-apoi, Precum și cu Levitul care, Loc, în cetatea voastră-și are. Acolo, să vă adunați Cu toți și să vă bucurați, În fața Domnului, de toate Acele bunuri căpătate.
19În țară, când o să trăiți, Voi, pe Leviți, nu-i părăsiți.
20Când Domnul vă va fi lărgit – Așa cum a făgăduit – Hotarele în care stați Și veți vrea, carne, să mâncați, Zicând apoi, „Carne, am vrea, Ca să mâncăm”, voi veți avea Atunci, această-ngăduință Și veți mânca, după dorință.
21Dar dacă, Dumnezeul tău – Spre-a-Și așeza Numele Său – O să aleagă un loc care Este aflat la depărtare, De-acela în care tu stai, Atunci să știi că, voie, ai Ca să înjunghii vite, oi, Și să mănânci carne apoi, Chiar în cetatea-n care ești Așa precum tu îți dorești.
22Din astă carne, bunăoară – Ca dintr-un cerb sau căprioară – Poți să mănânci tu, cel curat Și-asemeni, cel ce-i necurat;
23Dar sângele, să nu cumva, Să îl mănânce cineva, Căci el e viața trupului – În el este sufletul lui. Să nu mănânci dar, când vei vrea Carne, și sufletul din ea.
24Deci sângele să nu-l mâncați, Ci pe pământ, să îl vărsați, Așa cum apa e vărsată.
25Să nu mâncați sânge, vreodată, Ca fericiți să fiți și voi – Precum și-ai voștri fii apoi – Făcând, în fața Domnului, Ceea ce e pe placul Lui.
26Doar lucrurile-acelea care Date vor fi, spre închinare, Lui Dumnezeu, și daru-adus Spre-a împlini – precum s-a spus – O juruință, să se știe Că duse trebuie să fie, În locu-n care, se-nțelege, Că Dumnezeu îl va alege.
27Arderi de tot, carnea apoi Și sânge, să aduceți voi, Doar pe al Domnului altar. Din celelalte jertfe dar, Pe-altar, sângele, să-l vărsați, Iar carnea-n urmă s-o mâncați.
28Luați aminte! Negreșit, Păziți tot ce v-am poruncit, Ca fericiți să fiți și voi – Precum și-ai voștri fii apoi – Făcând, în fața Domnului, Doar ceea ce îi place Lui.”
29„Atunci când din al vost’ pământ, Dușmanii, izgoniți vă sânt, De către Domnul – și-n a lor Țară, va sta al vost’ popor –
30Voi, nu cumva, să vă lăsați, În cursă prinși și să călcați Pe urma lor. Să vă feriți, Ca nu cumva tentați să fiți Să cercetați despre-ai lor zei Și să-ntrebați: „Cum slujeau ei, Acestora?”, zicând apoi, „Haidem să le slujim și noi”.
31Nicicând dar, voi să nu-ndrăzniți, Așa ceva, să săvârșiți, Față de Dumnezeu, căci ele – Adică neamurile-acele – Slujit-au dumnezeilor Ce i-au avut, și-n fața lor, Făcut-au urâciuni, mereu, Care, de Domnul Dumnezeu Urâte-au fost. Ei au luat Și, pradă focului, au dat Pe fiii și fiicele lor, În cinstea dumnezeilor Cărora ei, necontenit, Șezând în țară, le-au slujit.
32Voi, ne-ncetat, să vă păziți Și tot ce-am spus, să împliniți. Nu scoateți, din vorbele mele, Și nu puneți nimic, la ele.”