Acts 6
1 Când ucenicii au sporit În număr și s-au întărit, Evrei-acei care vorbeau Grecește, ne-ncetat cârteau, Pe seama celorlalți Evrei, Căci după cum văzură ei, Când ajutoare se-mpărțeau, Ale lor văduve erau Uitate, și-astfel, fiecare Avea motiv de supărare.
2 Cei doisprezece-au adunat, Pe ucenici, și-au cuvântat: „Iată, cu cale am găsit, Că, pentru noi, nu-i potrivit Ca, pe la mese, să slujim Și-n acest fel, să părăsim Cuvântul Domnului. Dragi frați,
3 Alegeți dar, șapte bărbați Din rândul vost’ – bine văzuți De toți – de Duhul Sfânt umpluți, Precum și de înțelepciune, Și pe aceștia îi veți pune Să facă astă slujbă-apoi. Așa e bine, pentru voi.
4 Astfel, noi, timp, o să avem, Și ne-ncetat o să putem, În rugăciuni, să stăruim Și-apoi să propovăduim
5 Cuvântul.” Toți au ascultat Și spusa le-a încuviințat, Căci pentru-ntreaga adunare Fusese astă cuvântare, Foarte plăcută. Au ales, După ce-ntâi s-au înțeles, Șapte bărbați. Aceștia sânt: Ștefan – om plin de Duhul Sfânt Și de credință; alt bărbat, Filip a fost; lui i-a urmat Altul cari s-a numit Prihor. Veni rândul lui Nicanor, Timon, Parmena și-n sfârșit, Și Nicolae – prozelit Din Antiohia. Luați
6 Au fost, apoi, și-nfățișați Apostolilor, după care, Aceștia, peste fiecare, Mâinile, și le-au așezat Și, rugăciuni, au înălțat.
7 Mereu, mai mult se răspândea Cuvântul Domnului. Sporea Și rândul ucenicilor. Intrară, în numărul lor, Mulți oameni, din Ierusalim. De asemeni, preoți mai găsim – În acea vreme – că veneau Și-astă credință-mpărtășeau.
8 Ștefan, de har, fiind umplut Și de putere, a făcut Minuni și semne mari, în gloate.
9 Văzând aceste lucruri toate, Unii care aparțineau De sinagogi – precum erau Acea a Izbăviților, Cea a Alexandriților, A Cirinenilor – porniră, După ce-ntâi se însoțiră Și cu iudei din Asia, Precum și din Cilicia, O ceartă-aprinsă, cu Ștefan.
10 Dar truda lor era în van, Căci nu puteau ei a se pune, Cu-a lui Ștefan înțelepciune, Cu Duhul care-l însoțea Întotdeauna, când vorbea.
11 Ei, câțiva oameni, au tocmit Să zică: „Noi l-am auzit, Cum a vorbit, hulind, mereu, Pe Moise și pe Dumnezeu.”
12 Aceste vorbe au stârnit Gloata, cu care s-au unit Bătrâni și cărturari. Furioasă, Ascultând vorba mincinoasă, Mulțimea, pe Ștefan, a pus, Mâna și, la Sobor, l-a dus.
13 Pe dată, martori mincinoși Au fost găsiți, și-n față scoși, Ca să depună mărturie: „Iată, așa precum se știe, Oricând și-oriunde se găsește, Doar hule, acest om rostește, În contra locului cel sfânt,
14 Și-a Legii. Prin al său cuvânt, El a vestit cum că Iisus, Nazarineanul, ar fi spus Că are să dărâme, El, Locașul sfânt. În acest fel, Și obiceiurile date, De Moise, ne vor fi schimbate.”
15 Toți cei cari, în Sobor, ședeau, La fața lui Ștefan, priveau Atenți, iar ceea ce-au văzut, Față de înger, le-a părut.