1Era ceasul al nouălea, Vreme la care începea Lumea, la Templu, să se-adune, La ceasul pentru rugăciune. Dintre apostoli, doi urcau, Spre Templu-atuncea. Ei erau Ioan și Petru. Când sosiră,
2La Templu, un olog, găsiră, La poarta care se numea, „Frumoasă”. Acel om cerșea, Căci zilnic, el era adus, Acolo, pentru a fi pus Să ceară, celor ce veneau, Milă, în Templu, când intrau.
3Ioan și Petru, când au vrut Să intre, omul le-a cerut, Milă, și lor. Ei s-au oprit,
4Privindu-l țintă, și-au vorbit, În ăst fel: „Uită-te la noi!”
5Cu-luare-aminte, la cei doi, Omul privea și aștepta, Sperând, ceva, a căpăta.
6„Aur și-argint, n-am”, Petru-a spus, „Dar, în Numele lui Iisus Din Nazaret, eu îți vorbesc: Ridică-te, îți poruncesc!”
7De mâna dreaptă, l-a luat Și, în picioare, l-a săltat. Glezne și tălpi s-au întărit, Iar omul s-a înzdrăvenit,
8Sărind, pe dată, în picioare, Putând să umble, după care Intră în Templu alergând Și, Domnului, laudă dând.
9Întreg norodul l-a privit Umblând, și toți l-au auzit, Pe Domnul, cum L-a lăudat.
10Toată suflarea s-a mirat Fiindcă toți l-au cunoscut Pe-acela care a șezut La poarta care se numea „Frumoasă”, milă, de cerea.
11Pentru că omul i-a urmat Pe Petru și Ioan, mirat, Întreg norodul s-a grăbit Spre-acel pridvor ce s-a numit Drept „al lui Solomon” fiind, La Petru și Ioan, privind.
12Văzând norodul adunat, Petru, astfel, a cuvântat: „De ce, bărbați Israeliți, Mirați, la acest fapt, priviți? Răspundeți dar, acuma, voi, De ce priviți, țintă, la noi, De parcă ceea ce-ați văzut, Prin forța noastră, am făcut, Când omu-acesta a umblat?
13Acela care a lucrat, Nu-i altul decât Dumnezeu. Al lui Avram a fost mereu, Al lui Isac și Iacov. El L-a proslăvit chiar pe Acel Pe care voi, cu toți, L-ați dat – Cum știți – în mâna lui Pilat. Pe robul Său, deci pe Iisus, L-a proslăvit, cum v-am mai spus, Deși v-ați lepădat de El, Cu toate că Pilat acel, Să Îi dea drumul, a-ncercat.
14Voi, însă, toți v-ați lepădat De Cel Sfânt și Neprihănit Și, în al Său loc, ați dorit Un ucigaș, ca să primiți.
15Vă spun, acuma, ca să știți, Că L-ați ucis pe-al vieții Domn. Dar Domnul, din al morții somn, Degrabă, L-a-nviat apoi; Iar ai Lui martori, suntem noi.
16Vă spun un lucru, și anume: Credința doar, în al Lui Nume – În sfântul Nume-al lui Iisus – Este aceea ce l-a pus, Pe omu-acesta, pe picioare. Voi îl cunoașteți, fiecare: Era olog, precum îl știți. Acum e sănătos, priviți! Credința-n El l-a întărit, Credința l-a tămăduit.
17Eu sunt convins că n-ați știut, Că tot ceea ce ați făcut, Ați săvârșit din neștiință; Precum tot fără cunoștință, Mai marii voștri au muncit.
18Dar, Dumnezeu a împlinit, Ceea ce, prin proroci, promise – Mai înainte – când vestise Cum că Hristos o să sosească Și are ca să pătimească.
19Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.
20Să vă trimită, mai apoi, Pe Cel ce fost-a – pentru voi – Mai dinainte, rânduit: Deci pe Hristos, care, primit –
21De ceruri – trebuie să fie Până atunci când va să vie Acele vremi de așezare A lucrurilor, despre care, Din timpurile vechi, mereu, Ne tot vorbește Dumnezeu, Prin veacuri, prin acele voci, Din gura sfinților proroci.
22Moise, către părinții noștri, A zis: „Domnul, dintre ai voștri, Ridică un proroc, ca mine. Pe el dar – luați seama bine – Să-l ascultați, în tot ce spune.
23Cel care nu se va supune Și n-ascultă de glasul Lui, Din mijlocul norodului, Are să fie nimicit.”
24De-asemenea, ați auzit Ce-a spus prorocul Samuel Și toți ceilalți de după el. Prin ceea ce au prorocit, Aceste zile, le-au vestit.
25Iar voi sunteți copiii lor, Sunteți fiii prorocilor Și ai acestui legământ Făcut de Dumnezeu Cel Sfânt Când, lui Avram, El i-a vorbit: „Iată că ți-am făgăduit Că neamurile lumii, toate, În tine-s binecuvântate.”
26Domnul, pe Robul Său, Iisus, Trimisu-L-a – precum a spus – Întâi la voi, ca să lucreze Și să vă binecuvinteze; Să vă întoarceți înapoi De la fărădelegi apoi.”