Acts 2— BIV2014

¹În ziua, care se numea A Cincizecimii, se găsea Ceata apostolilor, toată, În acel loc, iar, adunată.

²Din cer, deodată, a venit Un sunet, ca un vâjâit De vânt puternic, și-a umplut Casa în care au șezut.

³Atuncea, niște limbi de foc Ivitu-s-au, în acel loc, Peste întreaga adunare, Și-n urmă, peste fiecare Din cei prezenți, s-au așezat.

⁴În felu-acesta, imediat, De Duhul Sfânt, ei s-au umplut Și-apoi, cu toți-au început – Cum le da Duhul, să vorbească – În alte limbi, să glăsuiască.

⁵Ierusalimul găzduia, Pe mulți, în vremea aceea. Alături de Iudei, erau Oameni cucernici, cari veneau Din neamurile câte sânt Azi, risipite, pe pământ.

⁶Când sunetul s-a auzit, Mulțimea, grabnic, a venit Și a rămas încremenită, Văzând minunea săvârșită, Căci auzeau, pe fiecare Dintre apostoli, vorbind tare Și pe-nțelesul tuturor, În limbile noroadelor, Care-n Ierusalim erau.

⁷Uimite, gloatele-și ziceau: „Priviți-i dar, pe fiecare. Nu sunt din Galileea, oare?

⁸Cum pot, atunci, să ne vorbească, În limba noastră, părintească? De unde, oare, au știut, Limbile-n care ne-am născut?

⁹Suntem Parți, Mezi și Elamiți; Locuitori mulți sunt veniți De prin Mesopotamia, Iudeea, Capadocia; Uni-s din Pont; alți-au venit Din Asia; mulți au sosit

¹⁰Din Frigia, Pamfilia, Egipt, dar și din Libia – Dinspre Cirena; oaspeți sânt Veniți, de pe-al Romei pământ; Avem Iudei sau prozeliți;

¹¹Cretani și-Arabi mai sunt veniți. Cu toate că noi mulți suntem, Iată dar că acum, putem Ca fiecare-n limba lui, Despre lucrarea Domnului, Să afle, prin vorbirea lor, Căci se-adresează tuturor.”

¹²Toți se înghesuiau să-i vadă Și nu știau ce să mai creadă. Unii, pe alții, se priveau, Nedumeriți, și se-ntrebau: „Ce-nseamnă asta, fraților?”

¹³Dar alții, batjocoritor, Ziceau și arătau spre ei: „Sunt plini de must oameni-acei! Nu-i auziți? Nu-i vedeți oare?”

¹⁴Petru se ridică-n picioare, Între cei unșpe; a privit, În jurul său, și a vorbit: „Mă ascultați bărbați Iudei! De-asemeni, ascultați toți cei Cari, în Ierusalim, sunteți!

¹⁵Oameni-aceștia nu sunt beți, Așa precum vă-nchipuiți, Căci este – precum bine știți – Al treilea ceas din zi. Deci, voi

¹⁶Care, mirați, priviți, la noi, Acum vedeți că se-mplinește Chiar ceea ce Ioel vestește:

¹⁷„Domnul a zis: „Din Duhul Meu, Peste orice făptură, Eu, Când vremea o să se-mplinească, Turna-voi. Au să proorocească Ai voști’ copii. De-asemenea, Tinerii voștri vor avea Vedenii. Visuri vor fi date, Bătrânilor, spre-a fi visate.

¹⁸Da! Chiar și peste robii Mei – Însă, nu numai peste ei, Ci și peste roabele Mele – Turna-voi, în zilele-acele, Din al Meu Duh, de-au să vorbească Cu toții și-au să prorocească.

¹⁹Semne, în cer, vor fi făcute, Iar, pe pământ, vor fi văzute Minuni, sânge și fum și foc;

²⁰Soare nu va mai fi, deloc – În beznă, el se va preface, Iar luna, sânge, se va face. Toate acestea au să fie, Mai înainte ca să vie Măreața zi, strălucitoare,

²¹A Domnului. Atunci, cel care Cheamă Numele Domnului, Primi-va mântuirea Lui.”

²²„Voi toți, care sunteți veniți Aici, bărbați Israeliți, Să ascultați aste cuvinte Și-apoi, luați bine aminte, La tot ce eu vă voi fi spus. Pe-acel Nazarinean, Iisus, De Dumnezeu adeverit Prin semne ce le-a săvârșit Plin de putere, L-ați văzut. Minunile ce le-a făcut Domnul, prin El, de-asemenea. Voi știți și ce lucruri făcea, Căci El, pe față, a lucrat.

²³Omul Acesta a fost dat, Pe-a voastră mână – țineți minte? – Cum hotărât-a, din ‘nainte, A Domnului știință. Voi, Grabnic, L-ați răstignit apoi, Și L-ați ucis – cum bine știți! – Prin mâna celor dovediți A fi fără de lege. Dar,

²⁴L-a înviat Dumnezeu, iar. Al morții lanț, Domnul l-a frânt, Eliberându-L, din mormânt, Pentru că moartea nu putea, În stăpânire, a-L avea.

²⁵David, de El, zisese: „Eu, În față-L am, pe Dumnezeu. El, dreapta mea, se dovedește Și, tot mereu, mă însoțește, Fiindu-mi sprijin, ne-ncetat. De-aceea, nu m-am clătinat.

²⁶De-aceea, limba mi-e voioasă, Iar inima mi-e bucuroasă; Chiar trupul îmi e fericit, Căci în nădejde-i odihnit,

²⁷Pentru că știu, prea bine, eu, Că n-ai să lași sufletul meu Să stea-n a morții Locuință Și știu că nu e cu putință Să lași să vadă Sfântul Tău, Cum putrezește trupul Său.

²⁸Mi-ai deslușit calea, spre viață Și-apoi, cu starea Ta de față, Mă vei umplea de bucurie.”

²⁹Cât despre David, cum se știe, Să-mi fie dar îngăduit, Ca să vă spun că a murit Și că se află îngropat. Mormântul lui e așezat, Aici, la noi, în acest loc.

³⁰David a fost, însă, prooroc Și a știut că Dumnezeu – Precum la-ncredințat mereu, Prin jurământ – va ridica Și pe-al său tron îl va urca, Pe un urmaș al său. Astfel,

³¹A proorocit și-a vorbit el Despre-nvierea lui Hristos, Atuncea când a zis că jos, În Locuința morților, Supus putreziciunilor, Sufletul nu-i va fi lăsat, Nici trupul nu-i va fi culcat.

³²Iată dar, că pe-acest Iisus, Domnul – așa precum v-am spus – L-a înviat, iar noi putem A zice, martori că-I suntem.

³³S-a înălțat, la locul Lui – În cer – la dreapta Domnului, Iar Duhul Sfânt, făgăduit De al Său Tată, L-a primit Și-apoi, din El, El a turnat, Tot ce-ați văzut și-ați ascultat.

³⁴David, în cer, nu s-a suit; Ci, în ăst fel, el a vorbit: „Domnul a zis, Domnului meu:

³⁵„Să stai la dreapta Mea, mereu, Până când voi găsi o cale, Prin care, sub tălpile Tale, Dușmanii, să Ți-i pot a pune”.

³⁶Iată ce am a vă mai spune, Acuma, vouă, despre El: Tu, casă a lui Israel! Iisus, pe care L-ai văzut Aici, află c-a fost făcut, De Dumnezeu, Domn și Hristos. Din ceruri, El venit-a jos, La tine; însă, L-ai primit Cu ură, și L-ai răstignit!”

³⁷Ascultători-au fost pătrunși, De aste vorbe, și străpunși De ele-n inimi, s-au simțit, Căci ziseră: „Noi am greșit! Dar ce să facem, fraților?”

³⁸Petru răspunse, tuturor, De-ndată: „Ascultați! Să știți, Trebuie să vă pocăiți Și fiecare dintre voi Să fie botezat apoi, Spre ștergerea păcatelor, În Numele mântuitor, Al Domnului Hristos Iisus, Urmând ca să primiți, de sus – Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt, În dar, dat vouă, pe pământ.

³⁹A fost astă făgăduință, Făcută oricărei ființă, Din lume: ea e pentru voi, Pentru copiii voștri-apoi, Și pentru toți cari, pe-al lor drum, Departe sunt, de ea, acum, În orișicât va fi de mare Numărul celora pe care O să îi cheme Dumnezeu, La El, prin vremuri, tot mereu.

⁴⁰Astfel, Petru mărturisea, Dădea îndemnuri și zicea: „Grăbiți-vă ca mântuiți, Din ăst neam ticălos, să fiți!”

⁴¹Acei ce-i ascultau vorbirea, Primindu-i propovăduirea, Îndată, s-au și botezat Și astfel, s-au adăugat, Atuncea, la numărul lor – La cel al ucenicilor, Fiind, în rândul, lor cuprinși – Aproape de trei mii de inși.

⁴²Pe-apostoli, ei îi ascultau Și, împreună, stăruiau În dreapta lor învățătură Și în frățeasca legătură. Tot împreună se aflau Și-atunci când pâinile frângeau, Obișnuind să se adune, Spre-a se uni, în rugăciune.

⁴³De frică, plini, cu toți erau, Iar, prin apostoli, se făceau Minuni și semne, ne-ncetat.

⁴⁴Cei ce-au crezut, s-au adunat, Cu toții, la un loc, și-aveau – Toate – de obște. Își vindeau –

⁴⁵Mulți dintre ei – ogoarele; Alți-și vindeau averile, Iar banii erau împărțiți, După nevoi; și nelipsiți,

⁴⁶Din Templu, zilnic, ei erau. Acasă, pâinile frângeau, Luând hrana, în curăție De inimă și bucurie.

⁴⁷Oriunde se aflau, mereu, Îl lăudau pe Dumnezeu. Întreg norodul îi iubea, Iar Domnul, ne-ncetat, sporea Numărul lor, cu noi veniți, Cari și ei fost-au mântuiți.