Bible

1 În ziua, care se numea A Cincizecimii, se găsea Ceata apostolilor, toată, În acel loc, iar, adunată. 2 Din cer, deodată, a venit Un sunet, ca un vâjâit De vânt puternic, și-a umplut Casa în care au șezut. 3 Atuncea, niște limbi de foc Ivitu-s-au, în acel loc, Peste întreaga adunare, Și-n urmă, peste fiecare Din cei prezenți, s-au așezat. 4 În felu-acesta, imediat, De Duhul Sfânt, ei s-au umplut Și-apoi, cu toți-au început – Cum le da Duhul, să vorbească – În alte limbi, să glăsuiască. 5 Ierusalimul găzduia, Pe mulți, în vremea aceea. Alături de Iudei, erau Oameni cucernici, cari veneau Din neamurile câte sânt Azi, risipite, pe pământ. 6 Când sunetul s-a auzit, Mulțimea, grabnic, a venit Și a rămas încremenită, Văzând minunea săvârșită, Căci auzeau, pe fiecare Dintre apostoli, vorbind tare Și pe-nțelesul tuturor, În limbile noroadelor, Care-n Ierusalim erau. 7 Uimite, gloatele-și ziceau: „Priviți-i dar, pe fiecare. Nu sunt din Galileea, oare? 8 Cum pot, atunci, să ne vorbească, În limba noastră, părintească? De unde, oare, au știut, Limbile-n care ne-am născut? 9 Suntem Parți, Mezi și Elamiți; Locuitori mulți sunt veniți De prin Mesopotamia, Iudeea, Capadocia; Uni-s din Pont; alți-au venit Din Asia; mulți au sosit 10 Din Frigia, Pamfilia, Egipt, dar și din Libia – Dinspre Cirena; oaspeți sânt Veniți, de pe-al Romei pământ; Avem Iudei sau prozeliți; 11 Cretani și-Arabi mai sunt veniți. Cu toate că noi mulți suntem, Iată dar că acum, putem Ca fiecare-n limba lui, Despre lucrarea Domnului, Să afle, prin vorbirea lor, Căci se-adresează tuturor.” 12 Toți se înghesuiau să-i vadă Și nu știau ce să mai creadă. Unii, pe alții, se priveau, Nedumeriți, și se-ntrebau: „Ce-nseamnă asta, fraților?” 13 Dar alții, batjocoritor, Ziceau și arătau spre ei: „Sunt plini de must oameni-acei! Nu-i auziți? Nu-i vedeți oare?” 14 Petru se ridică-n picioare, Între cei unșpe; a privit, În jurul său, și a vorbit: „Mă ascultați bărbați Iudei! De-asemeni, ascultați toți cei Cari, în Ierusalim, sunteți! 15 Oameni-aceștia nu sunt beți, Așa precum vă-nchipuiți, Căci este – precum bine știți – Al treilea ceas din zi. Deci, voi 16 Care, mirați, priviți, la noi, Acum vedeți că se-mplinește Chiar ceea ce Ioel vestește: 17 „Domnul a zis: „Din Duhul Meu, Peste orice făptură, Eu, Când vremea o să se-mplinească, Turna-voi. Au să proorocească Ai voști’ copii. De-asemenea, Tinerii voștri vor avea Vedenii. Visuri vor fi date, Bătrânilor, spre-a fi visate. 18 Da! Chiar și peste robii Mei – Însă, nu numai peste ei, Ci și peste roabele Mele – Turna-voi, în zilele-acele, Din al Meu Duh, de-au să vorbească Cu toții și-au să prorocească. 19 Semne, în cer, vor fi făcute, Iar, pe pământ, vor fi văzute Minuni, sânge și fum și foc; 20 Soare nu va mai fi, deloc – În beznă, el se va preface, Iar luna, sânge, se va face. Toate acestea au să fie, Mai înainte ca să vie Măreața zi, strălucitoare, 21 A Domnului. Atunci, cel care Cheamă Numele Domnului, Primi-va mântuirea Lui.” 22 „Voi toți, care sunteți veniți Aici, bărbați Israeliți, Să ascultați aste cuvinte Și-apoi, luați bine aminte, La tot ce eu vă voi fi spus. Pe-acel Nazarinean, Iisus, De Dumnezeu adeverit Prin semne ce le-a săvârșit Plin de putere, L-ați văzut. Minunile ce le-a făcut Domnul, prin El, de-asemenea. Voi știți și ce lucruri făcea, Căci El, pe față, a lucrat. 23 Omul Acesta a fost dat, Pe-a voastră mână – țineți minte? – Cum hotărât-a, din ‘nainte, A Domnului știință. Voi, Grabnic, L-ați răstignit apoi, Și L-ați ucis – cum bine știți! – Prin mâna celor dovediți A fi fără de lege. Dar, 24 L-a înviat Dumnezeu, iar. Al morții lanț, Domnul l-a frânt, Eliberându-L, din mormânt, Pentru că moartea nu putea, În stăpânire, a-L avea. 25 David, de El, zisese: „Eu, În față-L am, pe Dumnezeu. El, dreapta mea, se dovedește Și, tot mereu, mă însoțește, Fiindu-mi sprijin, ne-ncetat. De-aceea, nu m-am clătinat. 26 De-aceea, limba mi-e voioasă, Iar inima mi-e bucuroasă; Chiar trupul îmi e fericit, Căci în nădejde-i odihnit, 27 Pentru că știu, prea bine, eu, Că n-ai să lași sufletul meu Să stea-n a morții Locuință Și știu că nu e cu putință Să lași să vadă Sfântul Tău, Cum putrezește trupul Său. 28 Mi-ai deslușit calea, spre viață Și-apoi, cu starea Ta de față, Mă vei umplea de bucurie.” 29 Cât despre David, cum se știe, Să-mi fie dar îngăduit, Ca să vă spun că a murit Și că se află îngropat. Mormântul lui e așezat, Aici, la noi, în acest loc. 30 David a fost, însă, prooroc Și a știut că Dumnezeu – Precum la-ncredințat mereu, Prin jurământ – va ridica Și pe-al său tron îl va urca, Pe un urmaș al său. Astfel, 31 A proorocit și-a vorbit el Despre-nvierea lui Hristos, Atuncea când a zis că jos, În Locuința morților, Supus putreziciunilor, Sufletul nu-i va fi lăsat, Nici trupul nu-i va fi culcat. 32 Iată dar, că pe-acest Iisus, Domnul – așa precum v-am spus – L-a înviat, iar noi putem A zice, martori că-I suntem. 33 S-a înălțat, la locul Lui – În cer – la dreapta Domnului, Iar Duhul Sfânt, făgăduit De al Său Tată, L-a primit Și-apoi, din El, El a turnat, Tot ce-ați văzut și-ați ascultat. 34 David, în cer, nu s-a suit; Ci, în ăst fel, el a vorbit: „Domnul a zis, Domnului meu: 35 „Să stai la dreapta Mea, mereu, Până când voi găsi o cale, Prin care, sub tălpile Tale, Dușmanii, să Ți-i pot a pune”. 36 Iată ce am a vă mai spune, Acuma, vouă, despre El: Tu, casă a lui Israel! Iisus, pe care L-ai văzut Aici, află c-a fost făcut, De Dumnezeu, Domn și Hristos. Din ceruri, El venit-a jos, La tine; însă, L-ai primit Cu ură, și L-ai răstignit!” 37 Ascultători-au fost pătrunși, De aste vorbe, și străpunși De ele-n inimi, s-au simțit, Căci ziseră: „Noi am greșit! Dar ce să facem, fraților?” 38 Petru răspunse, tuturor, De-ndată: „Ascultați! Să știți, Trebuie să vă pocăiți Și fiecare dintre voi Să fie botezat apoi, Spre ștergerea păcatelor, În Numele mântuitor, Al Domnului Hristos Iisus, Urmând ca să primiți, de sus – Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt, În dar, dat vouă, pe pământ. 39 A fost astă făgăduință, Făcută oricărei ființă, Din lume: ea e pentru voi, Pentru copiii voștri-apoi, Și pentru toți cari, pe-al lor drum, Departe sunt, de ea, acum, În orișicât va fi de mare Numărul celora pe care O să îi cheme Dumnezeu, La El, prin vremuri, tot mereu. 40 Astfel, Petru mărturisea, Dădea îndemnuri și zicea: „Grăbiți-vă ca mântuiți, Din ăst neam ticălos, să fiți!” 41 Acei ce-i ascultau vorbirea, Primindu-i propovăduirea, Îndată, s-au și botezat Și astfel, s-au adăugat, Atuncea, la numărul lor – La cel al ucenicilor, Fiind, în rândul, lor cuprinși – Aproape de trei mii de inși. 42 Pe-apostoli, ei îi ascultau Și, împreună, stăruiau În dreapta lor învățătură Și în frățeasca legătură. Tot împreună se aflau Și-atunci când pâinile frângeau, Obișnuind să se adune, Spre-a se uni, în rugăciune. 43 De frică, plini, cu toți erau, Iar, prin apostoli, se făceau Minuni și semne, ne-ncetat. 44 Cei ce-au crezut, s-au adunat, Cu toții, la un loc, și-aveau – Toate – de obște. Își vindeau – 45 Mulți dintre ei – ogoarele; Alți-și vindeau averile, Iar banii erau împărțiți, După nevoi; și nelipsiți, 46 Din Templu, zilnic, ei erau. Acasă, pâinile frângeau, Luând hrana, în curăție De inimă și bucurie. 47 Oriunde se aflau, mereu, Îl lăudau pe Dumnezeu. Întreg norodul îi iubea, Iar Domnul, ne-ncetat, sporea Numărul lor, cu noi veniți, Cari și ei fost-au mântuiți.