Acts 27
1 Către Italia, apoi, S-a hotărât, să mergem noi. Pavel, atunci, a fost luat – Cu alți câțiva cari s-au aflat Închiși – și dați unui sutași Din fruntea cetei de ostași Augusta. Iuliu, s-a numit Acel sutaș. La Adramit,
2 Într-o corabie-am urcat, Care avea de navigat Spre coasta Asiei. Cu noi, Veni și Aristarh apoi – Macedonean era, de fel, Și, la Tesalonic, sta el.
3 Când, la Sidon, am poposit, Iuliu, pe Pavel, l-a-nvoit – Căci omenos el se purta Cu Pavel – de a-și vizita
4 Prietenii. Iar am pornit, Pe-a apei cale, și-am plutit Pe lângă Cipru, căci băteau Vânturi ce ni se-mpotriveau.
5 Trecurăm marea ce scălda Cilicia și cari uda Pământul din Pamfilia, Sosind la Mira-n Licia.
6 Sutașu-acolo a plecat Și-altă corabie-a cătat. Găsit-a una, cari venea Tocmai din Alexandria, Urmând să plece, mai apoi, Către Italia. Pe noi, Grabnic, ne-a dus de am suit
7 Pe puntea ei, și am plutit, Încet, cu mare greutate, Pe apele învolburate, Mai multe zile. Am atins Cnidul, dar vântul ne-a împins Și, să oprim, nu am putut. De capul Cretei, am trecut Lângă Salmona. De abia
8 Înainta corabia, Pe lângă insulă. Apoi, Cu mare greu, ajuns-am noi, La locul care s-a chemat „Limanuri bune”, loc aflat Aproape de cetatea care Se numea Lasea. Peste mare,
9 Au început vânturi să bată, Și-astfel, călătoria, iată, Primejdioasă s-a făcut, Căci chiar și „postul” a trecut. De-aceea, Pavel i-a-nștiințat,
10 Pe ceilalți: „Eu am observat Cum că astă călătorie, Ușoară, nu are să fie. S-a arătat primejdioasă Și, pe deasupra, păguboasă Pentru noi toți – corabiei, Precum și-ncărcăturii ei, Și pentru viața noastră chiar. V-am spus să aveți grijă doar.”
11 Sutașul, însă, a plecat Urechea și a ascultat, Mai mult, vorba cârmaciului Precum și pe-a stăpânului Corăbiei, decât la ceea Ce spuse Pavel. De aceea,
12 Din locu-acela, am plecat Și, un liman – bun de iernat – Cătarăm noi. Mulți s-au gândit, Că locul cel mai potrivit, Fenix ar fi, un loc aflat În Creta – el e așezat În miazănoapte, spre apus, Și înspre miazăzi, în sus.
13 Din miazăzi, vântu-a-nceput, Ușor, să sufle, și-au crezut Toți, că, la țintă, au s-ajungă, Căci calea nu-i așa de lungă. De-aceea, ei au ridicat Sus ancora și-au navigat Pe lângă Creta. Dar, de-odată,
14 Marea a fost învolburată, De Eurachilon, vânt care Bătea cu o putere mare, Pe insulă. Corabia,
15 Să lupte-n contră-i, nu putea; De-aceea, ea a fost luată Și-n voia lui a fost purtată.
16 În grabă mare-am ocolit Ostrovul – care s-a numit Clauda – și abia am pus Mâna pe luntre. Apoi, sus
17 Am ridicat-o, imediat, Și-n urmă-au întrebuințat Mijloacele de ajutor. Cu frânghii, au încins, de zor, Corabia și au lăsat, Jos, pânzele, căci s-au speriat Să nu fie, de vânt, luați Și, peste Sirta, aruncați. În voia valurilor, noi Rămas-am să plutim apoi.
18 Fiind furtuna tot mai tare, În zori, am aruncat, în mare, Încărcătura ce-o avea, În cala ei, corabia.
19 A treia zi, am aruncat Uneltele. N-a luminat –
20 Mai multe zile – soarele; Nu s-au văzut nici stelele. Furtuna s-a-ntețit mai tare, Încât, nădejdea de scăpare, Toți am pierdut-o. N-am mâncat,
21 De multă vreme. S-a sculat, Atuncea, în mijlocul lor, Pavel zicând: „Oamenilor! Vă spun că ar fi fost mai bine De m-ați fi ascultat pe mine – În Creta – când v-am îndemnat Să ne oprim. Am fi scăpat Și de primejdie, precum Și de-astă pagubă. Acum,
22 Vă sfătuiesc, veseli să fiți, Pentru că nu o să pieriți. Pierderi, nimeni nu va avea – Pierdută-i doar corabia.
23 Un înger, al lui Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Azi noapte, mi s-a arătat Și-această veste, el mi-a dat:
24 „Tu, Pavele, teamă să n-ai, Pentru că trebuie să stai, La Roma, ca să îi vorbești Cezarului. Astfel, primești Pe toți cei cari te-au însoțit La drum, căci ți i-a dăruit Chiar Dumnezeu.” Așa mi-a spus Îngeru-acel, apoi, s-a dus.
25 Deci, liniștiți-vă, căci eu Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu, Și totul fi-va împlinit Așa precum El a vorbit.
26 Avem, peste-un ostrov, să dăm: Atenți doar, trebuie să stăm.”
27 De paisprezece nopți eram Purtați de valuri și pluteam Bătuți de vânturi, la-ntâmplare, Pe Adriatica, pe mare. La miezul nopții, am simțit Că marinari-au bănuit Cum că acum aproape sânt De un liman, deci de pământ.
28 Pe dată, ei au măsurat Apa, și-atuncea, au aflat Că douăzeci de stânjeni are, În adâncime, după care, Încă puțin, am mai plutit Și, cinșpe stânjeni, au găsit.
29 De teamă să nu se lovească De stâncă și să se zdrobească Corabia, au aruncat, Spre partea dinspre cârmă-ndat’, Chiar patru ancore, iar noi, Zorii, i-am așteptat, apoi.
30 Corăbierii căutau Prilej să fugă, și voiau Ca să sloboadă luntrea-n mare, Spunând că fac o încercare De-a ancora corabia Și-n față. Dar, Pavel știa
31 Care, de fapt, e planul lor. Astfel, a zis ostașilor, Și-asemenea, sutașului: „Pentru voi toți, scăpare nu-i, De-aceștia au să reușească, Corabia, s-o părăsească.”
32 Ostași-atuncea au tăiat Frânghiile și au lăsat Să cadă luntrea-n marea-apoi.
33 Pavel se-ntoarse înapoi, Către ceilalți, și a vorbit: „Azi, paișpe zile-ați împlinit, De când, de veghe, voi ați stat Și nimenea nu a mâncat.
34 Vă rog, acuma, să luați Cu toți, ceva, și să mâncați, Căci vreau să știe fiecare, Că asta-i spre a sa scăpare. Nu vă veți pierde, așadar, Un fir de păr, din cap, măcar.”
35 După ce, astfel, a vorbit, Luând pâinea, a mulțumit Lui Dumnezeu și a mâncat, Frângând-o-ntâi. Ei au luat,
36 Atunci, cu toții, din mâncare Și au simțit o-mbărbătare.
37 La bord, corabia luase Cam două sute șapte’șișase De suflete. Toți au mâncat
38 Și-apoi, sătui, au ușurat Corabia, căci au zvârlit Grâul, în mare. În sfârșit,
39 Când zorile au apărut, Pământul, nu l-au cunoscut; Dar au văzut un golf, în zare, Cu maluri de nisip, spre care, Au hotărât – de s-o putea – Să-ndrepte-ncet corabia.
40 Ei, ancorele, le-au tăiat, Au slăbit cârma și-au săltat Ventrila mică, după vânt.
41 Dar, într-o limbă de pământ, Corabia s-a împlântat, Cu botul. Neclintită-a stat, În timp ce partea din ‘napoi Prinse-a se rupe, mai apoi.
42 Ca nimeni să nu scape-not, Ostași-au socotit că pot A-i omorî pe cei aflați, Pe al lor vas, întemnițați.
43 Însă, sutașul i-a oprit, Căci el, pe Pavel, a voit Să-l scape-n acest fel. A dat Porunci, spunând ca, imediat, Aceia care știu și pot, Să plece, către țărm, înot.
44 Ceilalți, pe scânduri, să se pună, Pe resturi care se adună De pe corabia sfărmată. Ei au făcut așa, de-ndată Și s-au trezit, împinși de val, Că au ajuns, cu toți, la mal.