1Smulgându-ne din brațul lor, Plecat-am, pe a apelor Cărare, ajungând la Cos, Și-a doua zi pân’ la Rodos Și la Patara. În sfârșit,
2Altă corabie-am găsit – Corabie care pornea La drum, către Fenicia. Pe-aceasta, noi ne-am îmbarcat.
3În stânga noastră, am lăsat Insula Cipru, iar apoi, Spre Siria plecarăm noi. Ajunși cu bine-n Tir, ne-am dat Cu toți – jos – căci, la descărcat, Intră corabia. Aici,
4Găsitu-i-am pe ucenici, Și șapte zile-am stat la ei. Lui Pavel, ucenici-acei, Prin Duh, i-au spus să nu suim, Cumva, către Ierusalim.
5Când zilele s-au împlinit, Pe drumul nostru am pornit, Iar ucenicii, cu soții, Precum și cu ai lor copii, Venit-au de ne-au însoțit, Până cetate-am părăsit.
6Apoi, rămas bun, ne luarăm Și, pe corabie, urcarăm.
7Călătoriile pe mare Se terminară, după care, Din Tir, la drum, din nou plecarăm Și-n Ptolemaida intrarăm. Aici, de bine, am urat La frați, și-o zi, la ei, am stat.
8A doua zi, iar am pornit Și la Cezaria-am sosit, Unde, popas, noi am făcut La Filip – cel ce-i cunoscut Ca și evanghelist și care, Printre cei șapte, e – ca stare.
9Acesta, patru fete-avea Și fiecare prorocea.
10Ședeam, de-un timp, în casa ‘ceea, Când coborât-a, din Iudeea, Un om – proroc – ce s-a numit Agab. Acesta a venit,
11La noi, iar după ce-a luat Brâul lui Pavel, și-a legat, Cu el, de-ndat’, picioarele, Iar după-aceea, mâinile, Rostind, apoi, acest cuvânt: „Așa vorbește Duhul Sfânt: „În acest fel va fi legat Și cel cari brâul a purtat, Chiar la Ierusalim, de cei Care-s de-un neam cu el, Iudei. Iar după ce va fi legat, La neamuri o să fie dat.”
12Când lucru-acesta îl aflarăm, Noi toți, pe Pavel, îl rugarăm Să nu meargă-n Ierusalim. El așteptat-a să sfârșim,
13Și ne-a răspuns: „Dragii mei frați, De ce plângeți și mă-ntristați, Rupându-mi inima? Să mor, Sunt pregătit eu, fraților, Nu doar să fiu legat, cum știm Că fi-voi, la Ierusalim. Să mor, sunt gata, cum v-am spus, Pentru al Domnului Iisus
14Sfânt Nume.” Dacă am văzut Cum că nimic nu-i de făcut, Am zis, lăsând pe placul lui: „Facă-se voia Domnului!”
15Ne-am pregătit a merge-apoi, Către Ierusalim. Cu noi,
16Au mai plecat la drum, de-aici, Atunci, și patru ucenici, Veniți de la Cezaria. Un ucenic ce se trăgea Din Cipru și cari s-a numit Mason, la el, ne-a găzduit.
17Când ne văzură că sosim, Cu bine, la Ierusalim, Toți frații ne-au întâmpinat, Cu bucurie, de îndat’.
18A doua zi, Pavel, cu noi, A mers la Iacov, unde-apoi, Prezbiterii s-au adunat.
19După ce ziua bună-am dat, Pavel, pe larg, le-a povestit Tot ceea ce a-nfăptuit, Când, printre Neamuri, s-a aflat, Domnul, prin slujba ce i-a dat.
20Când vorbele i-au auzit, Pe Dumnezeu L-au proslăvit Și-au zis: „Vezi frate, câți Iudei? Văzut-ai câte mii, din ei, Crezură și s-au dovedit, De râvnă, plini, necontenit, Pentru această Lege? Ei
21Au auzit că, pe Iudei – Pe cei care-ntre Neamuri sânt, Azi, răspândiți pe-acest pământ – Tu îi înveți că, ne-apărat, Trebuie Moise lepădat Și că le-ai spus la cei din jur Cum că nu trebuie-mprejur Să îi mai taie pe-ai lor prunci, Iar datina de pân-atunci, Să n-o mai țină – să sfârșească, Asemeni ei, să viețuiască.
22Acuma, ce e de făcut? Fii sigur că ai fost văzut De mulți, iar vestea s-a lățit, Și mâine-aicea, negreșit, Mulțimea are să se-adune.
23Deci, tu să faci cum îți vom spune. Avem, aici, patru bărbați; De-o juruință, sunt legați.
24Ia-i și cu ei, te curățește Și, pentru ei, te cheltuiește Să-și radă capul. Imediat, Că nu-i nimic adevărat – Din toate câte-au auzit Că despre tine s-au zvonit – Vedea-vor toți. De-asemenea, În felu-acesta, vor vedea Că umbli după rânduială Și ții Legea, fără-ndoială.
25Acum, cu cei care-au crezut – Din Neamuri – iată ce-am făcut: Le-am scris că trebuie ferit De ceea ce a fost jertfit La idoli și ca nu cumva, Sânge, s-atingă cineva, Sau dobitoace sugrumate. Apoi, după aceste toate, Le-am scris că trebuie să știe Să se ferească de curvie.”
26Pavel, pe oameni, i-a luat, S-a curățit și a intrat În Templu, unde a vestit Că timpul ce-a fost hărăzit, De curățire, s-a-ncheiat; În urmă, el a așezat O anumită zi, în care S-aducă, pentru fiecare, Jertfa, de lege rânduită, Când curățirea e sfârșită.
27Când șapte zile sorocite, Aproape că au fost sfârșite, Mai mulți Iudei, din Asia, Văzând pe Pavel cari ședea În Templu, au întărâtat Întreg norodul adunat, Și-au pus mâna pe el, zoriți,
28Strigând: „Bărbați Israeliți! Dați-ne, grabnic, ajutor! Iată, acest înșelător, E cel cari propovăduiește, În toată lumea, și vorbește, Mereu, contra norodului Și împotriva Legii lui Și a locașului în care Ne-am strâns acum, cu mic, cu mare. Ba, mai mult încă: a băgat, În Templu, Greci; și a spurcat Locașul sfânt.” Ei au văzut,
29Într-adevăr, că a trecut Pavel, cu un însoțitor, ‘Nainte, prin cetatea lor; Știau căci cel ce-l însoțise Pe Pavel, din Efes venise Și că, Trofim, el s-a numit. De-aceea, ei toți s-au gândit Cum că la Templu, l-a adus.
30La vorba lor, pe loc, s-a pus Toată cetatea, în mișcare. S-a strâns norodul, după care, Pavel fu scos, din Templu-afară, Iar ușile le încuiară.
31Să îl omoare, au voit, Dar vestea, iute, s-a lățit Și, pretutindeni, a pătruns, Astfel încât ea a ajuns La căpitanul oastei, care Aflat-a despre tulburare.
32Ostași, acesta a luat, Câțiva sutași, și-a alergat La Templu. Toți, când l-au văzut, Pe Pavel nu l-au mai bătut;
33Iar căpitanu-a poruncit Să fie-apoi înlănțuit, Cu două lanțuri, și-a-ntrebat Ce a făcut acel bărbat.
34Dar unii, într-un fel, strigau; Iar alții, altceva, spuneau, Încât, nimic, n-a priceput, Din zarva care s-a făcut. Atunci, ostașilor, le-a spus Că Pavel trebuie-a fi dus În cetățuie, imediat.
35Grabnic, aceștia au plecat, Cu Pavel, iar când au suit Pe trepte, ei au trebuit A-l duce – căci nu mai putea – Fiindcă lumea-l îmbulzea.
36Întărâtat, norodu-acel Striga: „Vrem moarte, pentru el!”
37Chiar când era a fi băgat În cetățuie, l-a-ntrebat Pavel, pe căpitan: „Socot Să te întreb acum, de pot Să-ți spun ceva. Mi-e-ngăduit?”, Iar căpitanul l-a privit, Mirat, auzind cum vorbește, Și-l întrebă: „Tu știi grecește?
38Nu ești tu Egipteanu-acel Care-n pustiu, a dus, cu el, Atuncea când s-a răsculat, Pe mulți tâlhari? Cum am aflat, Erau mai mulți de patru mii.”
39„Nu sunt acel, așa să știi! Eu sunt Iudeu, iar țara mea, E Tarsul din Cilicia” – Răspunse el – „dintr-o cetate Cari nu-i fără însemnătate. Deci, să te rog, eu îndrăznesc: Mă lasă, gloatei, să-i vorbesc.”
40După ce, voie, a primit, Pavel, pe trepte, s-a suit Făcând semne, norodului, S-asculte cuvântarea lui. Îndată, o tăcere mare Cuprinse gloata, peste care, Pavel, privirea, și-a rotit Și-n evreiește, a vorbit: