1Pavel, după ce a-ncetat Zarva aceea, i-a chemat Pe ucenici și le-a vorbit. Cu sfaturi, el i-a întărit, Iar când sfârșit-a, și-a luat Un bun rămas și a plecat, În Macedonia. Aici,
2I-a-mbărbătat, pe ucenici, Cu multe sfaturi. La sfârșit, Spre Grecia, el a pornit,
3Unde, trei luni, a petrecut. Apoi, spre Siria, a vrut Să plece, dar de veste-a prins, Cum că Iudeii i-au întins Curse. Atuncea, s-a gândit, Că este mult mai potrivit, Să vină-n Macedonia.
4Îl însoțeau, prin Asia, Sopater – al lui Pir fecior, Din Berea; iar, alături lor, Fu Aristarh și Secund – cel De la Tesalonic; cu el, Gaiu era – cel ce venea Din Derbe. De asemenea, I-a însoțit și Timotei. S-au mai alăturat de ei, Tihic și Trofim, mai apoi – Din Asia, erau cei doi.
5‘Naintea noastră, au plecat Și-n Troa, ei ne-au așteptat.
6Când praznicul Azimilor Trecut-a, noi, pe urma lor, Cu o corabie-am pornit, De la Filipi, și am sosit – După ce-am petrecut, pe mare, Cinci zile – la Troa, în care, O săptămână doar, am stat. Apoi, la drum, iar am plecat.
7În prima zi din săptămână, Ne-am adunat cu toții, până Vom frânge pâinea. A vorbit Pavel, atunci, necontenit, Până în miez de noapte, vrând Să plece-n zori, cât mai curând.
8Sus, în odaia luminată, Mulțimea era adunată.
9Un tânăr, Eutih numit, Șezând la geam, a adormit, În timpul lungii cuvântări Ținută-acelei adunări, De către Pavel. L-au văzut Toți, îngroziți, cum a căzut Din geam, de la al treilea cat. De jos, mort, fost-a ridicat.
10Pavel, atuncea, a venit, La Eutih s-a repezit În brațe, el l-a ridicat Și-apoi, astfel, a cuvântat: „Să nu vă tulburați, defel, Căci al său suflet este-n el.”
11Au urcat iarăș’, înapoi, Pâinea a frânt, vorbind apoi, Până în zori. Când a sfârșit Cu cina, el i-a părăsit.
12Flăcăul, viu, a fost adus, Iar lucru-acesta a produs Mari mângâieri, căci s-a văzut Minunea care s-a făcut.
13Noi la corabie-am venit Și, către Asos, am pornit, Unde-ntâlnire, am avut, Cu Pavel, care a făcut, Drumul, pe jos. Când a sosit,
14Toți cu corabia-am pornit Spre Mitilene. Am plecat
15Și de aici, și-am navigat Până la insula cea mare, Chemată Chios, după care În zori, la Samos, am sosit. Plecat-am iar, căci am dorit Și la Troghilion să stăm. A trebuit ca să plecăm, Din nou și, în Milet, apoi, A doua zi, intrarăm noi.
16Pavel s-a hotărât să plece Și, pe lângă Efes, a trece Fără a se opri aici. El nu voia a pierde nici Prea multă vreme-n Asia, Grăbit fiind, căci își dorea Ca la Ierusalim să fie, Când Cincizecimea o să vie.
17Când, încă, la Milet, a stat, Pavel, prezbiteri, a chemat, De la Efes. Ei au venit,
18Iar el, în ăst fel, le-a vorbit: „Față de voi, știți ce purtare Am, și-am avut, din ziua-n care, În Asia, eu am venit.
19Plin de smerenie-am slujit, Cu multe lacrimi, Domnului, În mijlocul necazului Și-a încercărilor pe care Le ridicau, fără-ncetare, Iudeii, uneltind mereu.
20Voi știți, prea bine, cum că eu N-am ascuns lucrurile care Pot a vă fi folositoare, Și, fără teamă, ne-ncetat, Învățături, poveți v-am dat, Atât în fața gloatelor,
21Cât și în case. Grecilor, Iudeilor, cu stăruință, Vorbitu-le-am, de pocăință În Dumnezeu și le-am mai spus Să creadă în Hristos Iisus, Care-I al nostru Domn. Acum,
22Împins de duhul, plec la drum, Către Ierusalim, cu toate Că nu știu, încă, ce se poate
23Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt, Îmi dă de știre că îmi sânt, Necazuri multe, rânduite Și multe lanțuri pregătite.
24Dar eu nu țin la viața mea, Ca la ceva scump, ci aș vrea Să îmi sfârșesc, cu bucurie, Slujba care îmi este mie Încredințată, de Iisus, Și calea mea – cum am mai spus – Deci Evanghelia harului Cel nesfârșit al Domnului, Mereu, s-o propovăduiesc.
25Știu, chiar acum când vă vorbesc, Că voi, cei printre care eu Vestit-am al lui Dumnezeu Împărăție, nu puteți Ca fața să mi-o mai vedeți.
26De-aceea, vă mărturisesc Că azi, curat, eu mă simțesc, De-al vostru sânge, fraților – Deci, de sângele tuturor –
27Pentru că v-am vestit, mereu, Întreg planul lui Dumnezeu.
28Acuma dar, dragii mei frați, Asupra voastră, să vegheați Și-asupra turmei, peste care, Sunteți episcopi, fiecare, Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți Cum trebuie să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, Ce-a câștigat-o El, cu greu, Cu al Său sânge. Știu prea bine,
29Că au să vină, după mine, Aici, la voi, lupi răpitori, Care vor fi necruțători,
30Cu turma. Se vor ridica Mulți, după ce eu voi pleca, Cu-nvățături ce-s mincinoase, Despre lucrări ce-s stricăcioase, Ca să atragă – fraților – Pe ucenici, de partea lor.
31De-aceea, zic: vegheați mereu Și amintiți-vă că eu, Trei ani întregi, neîncetat, Zile și nopți, sfaturi am dat, La fiecare dintre voi.
32Ne despărțim, acuma, noi, De-aceea-n mâna Domnului Precum și a Cuvântului Harului Său, vă las, cu bine, Căci El doar poate, pe oricine, Ca sufletește, să-l zidească Și poate să-l învrednicească, La moștenire, cu cei sfinți.
33Nu am râvnit nici la arginți Și nici la aurul cuiva. La haine, sau la altceva, Nicicând, eu nu am jinduit.
34Întotdeauna, am muncit, Să am, spre trebuința mea Și-a celui care mă-nsoțea.
35În toate, pildă, eu v-am dat Și-n acest fel, v-am arătat Că trebuie să-i sprijiniți Pe cei slabi și să v-amintiți De ceea ce Domnul Iisus, Când fost-a pe pământ, a spus: „Mai bine e să dăruiești, Decât este ca să primești”.”
36Când a sfârșit, a-ngenuncheat Și, împreună, s-au rugat.
37Apoi, în plâns, au izbucnit Și, rând pe rând, toți au venit La Pavel, de l-au sărutat, Cu drag, și l-au îmbrățișat.
38În acea clipă, fiecare Era cuprins de întristare, Căci Pavel, în a sa vorbire, Le dete tuturor de știre Că nu îl vor mai revedea. Apoi, pân’ la corabia Cu care Pavel a plecat, Mâhniți, cu toții l-au urmat.