1În urmă, Pavel a plecat, De la Atena, și-a intrat Până-n Corint, unde-a găsit
2Pe un Iudeu, cari s-a numit Acuila. Omul se trăgea Din Pont; nevasta-i se numea Priscila. Ei au părăsit Italia și au venit În acel loc, când au plecat Iudeii care s-au aflat La Roma, căci a poruncit Claudiu, ca toți – negreșit – Să plece. La acești iudei, Pavel veni. Pentru că ei,
3Acelaș’ meșteșug, aveau, Ca Pavel – corturi făureau – Acesta a rămas la ei.
4Pavel vorbea, pentru Iudei, Și pentru Greci, neîncetat, În sinagogă, la Sabat.
5Când Timotei însă-a sosit Din Macedonia-nsoțit De Sila, Pavel s-a dedat Vestirii doar, și-a arătat Iudeilor, clar, deslușit, Cum că Iisus Cel răstignit Este Hristos. Dar ei râdeau
6Și în batjocură-l luau. Pavel, atunci, și-a scuturat Haina, de praf, și-a cuvântat: „Al vostru sânge o să cadă, Pe capul vostru. Să se vadă Că sunt curat! De-acum, mereu, La Neamuri, mă voi duce eu.”
7Când, de acolo, a plecat, La Iust, în casă, a intrat. Omul acela se temea, De Dumnezeu; el locuia Chiar lângă sinagogă. Dar,
8N-a vorbit Pavel, în zadar, Căci Crisp și toată casa lui Primi Cuvântul Domnului. În sinagogă, el avea, Un loc fruntaș. De-asemenea, Mulți Corinteni l-au ascultat, Pe Pavel, și s-au botezat, Pentru că-n Domnul, au crezut.
9Noaptea, când Pavel a avut O viziune, i-a vorbit Domnul, zicând: „Necontenit, Vorbește dar! Și să nu taci, Ci fă ce trebuie să faci.
10Să nu te temi, pentru că Eu, Cu tine, am să fiu mereu Și nimeni, rău, nu îți va face. Vorbește dar, și fii pe pace, Căci mult norod am, în cetate.”
11Pavel, un an și jumătate, În locu-acela, a mai stat. Pe Corinteni, i-a învățat, În tot timpul șederii lui, Despre Cuvântul Domnului.
12Când, în Ahaia, Galion Ocârmuia, la unison, Iudeii, toți, s-au răsculat; Pe Pavel, ei l-au înhățat Și l-au târât apoi, pe dată, La scaunul de judecată,
13Plângându-se-mpotriva lui, În fața dregătorului: „Omul, pe care l-am adus, Ațâță lumea, căci i-a pus, Pe oameni, ca să se închine, Lui Dumnezeu. Dar nu e bine Așa cum el i-a îndemnat, Căci felu-acesta de-nvățat E împotriva Legii noastre. Vrem sfatul înălțimii voastre!”
14Să-nceapă vorba, ar fi vrut Pavel, atunci, dar n-a putut, Căci Galion a cuvântat: „Iudei, eu v-aș fi ascultat, Cu cuviință, de cumva, Ar fi fost vorba de ceva Blestemăție, sau – știu eu? – Vreo faptă rea, sau lucru greu.
15Dar dacă ne-nțelegeri sânt În ce privește vreun cuvânt Sau nume, din a voastră Lege, Nu-i treaba mea a le-nțelege. Peste acestea, nu-ncercați Judecător, să mă luați!”
16Apoi, i-a alungat îndată, Din sala pentru judecată.
17Iudeii s-au înfuriat Și, la bătaie, l-au luat, Atuncea, pe Sosten, cel care, În sinagogă, e mai mare. Dar Galion, nepăsător, Privea, la tămbălăul lor.
18Pavel, la Corinteni, a stat Un timp destul de-ndelungat. În urmă, el i-a părăsit, Pe frații săi și a pornit, Cu o corabie, la drum – Spre Siria – având acum, Însoțitori, pe Acuila Și-a lui soție, Priscila. Pavel, în Chencrea, când ajunse, Întâi și-ntâi, capul își tunse, Căci avusese de-mplinit O juruință. Au sosit
19Și la Efes. El i-a lăsat, Pe-nsoțitori, și a intrat, În sinagogă, la Iudei,
20Cari l-au rugat să stea, la ei, Mai mult timp. Însă, el n-a stat, Ci, ziua bună, și-a luat,
21Și-a zis: „Eu sunt grăbit să plec, Căci trebuie să îmi petrec Această sărbătoare mare – Deci sărbătoarea viitoare – Cu frații, la Ierusalim. Dar sper să ne reîntâlnim, Dacă vrea Domnul, căci apoi, Mă voi întoarce iar, la voi.” Sfârșit-a ce-a avut de spus,
22Și, cu corabia, s-a dus Către Cezaria, grăbind Înspre Ierusalim. Sosind, Bisericii, el i-a urat De bine și-a pornit îndat’ – Cu mare zor, căci se grăbea – S-ajungă-n Antiohia.
23În Antiohia, a stat Puțină vreme, și-a luat, Apoi, din nou, la străbătut, Tot al Galatiei ținut, Precum și-al Frigiei, oprind Din loc în loc și întărind Pe ucenicii de acolo.
24Tocmai atunci, veni Apolo, La Efeseni. El se trăgea, De neam, din Alexandria. Cu al vorbirii dar, dotat Fusese el, și învățat Și tare fiind în Scripturi,
25Dădea mereu învățături, La oamenii din jurul lui, Asupra Căii Domnului. Un duh foarte-nfocat avea Și-amănunțit el le vorbea, La toți, despre Iisus, măcar Că el – de fapt – n-avea habar Decât de-al lui Ioan botez.
26Vorbea deci, după al său crez, În sinagogă, cu-ndrăzneală Și-ncredere, fără sfială. El, auzit fu, de Acuila Și de soția sa, Priscila; Cei doi, îndată, l-au luat La ei și-apoi i-au arătat, Mai bine, Calea Domnului.
27Când au văzut dorința lui, Ca în Ahaia, imediat, Să plece, l-au îmbărbătat Frații, fiind pe placul lor, Și-ndată, ucenicilor, Le-au scris ca să-l primească bine, Pe-acela care, la ei, vine. Când a ajuns, a ajutat, Prin harul care i-a fost dat, De Dumnezeu, pe toți acei Care-au crezut, căci pe Iudei,
28El cu putere-i înfrunta, În fața lumii, și-arăta, Din ceea ce-n Scripturi s-a spus, Cum că Hristosul e Iisus.