1„Cât despre acea vreme-n care, Domnul Iisus Hristos apare – Când, laolaltă, o să stăm, Cu El – dorim să vă rugăm,
2Ca nu cumva, dragii mei frați, Să vă lăsați voi, clătinați, Așa de repede, cumva, În mintea voastră, de ceva: Nici de-o vorbire-amăgitoare Și-asemeni, nici de vreo scrisoare Care, s-ar presupune-apoi, Că ar veni chiar de la noi, Zicând că ziua – negreșit – A Domnului, a și venit.
3Deci, nimeni să nu reușească, În nici un chip, să v-amăgească. Ziua aceea, de apoi, Are să vină, însă, voi S-aveți deplină cunoștință, Că lepădarea de credință Trebuie, mai întâi, să vină Și să se-arate, la lumină, Omul fărădelegilor – Fiul pierzării – fraților,
4Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu.
5Nu vă aduceți voi, aminte, Că eu v-am spus, mai dinainte, Lucrul aceste, când eram, Încă, la voi și vă-nvățam?
6Acum știți bine ce-l oprește, Încât nu se descoperește.
7Taina fărădelegi-i trează Și iată, ne-ncetat, lucrează. Cel care o oprește-acum, Trebuie, doar, luat din drum.
8Atuncea, se va fi ivit Cel care e Nelegiuit, Iar Domnul nost’, Hristos Iisus, Venit din înălțimi, de sus, Are ca să îi iasă-n cale Și, cu suflarea gurii Sale, Pe loc, are să-l nimicească Și, astfel, o să-l prăpădească, De-ndată, la a Sa venire.
9Nelegiuitul – peste fire – S-arată prin puterea care Satana-n stăpânire-o are, Cu tot felul de semne mari Și cu minunile, pe cari, Puterile întunecate – Și mincinoase arătate – Le fac, sub ochii omenirii –
10Și prin ale nelegiuirii, Mari amăgiri – pentru cei care Sunt pe-a pierzaniei cărare, Căci dragostea, adevărată, Nu au primit-o, niciodată, Spre a putea fi mântuiți.
11Din astă pricină – să știți – Că Dumnezeul nostru are Să le trimită, o lucrare, De rătăcire, ca drept bună, Și au să creadă o minciună,
12Căci toți cei care nu au vrut, În adevăr, să fi crezut – Ci în minciună și-au găsit A lor plăcere – negreșit, Să fie, astfel, osândiți.
13Noi, însă, frații mei iubiți De Domnul, nu mai contenim, Lui Dumnezeu, să-I mulțumim, Că va ales spre mântuire – De la-nceput – și spre sfințire, În Duhul adevărului, Precum și în credința lui.
14El, la aceasta, v-a chemat, Prin Evanghelie, ne-ncetat, Ca să primiți slava pe care, Domnul Iisus Hristos o are.
15Deci, fraților, rămâneți tari Și-nvățăturile pe cari Voi, prin viu grai, le-ați auzit – Sau prin scrisori le-ați dobândit – Să le păziți, fără-ncetare, Ținând, de ele, fiecare.
16Al nostru Domn, Hristos Iisus, Și Dumnezeu – Tatăl de Sus – Cari ne-a iubit, neîncetat, Și-apoi, prin al Său har, ne-a dat O mângâiere, pe vecie – Precum și o nădejde vie –
17Să vă aducă, cu putere, Mereu, în inimi, mângâiere, Ca, orice lucru bun – în voi – Și orișice cuvânt apoi, Cari se vădește potrivit, Să fie bine întărit.”