1În anul următor, apoi – Pe vremea când, pentru război, Toți împărații își strângeau Oștirea și se pregăteau – Ioab, cu toată oastea lui, Din țara Israelului, A fost trimis să cucerească Și-n urmă-apoi să pustiască Întreg ținutul cel pe care Poporul lui Amon îl are. El, de la David, a primit Poruncă de-a fi-ncercuit Cetatea Raba. Imediat, Ioab, la luptă, a plecat, În timp ce David a rămas Singur acasă-n acel ceas. El, la Ierusalim, ședea Și de acolo cârmuia.
2Era-ntr-o zi, mai către seară, Când David a ieșit afară, Ca să se plimbe. El avea Un obicei, căci se suia Pe-acoperișul casei sale, Ca să se plimbe-apoi, agale. Astfel, pe casă, s-a suit Și de acolo a zărit Cum o femeie se-mbăia. La chip, aceasta se vădea Foarte frumoasă ca să fie.
3David – atunci – a vrut să știe, Cine e ea, și-a întrebat, Pe slugi, iar ele-au cuvântat: „Este Bat-Șeba, acea care Pe Eliam, părinte-l are. Femeia, după cum se știe, E a lui Urie soție, Iar soțul ei este Hetit.”
4David, apoi, a poruncit Slujbașilor, ca să se ducă, Degrabă, și să o aducă La el. Ea a venit, îndat’, Și-apoi, cu David, s-a culcat. Când timpul ce e hărăzit, De curățire, s-a-mplinit, Femeia a putut să iasă De la-mpărat, și-a mers acasă.
5Ea a rămas însărcinată Și, vorbă, i-a trimis, îndată, Lui David și l-a înștiințat, Despre-acest fapt. Când a aflat
6David, aceasta, i-a trimis Poruncă, lui Ioab, și-a zis: „Hetitul Urie-i la tine. Grabnic, să îl trimiți la mine!” Ioab, îndată, a făcut, Așa precum i s-a cerut.
7La David, Urie s-a dus Și vești, atuncea, i-a adus, Despre Ioab și oastea lui Și despre-ale războiului.
8David a cuvântat apoi: „De mult timp, dus ești, la război. Spală-ți picioarele acum Și pregătește-te de drum, Căci împăratul tău te lasă, Să te întorci la a ta casă.” Urie-atuncea a plecat, De la-mpărat, fiind urmat, De-un mare dar, din partea lui.
9Porunca împăratului, N-a împlinit-o: nu s-a dus Acasă – precum i s-a spus – Ci el, la porți, a poposit, Unde, în urmă, a dormit, Cu oameni-mpăratului, Care ședeau la poarta lui.
10Îndată, slujitori s-au dus, La David și astfel, i-au spus: „Urie nu te-a ascultat, Căci, către casă, n-a plecat.” David, când l-a chemat, la el, Pe Urie, i-a zis, astfel: „Nu vii tu, oare, de pe drum? De ce nu te-ai întors acum, La casa ta, să-ți întâlnești Nevasta și să te-odihnești?”
11Urie zise: „Nu puteam, Să merg acasă, când știam Cum că chivotul Domnului Și oastea Israelului, Cu cea din Iuda-n corturi șade. Nu pot să fac, ce nu se cade. Când domnul meu Ioab – și-ai lui – Stau peste fața câmpului, Cum te gândești că aș putea, Să intru eu, în casa mea? Află-mpărate că nu vreau Nici să mănânc și nici să beau! De-asemenea, nu voi putea Să intru la nevasta mea, Căci știu că toți ai mei fârtați, Pe câmp, în corturi, sunt aflați. Viu este împăratul meu Și al tău suflet, însă eu – Lucrul acesta – n-am de gând Ca să-l înfăptuiesc, nicicând!”
12David răspunse: „Iată, ai Îngăduință ca să stai Și azi, aicea, însă vreau Ca mâine, drumul să îți dau.” Urie-n urmă a plecat Și la Ierusalim a stat În ziua ‘ceea – negreșit – Și-adoua zi. A fost poftit
13La masa împăratului, Alături de slujbașii lui. David – atunci – l-a ospătat Și-n urmă-apoi l-a îmbătat. Când înserarea a venit, Urie-afară a ieșit, Însă acasă n-a plecat, Ci cu slujbașii s-a culcat.
14David – către Ioab – a scris O carete-apoi, și l-a trimis Pe Urie, ca să i-o dea.
15Iată ce-a scris David, în ea: „În prima luptă ce-o purtați, Pe Urie să-l așezați În locul care o să fie, Cel mai greu loc, din bătălie, Și să vă trageți înapoi, Ca astfel el să moară-apoi.”
16Ioab, cu oștile lui toate, Împresurase o cetate. Pe Urie l-a așezat În locul cel mai greu aflat, Unde oșteni viteji luptau, Care, cetatea, apărau.
17Oastea aflată în cetate A năvălit, pe ne-așteptate, Peste Ioab și oastea lui. Din numărul poporului, Mulți au căzut, în acest fel, Iar Urie-a murit și el.
18Ioab, un sol, a repezit, La David, și i-a povestit Tot ceea ce s-a întâmplat.
19Când solu-acela a plecat, Ioab îi zise: „Ia aminte, Să știi dar, ce fel de cuvinte Trebuiesc spuse la-mpărat! Dacă, cumva, vei fi-nteebat:
20„De ce-ați pornit către cetate, Când ați știut că nu se poate S-o cuceriți? Nu ați văzut, Arcașii care au șezut, Pe ziduri? Nu știți cine, oare,
21A reușit să îl omoare, Pe-Abimelec, cel cari, drept tată, Pe Ierbeșet, îl are? Iată Că o femeie s-a urcat, Pe ziduri, și a aruncat O piatră mare, peste el Și la Tebeț, pieri astfel!”, Tu spune-i: „Robul tău Hetit, Zis Urie, a mai pierit În bătălia ce s-a dat.”
22În grabă, solul a plecat Și-n urmă, el a împlinit Ceea ce i s-a poruncit.
23El zise, către împărat: „Oameni-acei s-au arătat Mult mai puternici, decât noi. Cu mare greu, i-am dat ‘napoi, Căci ei, în câmp, ne-au atacat. De ziduri, ne-am apropiat,
24Însă arcașii ne-au lovit Și mulți de-ai noștri au pierit. Printre cei care au căzut, Pe Urie, noi l-am văzut.”
25David îi zise, solului: „Mergi la Ioab și-astfel să-i spui: „Să nu te necăjești, cumva, Că s-a-ntâmplat așa ceva! Iată că sabia-l doboară Acum pe unu, și-l omoară Pe altu-apoi. Te întărește, Ia-ți oamenii și te pornește, Din nou, la luptă, căci vei bate – Cu oastea ta – acea cetate! Tu, solule, să îl veghezi, Mereu, și să-l îmbărbătezi!”
26Soața lui Urie-a aflat Tot ceea ce s-a întâmplat. Pe-al său bărbat, ea l-a jelit,
27Iar după ce s-a împlinit Timpul ce fost-a pentru jale, David găsi, apoi, cu cale, Ca să o cheme la palat. În casa lui, s-a așezat Femeia, și i-a fost soție. Apoi – așa precum se știe – Un fiu, lui David, i-a născut. Ceea ce David a făcut Cu Urie și soața lui, N-a fost pe placul Domnului.