1Pe vremea lui, se potrivea Că Nebucadențar domnea, La Babilon, ca împărat. El, la război, s-a ridicat, Contra lui Ioiachim – cel care Era, în Iuda, cel mai mare – Și l-a învins pe împărat; Iar Ioiachim s-a arătat – Timp de trei ani – de-ai fi supus, Făcând mereu, tot ce i-a spus. După trei ani, s-a răzvrătit,
2Iar Dumnezeu a repezit Asupra lui, cete-narmate Cari, din Haldei, erau formate, Din Sirieni și Amoniți Și-asemenea, din Moabiți. Cetele-acelea au căzut Pe Ioiachim și l-au bătut, Să se-mplinească, negreșit, Cuvântul Domnului, rostit Prin gurile prorocilor,
3Căci pe-al lui Iuda-ntreg popor, Domnul voia să-l pedepsească, Să-l lepede, să-l părăsească, Din pricină că a văzut Cât rău, Manase a făcut,
4Și pentru sângele vărsat – Ce s-a vădit nevinovat – Cu care, precum e știut, Ierusalimul l-a umplut.
5Dar toate câte-au fost făcute De Ioiachim, nu sunt trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care în Iuda au domnit?
6Când Ioiachim a adormit, A fost și el adăugat La neamul său. L-au îngropat Și-apoi, în urmă-i, la domnie, Al său fiu a urmat să vie, Cari, Ioiachin, a fost chemat.
7Cel care fost-a împărat Peste Egipt, n-a mai ieșit Din țară, căci i-a fost răpit – De împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are – Pământul ce se întindea Pornind chiar de la albia Pârâului Egiptului, La matca Eufratului.
8Când Ioiachin, la tron, venea, Ani optsprezece împlinea, Iar la Ierusalim a stat Timp de trei luni, ca împărat. Nehușta, mama sa-i chemată. Aceasta îl avea, drept tată, Pe Elnatan, cari se vădea Că din Ierusalim venea.
9Asemenea tatălui său, El a făcut ce este rău, Astfel încât faptele lui N-au fost pe placul Domnului.
10În vremea ‘ceea, se brodea Că Nebucadențar domnea În Babilon. Slujbașii lui, Contra Ierusalimului, Cu oaste mare, au plecat Și-n urmă, l-au împresurat.
11Pe când slujbași-nconjurau Cetatea și-o asediau, Chiar Nebucadențar – cel care Era, în Babilon, mai mare – Veni la fața locului.
12Aflând despre sosirea lui, În grabă, Ioiachin s-a dus Să îl întâmpine, supus. Pe împărat, l-a însoțit Chiar mama sa, și-au mai venit Și căpetenii, slujitori, Precum și marii dregători. Dar împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are, A poruncit a fi luat Prins, al lui Iuda împărat. Când Ioiachin prins ajungea, Opt ani, ca împărat, făcea.
13Apoi, cel care a domnit În Babilon, a jefuit Averea Casei Domnului Și-a casei împăratului. A zdrobit vasele pe care Templul lui Dumnezeu le are. Vasele-acelea sfărâmate, Din aur doar, erau lucrate, De către Solomon, cel care Fusese-n Israel, mai mare. Acestea s-au înfăptuit, Așa precum a glăsuit, Atunci, cuvântul Domnului.
14Apoi, i-a dus în țara lui, Ca robi, pe cei ce i-a aflat Că la Ierusalim au stat. Vitejii, toți, au fost luați Și în robie aruncați, Iar căpeteniile toate Și ele roabe-au fost luate. I-a înrobit și pe teslari Și-asemenea și pe fierari. Cei care, robi, au fost luați, La zece mii sunt numărați. Din al lui Iuda neam, scăpară Cei mai săraci oameni din țară. Aceștia n-au fost strămutați, Ci ei în țară-au fost lăsați.
15Pe Ioiachin, l-au însoțit – Atunci când fost-a înrobit, În Babilon – și mama lui, Nevestele-mpăratului, Precum și dregătorii cari Erau, în țară, cei mai mari. Cu toții, robi, au fost luați Și-apoi, în Babilon, mutați.
16De-asemeni, fost-au înrobiți Războinicii cari, socotiți La șapte mii sunt numărați. Apoi, cei care-au fost luați Din rândul cetei de teslari Precum și-a celei de fierari, A fi o mie s-au vădit. De-asemeni, robi s-au pomenit Toți oamenii buni de război. Cu toții au fost duși apoi, La Babilon. Ca împărat,
17În Iuda, fost-a așezat Unchiul lui Ioiachin, cel care Matania, drept nume, are. Numele său a fost schimbat Și, Zedechia, s-a chemat.
18Când Zedechia s-a suit, Pe tron, în Iuda, și-a domnit, Ani douăzeci și unu-avea Și la Ierusalim ședea. Ani unsprezece-a adunat, Pe scaunul de împărat. Fusese, Hamutal, chemată Măicuța lui, iar al ei tată E Ieremia, acel care, Obârșie în Libna-și are.
19La fel ca-naintașul său – Ca Ioiachim – el, numai rău, Față de Domnul, a făcut, Iar Domnului nu I-a plăcut.
20Toate câte s-au întâmplat, S-au petrecut căci, mâniat, Fusese Domnul, precum știm, Pe Iuda și Ierusalim. Și Zedechia s-a vădit, În urmă, de-a fi răzvrătit Contra-mpăratului pe care, În frunte, Babilonu-l are.