1Atalia – aceea care, Pe-Ahazia, fecior, îl are – Văzând că fiul i-a murit, Înfuriată i-a lovit Pe cei de viță-mpărătească, Voind ca ea să-mpărățească.
2Ioram, cari fost-a împărat, O fătă-avea, ce s-a chemat Ioșeba. Pe Ahazia, Fata, drept frate, îl avea. Ea, dintre fiii ce-i avuse Ahazia, grabnic, se duse Și pe Ioas l-a căutat. Cu doica lui, ea l-a luat Și-ntr-o odaie, pe-amândoi, I-a dus și i-a ascuns apoi. Odaia-n care i-a pitit, „A paturilor”, s-a numit. Atalia nu l-a aflat Și-astfel, cu viață, a scăpat.
3Ioșeba și Ioas, apoi, Au trebuit ca amândoi, În Casa Domnului să stea Ascunși, pentru că stăpânea Atalia peste popor. Ei, în ascunzătoarea lor, Au stat un timp îndelungat, Ce șase ani a numărat.
4Anul al șaptelea venise, Când Iehoiada poruncise Să vină-n grabă, la palat, Sutașii care s-au aflat În fruntea Cheretiților Și a alergătorilor. La Casa Domnului i-a dus, Unde, să jure, el i-a pus Și-au încheiat un legământ În fața Domnului Cel Sfânt. Abia apoi, le-a arătat Pe fiul cel de împărat
5Și-n felu-acesta le-a vorbit: „Iată ce-aveți de împlinit: În slujbă, când intrați apoi, Vreau – o treime dintre voi – Să stea-n ziua Sabatului, Cu fiul împăratului.
6Altă treime să se-așeze La poarta Sur, ca să vegheze; Iar ultima va sta apoi, La poarta cea de dinapoi, Unde alergătorii stau. Această casă, iată, vreau Ca foarte bine s-o păziți. De-aceea, să nu-ngăduiți, La nimeni, ca să intre-n ea.
7Cetele ce-și vor încheia Slujba, în ziua de Sabat, Să îl păzească pe-mpărat. Acestea, două cete, sânt Și vor păzi locașul sfânt, Al Casei Domnului. Apoi,
8La împărat veți merge voi Ca împrejurul lui să stați. Pe nimenea să nu lăsați Să intre-n rândul vost’. S-aveți Armele-n mâini, ca să puteți Să îi ucideți pe cei care Vor, între voi, să se strecoare. Păziți-l bine, pe-mpărat. Fiți lângă el, neîncetat, De câte ori are să iasă Sau când are să intre-n casă.”
9Sutașii au îndeplinit Tot ceea ce s-a poruncit, Căci Iehoiada, preot mare, Era atuncea. Fiecare Își strânse oamenii, de-ntat’. În acest fel, s-au adunat Cei care slujba-și începeau Cât și cei care și-o sfârșeau. La Iehoiada, ei s-au dus,
10Iar preotul, în mâini, le-a pus Scuturi și sulițe, pe care, Lăcașul Domnului le are, Fiind de David făurite.
11După ce fost-au împărțite Armele-acelea, au plecat Alergătorii, la-mpărat. În jurul lui, se așezară, În grabă, și-l înconjurară, Din partea dreaptă începând, În partea stângă ajungând – De-a lungul casei, așadar – Formând un șir, pân’ la altar.
12Atuncea, preotul s-a dus Și-n a lor față l-a adus Pe fiul împăratului. A așezat, pe capul lui, Cununa cea de împărat. O mărturie i-a mai dat Și-apoi la uns ca domnitor, Strigând în fața tuturor: „Trăiască noul împărat!”
13Freamătul care s-a iscat A fost, îndată, auzit De-Atalia, care-a venit La Casa Domnului, grăbită.
14Privea în jurul ei, uimită, Căci l-a văzut pe împărat, Șezând pe tron, înconjurat De căpitani și de sutași Și-asemeni și de trâmbițași, Care, din trâmbițe, sunau. Noroadele se bucurau, Căci se făcuse o schimbare. Atalia țipă: „Vânzare!” Și hainele și-a sfâșiat,
15Dar preotul, porunci, a dat Atunci, cetei sutașilor Aflată-n fruntea oștilor: „S-o scoateți, imediat, afară, Iar cei ce-o vor urma, să piară!” Căci preotul le poruncise – Mai înainte – și le zise: „Să n-o ucidă cineva, În Casa Domnului, cumva!”
16Au scos-o-afară, de îndat’, Pe drumul care a urcat Spre casa împăratului, Drum folosit de caii lui. Acolo, ea a fost lovită Cu sabia, și nimicită.
17În urmă, Iehoiada – care Era atunci, preotul mare – A încheiat un legământ Cu Dumnezeul Cel Prea Sfânt, Cu-ntreg poporul adunat, Precum și cu-al său împărat. Prin legământ, s-a zis atunci, Că ale Domnului porunci Au să le-asculte neamul lor, Fiind al Domnului popor.
18Apoi, cu toți au dărâmat Templul lui Baal și-au sfărâmat Icoanele ce le avea Și-altarele, de-asemenea. Când nimiciră, astfel, tot, L-au prins pe al lui Baal preot Și l-au ucis. El se numea Matan și pentru Baal slujea. Când Iehoiada a văzut Precum că toate s-au făcut, La Casa Domnului s-a dus Și-o strajă-n jurul ei, a pus.
19Pe Cheretiți, i-a adunat, Pe-alergători i-a mai chemat Și pe sutași și pe popor. Apoi, acel întreg sobor, L-a pogorât pe împărat, La Casa Domnului, de-ndat’. Au mers pe drumul ce ducea Spre poarta care se numea Drept „a alergătorilor”, Ducându-l pe-mpăratul lor La casa cea împărătească, Unde avea să locuiască. Ioas, apoi, s-a așezat, Pe scaunul de împărat,
20Și tot poporul cari era În jurul său, se bucura. Un timp de pace a venit Și liniștea a-nvăluit Cetatea. Iar Atalia Ucisă-a fost, cu sabia, În casa împăratului, Unde se află tronul lui.
21Ioas ajunse împărat, Când șapte ani a numărat.