1După ce Iosia murise, În locul lui, la tron, venise Al său fiu, Ioahaz chemat, Cari a fost uns drept împărat.
2Când Ioahaz la tron venea, Ani douăzeci și trei avea, Iar la Ierusalim a stat Numai trei luni, ca împărat.
3Acela care s-a vădit Că în Egipt a stăpânit, În contra lui s-a ridicat Și de pe tron l-a răsturnat. Apoi, cu cale a găsit Un bir ca să fi rânduit Asupra țării, căci voia, Talanți de-argint să i se dea. Argintul care l-a cerut, Talanți o sută a avut. La ei s-a mai adăugat Și un talant, din aur, dat.
4El așeză-n Ierusalim, Drept împărat, pe Eliachim – Căci Eliachim este cel care, Pe Ioahaz, frate, îl are. Un alt nume i-a dăruit, Căci Ioiachim a fost numit. Pe Ioahaz, rob l-a luat Și în Egipt el l-a mutat. Neco e cel ce s-a vădit Că în Egipt a stăpânit.
5Când Ioiachim la tron venea, Ani douăzeci și cinci făcea, Iar la Ierusalim a stat, Ani unsprezece ca-mpărat. El a făcut ce este rău, Față de Dumnezeul său.
6Pe vremea lui, se potrivea Că Nebucadențar domnea, La Babilon, ca împărat. El, la război, s-a ridicat, Contra lui Ioiachim – cel care Era în Iuda cel mai mare – Și l-a învins pe împărat; Apoi, cu lanțuri, l-a legat Și rob la Babilon l-a dus. Lanțul în care a fost pus Se dovedea – de bună seamă – Că făcut este din aramă.
7Apoi, cel care a domnit În Babilon, a jefuit Averea Casei Domnului Și a mutat-o-n casa lui.
8Dar toate câte-au fost făcute, De Ioiachim, au fost trecute În cărțile-mpăraților Care-au venit peste popor, În Iuda de au stăpânit Și-n Israel de au domnit. La tron, al său fiu a urmat, Cari Ioiachin, a fost chemat.
9Când Ioiachin la tron venea, Numai opt ani el împlinea; Trei luni și zece zile-a stat, În Iuda, ca și împărat. Ierusalimul se vădea Cetatea-n care locuia. El a făcut ce este rău, Față de Dumnezeul său.
10Tot Nebucadențar ședea La Babilon și-mpărățea. În anul următor, apoi, S-a pregătit pentru război Și către Iuda a plecat. Pe Ioiachin, rob l-a luat Și-a strâns uneltele pe care Casa lui Dumnezeu le are. Pe toate-n care, el le-a pus Și-apoi la Babilon le-a dus, Iar peste Iuda l-a lăsat Pe Zedechia, împărat, Căci Zedechia e cel care, Pe Ioiachin, drept frate-l are.
11Când Zedechia s-a suit Pe tron, în Iuda, și-a domnit, Ani douăzeci și unu-avea Și la Ierusalim ședea. Ani unsprezece-a adunat, Pe scaunul de împărat.
12El a făcut ce este rău, Față de Dumnezeul său. În nici un fel nu s-a smerit Atunci când Domnul i-a vorbit Prin Ieremia, cari, proroc Al Său, era, în acel loc.
13După aceste toate dar, Față de Nebucadențar, În urmă, el s-a răsculat, Cu toate că el i-a jurat – Pe Numele lui Dumnezeu – Că îi va fi supus, mereu. Grumazul și l-a-nțepenit Iar inima și-a împietrit Și nu s-a-ntors la Cel pe care, Israelul, drept Domn, Îl are.
14La fel făcură și cei cari Erau, peste popor, mai mari. De ei se-alăturară toți Cei care se vădeau preoți. Prin ceea ce au făptuit, Fărădelegi au săvârșit, Sporind păcatul, fiecare, Prin urâciunile pe care, Necontenit, ei le-au făcut, Precum la neamuri au văzut. Au pângărit Casa pe care Domnu-n Ierusalim o are, Deși ea, Lui, i-a fost gătită, Fiind de Dumnezeu sfințită.
15Domnul, atunci, i-a înștiințat – Căci tot mereu vestea le-a dat – Prin cei pe care-i trimetea, Că El, să cruțe, se gândea, Pe oamenii cari ai Lui sânt, Precum și locul Său cel sfânt.
16Dar oameni-au batjocorit Prorocii care au venit Din partea Domnului; râdeau De vorbele ce le spuneau, Sporind mânia Domnului Față de-ntreg poporul Lui.
17Atuncea, Domnul a trimis Haldeii care au ucis Pe tinerii ce i-au aflat. Pe nimenea nu au cruțat – Nici pe cei cari bătrâni erau Și nici pe cei ce se vădeau Că au ajuns îngârboviți, Cu perii capului albiți –
18Iar Nebucadențar, apoi, A luat pradă de război, Uneltele cele pe care Casa lui Dumnezeu le are – Cu tot ceea ce se găsea În visteria ce-o avea – Averea împăratului Și-a căpeteniilor lui.
19Haldei-au ars Casa pe care Al lui Israel Domn o are, Iar zidul ce-a înconjurat Ierusalimul, l-au surpat. Au nimicit și au pus foc La casele din acel loc, După ce-ntâi au jefuit Tot ce în cale l-au ieșit.
20Aceia cari au fost scăpați De sabie, au fost luați De Nebucadențar și-apoi, La Babilon, prinși de război, În urmă, ei au fost aduși. Acolo, ei au fost supuși Atât ai împăratului, Precum și ai fiilor lui, Pân’ s-a întins asupra lor Împărăția Perșilor.
21În felu-acesta, s-a-mplinit Cuvântul care-a fost rostit, De Domnul, prin prorocul Lui. Acel proroc al Domnului, Drept Ieremia, s-a chemat. Totul așa s-a întâmplat, Până când țara și-a ținut Sabatele ce le-a avut, Până când ea s-a odihnit Cât timp fusese pustiit Al ei ținut, și până când Ani șaptezeci s-au scurs, la rând.
22În Persia, înscăunat Fusese Cir, drept împărat. În primul său an de domnie, S-a împlinit o prorocie, Ce Ieremie o făcuse, Așa după cum Domnul spuse. În acel an, Domnu-a trezit Duhul lui Cir, cel ce-a domnit Peste ținutul Perșilor. Atunci, spre știrea tuturor, Cir poruncit-a să se scrie Epistole-n împărăție Și prin viu grai să se vestească Porunca cea împărătească:
23„Așa vorbește Cir, cel care, În Persia, este mai mare: „Al cerurilor Dumnezeu, Putere-a dat brațului meu, Căci țările de pe pământ, În mâna mea, acuma, sânt. Iată că Domnul a venit La mine și mi-a poruncit, Grabnic, o casă să-I zidesc. Vrea, casa, să o construiesc În Iuda, în cetatea care, Ierusalim, drept nume are. Doresc să aflu, mai apoi, Cine anume, dintre voi, E din poporul Domnului? Aceia care sunt ai Lui, Sunt liberi de-a pleca-napoi, Iar Dumnezeu fie cu voi!”