1Amația-i cel ce-a venit Și-n Iuda a împărățit. Ani douăzeci și cinci avuse, Când împărat el se făcuse Și două’șinouă împlinise, Cât – la Ierusalim – domnise. Amația este cel care, Mamă, pe Ioadan, o are.
2Amația – cum e știut – Doar lucruri bune a făcut, Mereu, în fața Domnului; Dar nu era inima lui Dată-ntru totul Celui care E Dumnezeu veșnic și mare.
3Apoi, când el și-a întărit Împărăția, i-a lovit Pe cei cari îl slujiseră Și care îl uciseră Pe tatăl său, când – împărat – Fusese-n Iuda așezat.
4Dar n-a ucis pe fiii lor – Pe cei ai slujitorilor – Căci Moise-n legea lui, a scris: „Nu trebuie a fi ucis Părintele, pentru-al săi fiu, Ci trebuie-a fi lăsat viu. Să nu ia viața fiilor Nimeni, pentru părinții lor, Ci fiecare – negreșit – Are să fie pedepsit, Doar pentru ceea ce-a făcut.”
5Amația a mai cerut Locuitorilor pe care Țara lui Iuda-n ea îi are, Să se adune-n fața lui. Din mijlocul poporului Alese mai mulți oameni cari Se arătau drept cei mai mari, Puși peste cetele făcute Din mii de oameni și din sute. La fel a fost cu cei ce vin Din ramura cu Beniamin. Întreg poporul adunat, În urmă, fost-a numărat – Așa precum fusese spus – De la ani douăzeci în sus. Astfel, dintre ai țării fii Au fost aflații trei sute mii De oameni, care se vădeau Că armele le mânuiau. Așa după cum s-a văzut, Ei purtau sulițe și scut.
6Cu plată și-a tocmit apoi, Oameni viteji, pentru război. Dintre ai lui Israel fii, A strâns, astfel, o sută mii De oameni. Oastea pregătită Fusese în argint plătită. Talanții ăstor oșteni dați Sunt la o sută numărați.
7Un om al Domnului s-a dus, Pân’ la Amația, și-a spus: „Ascultă împărate, bine: Să nu meargă, acum, cu tine, Oastea din Israel luată, Pentru că Domnul nostru, iată, Nu-i cu acești feciori pe care, Neamul lui Efraim îi are.
8Dacă cu ei te însoțești, Chiar dacă-n luptă săvârșești Doar fapte mari, cu vitejie, Să știi că Domnul n-o să-ți fie Alăturea și vei vedea Precum că te va-ngenunchea Al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu Te poate ajuta mereu, Sau dimpotrivă, El, chiar azi, Te poate face ca să cazi.”
9Amația l-a întrebat Pe omul Domnului, de-ndat’: „Cu suta de talanți, cu care Eu am plătit oastea cea mare, Care din Israel îmi vine, Ce fac acuma? Cum e bine?” Omul lui Dumnezeu i-a spus: „Iată că Domnul Cel de Sus – De care eu, mereu, ascult – Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”
10Amația a despărțit Oștenii care au venit Din Efraim și i-a lăsat, Acasă să se-ntoarcă-ndat’. Acești oșteni, când au văzut Lucrul acesta, s-au umplut De furie și-ncrâncenați, Plecară-acasă, supărați.
11Amația s-a-mbărbătat Și-n Valea Sării a plecat, Unde bătut-a zece mii Dintre ai lui Seir copii.
12În lupta care s-a purtat, Fiii lui Iuda au luat Prinși de război, vreo zece mii De oameni, care-au fost prinși vii. Sus, pe o stâncă, i-au urcat, Și-n vale-apoi i-au aruncat, Încât cu toții au pierit.
13Dar cei pe care i-a tocmit Ahazia, pentru război, Și-acasă i-a trimis apoi, Cetățile le-au atacat, Care în Iuda s-au aflat, De la Samaria-ncepând Până la Bet-Horon, la rând. Trei mii de inși au omorât, Când în cetăți au tăbărât. De prin cetăți, au strâns apoi, O mare pradă de război.
14De la război, în a sa țară, Amația se-ntoarse iară, Luând cu el pe cei pe care Drept dumnezei Edomu-i are. În țara lui i-a așezat Și-n fața lor s-a închinat. Arzând tămâie-n cinstea lor, În fața-ntregului popor.
15Domnul, furios pe-Amația Pentru tot ceea ce făcea, Trimise un proroc la el Și i-a vorbit, în acest fel: „De ce-ai luat zeii pe care Poporul din Seir îi are, Când ei – așa cum ai văzut – Să-i izbăvească, n-au putut, Din mâna ta?” Amația,
16Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
17Cu sfetnicii ce îi avuse, Amația, un sfat, ținuse. Apoi, către Ioas – cela care, Pe Ioahaz, părinte-l are, Fiu al lui Iehu fiind el Și împărat în Israel – În urmă, soli, el a trimis, Prin care, în ăst fel, a zis: „Vino, și fața îți arată!”
18Ioas trimise soli, de-ndată Și lui Amația i-a spus: „Spinul, cel din Liban, a pus, Cedrului ca să i se spună: „Ascultă dar, cu vorbă bună, Și fă după cum îți cer eu: Nevastă, pentru fiul meu, Pe fiica ta, o vreau, de-ndată!” Atunci, au năvălit, deodată, Fiarele câmpului, pe care Ținutul din Liban le are Și în picioare au călcat Spinul care s-a-ncumetat Să-i poruncească cedrului.
19Tu, oștile Edomului – Precum aflat-am – le-ai bătut Și văd că a și început Să-ți crească inima. Mai bine, Cred eu că este pentru tine, La a ta casă de vei sta, Mândrindu-te cu slava ta. De ce vrei să stârnești un rău – Acuma – peste capul tău, Prin cari distrusă o să fie Și a lui Iuda-mpărăție?”
20Amația nu l-a luat În seamă, și n-a ascultat, Căci hotărârea Domnului Fusese împotriva lui, Pentru că Dumnezeu voia, Vrăjmașului, în mâini, să-l dea.
21Ioas, spre Iuda, a pornit. Pe-Amația l-a întâlnit Lângă Bet-Șemeșul pe care Iuda în stăpânire-l are.
22Iuda a fost – în locu-acel – Bătut, de către Israel, Și fiecare-alergat La cortul său, înspăimântat.
23Ioas – cel care a domnit În Israel – a reușit Să-l prindă pe Amația Care în Iuda-mpărățea, Și se vădea a fi cel care Părinte pe Ioas îl are Și-apoi, în spița neamului, Și Ioahaz e tatăl lui. Lângă Bet-Șemeș se găsea – Când a fost prins – Amația. Către Ierusalim s-a dus Ioas apoi, unde a pus Ca să se spargă zidul lui. Deci de la poarta unghiului, Până la cea pe care-o știm Că este a lui Efraim, Zidul întreg a fost surpat. Atuncea când s-a măsurat – Coți – patru sute a avut Spărtura care s-a făcut.
24Ioas – cu sine – a luat Mult aur și argint aflat Atât în Casa Domnului, Cât și a împăratului. De la Obed-Edom apoi, Mai luă pradă de război. Ostatici a mai luat el Și-apoi s-a-ntors în Israel Și în Samaria a stat Unde fusese împărat.
25Amația – acela care, Părinte, pe Ioas, îl are – Ani cincisprezece a trăit Și-n Iuda a împărățit După ce fost-a îngropat Ioas, cel care împărat Fusese peste Israel; Fiu al lui Ioahaz, e el.
26Dar toate câte le-a făcut Amația, nu s-au trecut În cărțile-mpăraților Care-au venit peste popor, Când peste Iuda stăpâniră Sau peste Israel domniră?
27Amația s-a lepădat De Domul său și s-a-nchinat La dumnezei străini de el Și de poporul Israel. Atuncea, el s-a pomenit Că-n contra lui s-a uneltit Chiar la Ierusalim. Astfel, A trebuit să fugă el, Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat. Uneltitorii l-au aflat Și-acolo, și l-au omorât.
28L-au pus pe cai și-au pogorât Astfel, cu toții, înapoi, Iar la Ierusalim apoi, Cu-ai săi părinți l-au îngropat. Mormântul lui a fost săpat Chiar în cetatea cea pe care Iuda în stăpânire-o are.