1Când Roboam s-a întărit Ca împărat, a părăsit, În grabă, legea cea pe care Domnul lui Israel o are. Poporul a făcut la fel, Căci se luase după el.
2Când Roboam împărățea, În Iuda – și cinci ani avea De când ajunse împărat – Șișac, cel care-ncoronat Era-n Egipt, porni război. Către Ierusalim apoi, Cu oștile s-a îndreptat, Căci Dumnezeu S-a mâniat Pe-al Său popor, când se vădise Precum că el păcătuise.
3Oamenii care-l însoțeau Călări, șaizeci de mii erau, Iar toate carele avute Au fost o mie două sute. Șișac mai fost-a sprijinit De mulți oșteni care-au venit Din oastea Libienilor Precum și-a Suchienilor. Apoi, lângă acești oșteni, Venit-au Etiopieni.
4Toate cetățile-ntărite, Atuncea, fost-au cucerite. Până-n Ierusalim intrară Oștile-acelea și-l prădară.
5Șemaia, omul Domnului, În fața împăratului Și-a căpitanilor pe care, Acesta-n jurul său îi are – Trimis de Domnul – a venit, Și-n acest fel, a glăsuit: „Așa vorbește Dumnezeu: „M-ați părăsit! Acum, și Eu Vă părăsesc! Iată ce fac: Vă dau pe mâna lui Șișac!”
6Când aste vorbe-au auzit, Cu toți, îndată, s-au smerit Și-n acest fel, au cuvântat: „Domnul e drept, cu-adevărat!”
7Când i-a văzut cum s-au smerit, Domnul, îndată, a vorbit Către Șemaia: „I-am văzut Că, să se plece, au știut, În fața Mea. De-aceea, Eu N-am să trimit necazul greu, Peste Ierusalim. Nu-i fac Vreun rău, prin mâna lui Șișac. Iată că n-am să zăbovesc Și ajutor îi dăruiesc!
8Pe toți, supuși, am să îi fac Ai împăratului Șișac, Ca în acest fel, ei să știe Ce-nseamnă să-Mi slujească Mie, Sau celor care-s împărați, În alte țări încoronați.”
9Șișac, cel care, împărat, Era-n Egipt încoronat, S-a pregătit pentru război Și spre Ierusalim, apoi, Cu oștile s-a îndreptat, Iar de acolo a luat, Din visteria Domnului – Adică din a Casei Lui – Și-apoi din visteria care Casa-mpăratului o are, Tot aurul ce l-a găsit. În acest fel, a jefuit Acele scuturi minunate, Ce-au fost, de Solomon, lucrate.
10Iar Roboam – când a văzut – Îndată altele-a făcut; Dar ele-au fost – de bună seamă – Făcute numai din aramă. Ele au fost încredințate, În grija cetelor aflate În slujba împăratului, Pentru păzirea casei lui. Cete de-alergători erau
11Acestea. Ele trebuiau Ca aste scuturi să le ducă Și înapoi să le aducă. În fața împăratului, Mergeau la Casa Domnului Și scuturile le-așezau. Când înapoi le aduceau, În casa-alergătorilor, Le așezau la locul lor.
12Atunci când Dumnezeu zărise Că Roboam chiar se smerise În fața Lui, Și-a stăpânit Mânia. Nu l-a nimicit, Căci El, în Iuda, mai vedea Că ceva bun, încă, găsea.
13Fiul lui Solomon – cel care Drept Roboam, nume, își are – În Iuda a împărățit. Când la domnie a venit, Cu-n an, de patruzeci, trecuse, Căci patruzeci și unu-avuse. El, la Ierusalim, a stat, Șapteșpe ani, ca împărat. Astă cetate, Dumnezeu O alesese ca, mereu, Să-Și pună Numele în ea, Așa după cum El voia. O Amonită ce se cheamă Naama, îi fusese mamă.
14Dar Roboam, cât a trăit, Doar lucruri rele-a săvârșit, Căci nu L-a căutat, mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu.
15Dar toate câte-au fost făcute De Roboam, nu sunt trecute În cărțile prorocului Șemaia, precum și-a celui Cari văzător s-a dovedit Și care, Ido, s-a numit? De-asemenea, cele făcute De Roboam, nu sunt trecute Și-n cărțile spiței pe care Neamul lui Israel o are? În vremea-n care a trăit – Cât la putere s-a găsit – O luptă duse Roboam, În contra lui Ieroboam.
16Când Roboam a adormit, A fost și el adăugit Părinților ce i-a avut. Al său mormânt a fost făcut Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Al său fiu, Abia numit, Pe a lui urmă a venit Și-n Iuda, fosta-nscăunat Unde-a domnit, ca împărat.